+CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE
---+Articolul 1 Obiectul
---+Articolul 2 Domeniul de aplicare
------+Article 2 1.
------+Article 2 2.
------+Article 2 3.
---+Articolul 3 Definiții
---+Articolul 4 Planurile naționale de acțiune
------+Article 4 1.
------+Article 4 ►C12.
------+Article 4 ►C13.
------+Article 4 4.
------+Article 4 5.

CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE

CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 1 Obiectul

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește un cadru pentru realizarea unei utilizări durabile a pesticidelor prin reducerea riscurilor și a efectelor acestora asupra sănătății umane și asupra mediului și prin promovarea utilizării gestionării integrate a dăunătorilor și a unor tehnici sau abordări alternative, cum ar fi alternativele nechimice la pesticide.

Articolul 2 Domeniul de aplicare

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)  Prezenta directivă se aplică pesticidelor care constituie produse fitosanitare, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 10 litera (a).

(2)  Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere oricăror alte dispoziții ale legislației comunitare relevante.

(3)  Dispozițiile prezentei directive nu împiedică statele membre să aplice principiul precauției în restricționarea sau interzicerea utilizării pesticidelor în circumstanțe sau zone specifice.

Articolul 3 Definiții

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1. „utilizator profesionist” înseamnă orice persoană care utilizează pesticide în cadrul activității sale profesionale, inclusiv operatori, tehnicieni, angajatori și liber-profesioniști, atât din sectorul agricol, cât și din alte sectoare;

2. „distribuitor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care introduce un pesticid pe piață, inclusiv angrosiști, detailiști, vânzători și furnizori;

3. „consilier” înseamnă orice persoană care a dobândit cunoștințele corespunzătoare și oferă consultanță în ceea ce privește gestionarea dăunătorilor și utilizarea în siguranță a pesticidelor, în cadrul exercitării unei capacități profesionale sau al prestării unui serviciu comercial, inclusiv serviciile private de consultanță independente și serviciile publice de consultanță, agenții comerciali, producătorii de produse alimentare și vânzătorii cu amănuntul, dacă este cazul;

4. „echipament de aplicare a pesticidelor” înseamnă orice echipament special conceput pentru aplicarea pesticidelor, inclusiv accesoriile esențiale funcționării sale efective, precum duze, manometre, filtre, site și dispozitive de curățare a rezervorului;

5. „pulverizare aeriană” înseamnă aplicarea pesticidelor dintr-o aeronavă (avion sau elicopter);

6. „gestionarea integrată a dăunătorilor” înseamnă analizarea atentă a tuturor metodelor disponibile de protecție a plantelor și integrarea ulterioară a unui ansamblu de măsuri adecvate destinate să inhibe dezvoltarea populațiilor de organisme nocive și să păstreze utilizarea produselor fitosanitare și a altor forme de intervenție la niveluri care să se justifice din punct de vedere economic și ecologic și să reducă sau să minimizeze riscurile la care sunt expuse sănătatea umană și mediul. Gestionarea integrată a dăunătorilor pune accentul pe creșterea unor culturi sănătoase prin metode care afectează cât mai puțin agrosistemele și încurajează mecanismele naturale de control al dăunătorilor;

7. „indicator de risc” înseamnă rezultatul unei metode de calcul care este utilizată în evaluarea riscurilor pe care le prezintă pesticidele asupra sănătății umane și/sau asupra mediului;

8. „metodele nechimice” sunt metode alternative utilizării pesticidelor chimice în scopuri fitosanitare și de gestionare a organismelor dăunătoare, care se bazează pe tehnici agronomice, cum ar fi cele menționate în anexa III punctul 1, sau pe metode fizice, mecanice sau biologice de control al organismelor dăunătoare;

9. termenii „apă de suprafață” și „apă subterană” au același înțeles din Directiva 2000/60/CE;

10. „pesticide” înseamnă:

(a) produse fitosanitare astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009;

(b) produse biocide, astfel cum sunt definite în Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive ( 1 ).

Articolul 4 Planurile naționale de acțiune

Articolul 4

Planurile naționale de acțiune

(1)  Statele membre adoptă planuri naționale de acțiune pentru a stabili obiectivele lor cantitative, măsuri și calendare în vederea reducerii riscurilor și a efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătății umane și asupra mediului și în vederea încurajării dezvoltării și introducerii gestionării integrate a dăunătorilor și a unor abordări sau tehnici alternative, pentru a reduce dependența de utilizarea pesticidelor. Aceste obiective pot reglementa diferite domenii de interes, cum ar fi protecția lucrătorilor, protecția mediului, reziduurile, utilizarea unor tehnici specifice sau utilizarea pentru culturi specifice.

Planurile naționale de acțiune includ, de asemenea, indicatori de monitorizare a utilizării produselor fitosanitare care conțin substanțe active care prezintă interes deosebit, în special dacă sunt disponibile alternative. Statele membre trebuie să acorde o atenție deosebită produselor fitosanitare care conțin substanțe active aprobate în conformitate cu Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare ( 2 ) care, atunci când sunt supuse reînnoirii aprobării în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009, nu vor îndeplini criteriile relevante pentru aprobare, prevăzute la punctele 3.6-3.8 din anexa II la regulamentul respectiv.

Pe baza unor astfel de indicatori și luându-se în considerare, dacă este cazul, obiectivele de reducere a riscurilor realizate deja înainte de aplicarea prezentei directive, se stabilesc, de asemenea, calendare și obiective de reducere a utilizării, în special dacă reducerea utilizării reprezintă un mijloc adecvat de realizare a reducerii riscurilor legate de chestiunile prioritare identificate la articolul 15 alineatul (2) litera (c). Aceste obiective pot fi intermediare sau finale. Statele membre utilizează toate mijloacele necesare elaborate pentru realizarea acestor obiective.

La întocmirea și revizuirea planurilor naționale de acțiune, statele membre țin seama de implicațiile asupra sănătății și de implicațiile sociale, economice și de mediu ale măsurilor prevăzute, precum și de situația națională, regională și locală specifică și de toate grupurile relevante de părți interesate. Statele membre prezintă în planurile naționale de acțiune modalitățile prin care vor pune în aplicare măsuri care se întemeiază pe dispozițiile articolelor 5-15, pentru a atinge obiectivele menționate la primul paragraf din prezentul alineat.

Planurile naționale de acțiune iau în considerare planurile prevăzute în alte acte comunitare referitoare la utilizarea pesticidelor, cum ar fi măsurile planificate în conformitate cu Directiva 2000/60/CE.

►C1  (2)  Până la 26 noiembrie 2012, statele membre comunică ◄ planurile lor naționale de acțiune Comisiei și celorlalte state membre.

Planurile naționale de acțiune sunt reexaminate cel puțin o dată la cinci ani și orice modificare semnificativă a acestora este semnalată Comisiei în termenul cel mai scurt.

►C1  (3)  Până la 26 noiembrie 2014, Comisia prezintă ◄ Parlamentului European și Consiliului un raport privind informațiile comunicate de statele membre cu privire la planurile naționale de acțiune. Raportul cuprinde metodele folosite și impactul determinat de stabilirea diferitelor tipuri de obiective de reducere a riscurilor și a utilizării pesticidelor.

►C1  Până la 26 noiembrie 2018, Comisia prezintă ◄ Parlamentului European și Consiliului un raport privind experiența dobândită de statele membre în domeniul implementării obiectivelor naționale stabilite în conformitate cu alineatul (1) pentru a îndeplini obiectivele prezentei directive. Raportul poate fi însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative adecvate.

(4)  Comisia pune la dispoziția publicului, pe o pagină de Internet, informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (2).

(5)  În cadrul procesului de elaborare și de modificare a planurilor naționale de acțiune, se aplică dispozițiile privind participarea publică prevăzute la articolul 2 din Directiva 2003/35/CE.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 26.07.2019 00:00:00 -Doknr: CELEX:32009L0128
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.