|
+ANEXA I |
ANEXA IANEXA I Informații care trebuie incluse în documentele transmise autorităților competente în temeiul articolului 11 1. INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎNTR-O NOTIFICARE PRIVIND PROIECTAREA SAU MUTAREA UNEI INSTALAȚII DE PRODUCȚIE Notificarea privind proiectarea și notificarea privind mutarea unei instalații de producție care se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (c) și, respectiv, litera (j) includ cel puțin următoarele informații:
1.
numele și adresa operatorului instalației;
2.
o descriere a procesului de proiectare pentru operațiunile și sistemele de producție, de la un concept inițial până la proiectul prezentat sau selectarea unei instalații existente, a standardelor relevante utilizate și a conceptelor de proiectare incluse în proces;
3.
o descriere a conceptului de proiectare selectat, în raport cu scenariile privind pericolele majore pentru instalația vizată și locul de amplasare al acesteia, precum și caracteristicile principale privind controlul riscului;
4.
o dovadă conform căreia conceptul contribuie la reducerea, până la un nivel acceptabil, a pericolelor majore;
5.
o descriere a instalației și a condițiilor din cadrul amplasamentului prevăzut;
6.
o descriere a oricăror limitări privind siguranța operațiunilor datorate mediului, condițiilor meteorologice și naturii fundului mării și modalitățile de identificare a riscurilor cauzate de pericolele existente pe fundul mării și de cele din mediul marin, cum ar fi conductele și zonele de acostare ale instalațiilor învecinate;
7.
o descriere a tipurilor de operațiuni supuse unor pericole majore care trebuie efectuate;
8.
o descriere generală a sistemului de gestionare a siguranței și a mediului, prin intermediul căruia măsurile prevăzute pentru controlul riscurilor de accidente majore sunt menținute în mod eficient;
9.
o descriere a sistemelor independente de verificare și o listă inițială a elementelor critice de siguranță și de mediu și a performanței necesare a acestora;
10.
în cazul în care o instalație de producție existentă urmează să fie mutată într-un nou amplasament pentru a deservi o operațiune de producție diferită, o dovadă care să demonstreze că instalația este adecvată pentru operațiunea de producție propusă;
11.
în cazul în care o instalație neproductivă urmează să fie modificată pentru a fi utilizată ca instalație de producție, o dovadă care să demonstreze că instalația este adecvată pentru o asemenea conversie. 2. INFORMAȚII CARE TREBUIE INCLUSE ÎNTR-UN RAPORT PRIVIND PERICOLELE MAJORE PENTRU EXPLOATAREA UNEI INSTALAȚII DE PRODUCȚIE Rapoartele privind pericolele majore în cazul unei instalații de producție care se pregătesc în conformitate cu articolul 12 și se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (e) includ cel puțin următoarele informații:
1.
o descriere a modului în care este luată în considerare intervenția autorității competente în legătură cu notificarea privind proiectarea;
2.
numele și adresa operatorului instalației;
3.
un rezumat privind modul de implicare a oricărui lucrător în pregătirea raportului privind pericolele majore;
4.
o descriere a instalației și a oricărei asocieri cu alte instalații sau infrastructuri conectate, inclusiv sondele;
5.
o dovadă care să arate că au fost identificate toate pericolele majore, că probabilitatea și consecințele acestora au fost evaluate, inclusiv limitările privind siguranța operațiunilor datorate mediului, condițiilor meteorologice și naturii fundului mării, și că măsurile pentru controlul acestora, inclusiv elementele critice de siguranță și de mediu asociate, sunt adecvate, astfel încât riscul de producere a unui accident major să fie redus la un nivel acceptabil; această dovadă include o evaluare a eficienței intervenției în cazul unei scurgeri de petrol;
6.
o descriere a tipului de operațiuni cu potențial de pericol major care trebuie efectuate și numărul maxim de persoane care pot fi prezente pe instalație în orice moment;
7.
o descriere a echipamentelor și a modalităților de a asigura controlul sondei, siguranța procesului, izolarea substanțelor periculoase, prevenirea incendiilor și a exploziilor, protecția lucrătorilor împotriva substanțelor periculoase și protecția mediului împotriva unui accident major în fază incipientă;
8.
o descriere a modalităților de protecție a persoanelor de pe instalații împotriva pericolelor majore și de asigurare a evacuării și salvării lor în condiții de siguranță, precum și modalitățile de întreținere a sistemelor de control pentru prevenirea daunelor cauzate instalației și mediului în cazul în care este evacuat tot personalul;
9.
codurile, standardele și ghidurile relevante utilizate în construcția și în punerea în funcțiune a instalației;
10.
informații cu privire la sistemul de gestionare a siguranței operatorului și al mediului, care este relevant pentru instalația de producție;
11.
un plan intern de acțiune în caz de urgență sau o descriere adecvată a acestuia;
12.
o descriere a sistemului independent de verificare;
13.
orice alte detalii relevante, de exemplu în cazul în care două sau mai multe instalații funcționează combinat într-un mod care afectează potențialul de pericol major pe care îl prezintă oricare dintre instalațiile respective sau toate instalațiile;
14.
informațiile relevante în sensul altor cerințe din prezenta directivă, obținute în temeiul cerințelor de prevenire a accidentelor majore din Directiva 92/91/CEE;
15.
în ceea ce privește operațiunile care urmează să fie derulate de pe instalație, orice informație privind prevenirea accidentelor majore care ar putea cauza daune semnificative sau grave mediului, relevantă pentru alte cerințe din cadrul prezentei directive, obținută în conformitate cu Directiva 2011/92/UE;
16.
o evaluare a efectelor de mediu potențiale identificate rezultate în urma pierderii stării de izolare a poluanților rezultați în urma unui accident major și o descriere a măsurilor tehnice și de altă natură preconizate pentru prevenirea, reducerea și compensarea acestora, inclusiv monitorizarea. 3. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE ÎNTR-UN RAPORT PRIVIND PERICOLELE MAJORE PENTRU O INSTALAȚIE NEPRODUCTIVĂ Rapoartele privind pericolele majore în cazul unei instalații neproductive care se pregătesc în conformitate cu articolul 13 și se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (e) includ cel puțin următoarele informații:
1.
numele și adresa proprietarului;
2.
un rezumat privind modul de implicare a oricărui lucrător în pregătirea raportului privind pericolele majore;
3.
o descriere a instalației și, în cazul unei instalații mobile, o descriere a mijloacelor de transfer a acesteia între amplasamente și sistemul de staționare ale acesteia;
4.
o descriere a tipurilor de operațiuni cu potențial de pericol major pe care instalația le poate efectua și numărul maxim de persoane care pot fi prezente pe instalație în orice moment;
5.
o dovadă care să arate că au fost identificate toate pericolele majore, că probabilitatea și consecințele acestora au fost evaluate, inclusiv eventualele limitări privind siguranța operațiunilor datorate condițiilor de mediu, meteorologice și naturii fundului mării, și că măsurile pentru controlul acestora, inclusiv elementele critice de siguranță și de mediu asociate sunt adecvate, astfel încât riscul de producere a unui accident major să fie redus într-o măsură acceptabilă; această dovadă include o evaluare a eficienței intervenției în cazul unei scurgeri de petrol;
6.
o descriere a echipamentelor și a modalităților de a asigura controlul sondei, siguranța procesului, izolarea substanțelor periculoase, prevenirea incendiilor și a exploziilor, protecția lucrătorilor împotriva substanțelor periculoase și protecția mediului împotriva unui accident major;
7.
o descriere a modalităților de protecție a persoanelor de pe instalație împotriva pericolelor majore și de asigurare a evacuării și salvării lor în condiții de siguranță, precum și modalitățile de întreținere a sistemelor de control pentru prevenirea daunelor cauzate instalației și mediului în cazul în care este evacuat tot personalul;
8.
codurile, standardele și ghidurile relevante utilizate în construcția și în punerea în funcțiune a instalației;
9.
o dovadă care să arate că au fost identificate toate pericolele majore în cazul tuturor operațiunilor pe care instalația le poate efectua și că riscul de producere a unui accident major este redus la un nivel acceptabil;
10.
o descriere a oricăror limitări privind siguranța operațiunilor datorate condițiilor de mediu, meteorologice și naturii fundului mării și modalitățile de identificare a riscurilor cauzate de pericolele existente pe fundul mării și de cele din mediul marin, cum ar fi conductele și zonele de acostare ale instalațiilor învecinate;
11.
informații cu privire la sistemul de gestionare a siguranței și a mediului, care este relevant pentru instalația neproductivă;
12.
o copie sau o descriere adecvată a planului intern de intervenție în caz de urgență, sau o descriere adecvată a acestuia;
13.
o descriere a sistemului independent de verificare;
14.
orice alte detalii relevante, de exemplu în cazul în care două sau mai multe instalații funcționează combinat într-un mod care afectează potențialul de pericol major pe care îl prezintă oricare dintre instalațiile respective sau toate instalațiile;
15.
în ceea ce privește operațiunile care urmează să fie derulate de pe instalație, orice informație obținută în temeiul Directivei 2011/92/UE privind prevenirea accidentelor majore care ar putea cauza daune semnificative sau grave mediului, relevantă pentru alte cerințe din cadrul prezentei directive;
16.
o evaluare a efectelor de mediu potențiale identificate rezultate în urma pierderii stării de izolare a poluanților rezultați în urma unui accident major și o descriere a măsurilor tehnice și de altă natură prevăzute pentru prevenirea, reducerea și compensarea acestora, inclusiv monitorizarea. 4. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE ÎNTR-O NOTIFICARE PRIVIND OPERAȚIUNILE LA SONDĂ Notificările privind operațiunile la sondă care se pregătesc în conformitate cu articolul 15 și se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (h) includ cel puțin următoarele informații:
1.
numele și adresa operatorului sondei;
2.
denumirea instalației care urmează fie utilizată și numele și adresa proprietarului sau, în cazul unei instalații de producție, ale contractantului care desfășoară activități de foraj;
3.
detaliile de identificare a sondei și orice asociere cu instalații sau infrastructura conectată;
4.
informații privind programul de lucru al sondei, inclusiv privind perioada în care aceasta este exploatată, detaliile și verificarea barierelor în calea pierderii controlului asupra sondei (echipamente, fluide de foraj, ciment etc.), controlul de direcție privind traiectoria sondei și limitările cu privire la exploatarea în condiții de siguranță în conformitate cu gestionarea riscurilor;
5.
în cazul unei sonde existente, informații cu privire la istoricul și starea acesteia;
6.
orice detalii cu privire la echipamentele de siguranță care urmează să fie desfășurate și care nu sunt descrise în raportul curent privind pericolele majore referitor la instalație;
7.
o evaluare a riscului care include o descriere privind:
(a)
pericolele speciale asociate operațiunii la sondă, inclusiv orice limitări privind siguranța operațiunilor datorate condițiilor de mediu, meteorologice și naturii fundului mării;
(b)
pericolele legate de zona submarină;
(c)
orice operațiuni desfășurate la suprafață sau în subsolul marin care prezintă un potențial de pericol major simultan;
(d)
măsuri adecvate de control;
8.
o descriere a configurației sondei la sfârșitul exploatării – de exemplu, abandonată permanent sau temporar; și dacă echipamentul de producție a fost plasat în interiorul sondei în vederea unei utilizări viitoare;
9.
în cazul unei modificări a unei notificări privind operațiunile la sondă transmise anterior, detalii suficiente în vederea actualizării complete a notificării;
10.
în cazul în care o sondă urmează să fie construită, modificată sau întreținută cu ajutorul unei instalații neproductive, următoarele informații suplimentare:
(a)
o descriere a oricăror limitări privind siguranța operațiunilor din motive de mediu, meteorologice și datorate naturii fundului mării și modalitățile de identificare a riscurilor cauzate de pericolele existente pe fundul mării și de cele din mediul marin, cum ar fi conductele și zonele de acostare ale instalațiilor învecinate;
(b)
o descriere a condițiilor de mediu care au fost luate în considerare în cadrul planului intern de intervenție în caz de urgență pentru instalație;
(c)
o descriere a modalităților de intervenție în caz de urgență, inclusiv modalitățile de intervenție în cazul unui incident care afectează mediul, care nu sunt prezentate în raportul privind pericolele majore; și
(d)
o descriere a modului în care sistemele de gestionare ale operatorului sondei și ale proprietarului urmează să fie coordonate pentru a asigura controlul eficient al pericolelor majore în orice moment;
11.
un raport cuprinzând constatările examinării independente a sondei, inclusiv o declarație din partea operatorului sondei care precizează că, după examinarea raportului și a constatărilor examinării de către organisme independente a sondei, gestiunea riscului cu privire la proiectarea sondei și barierele în calea pierderii controlului sunt adecvate pentru toate condițiile și împrejurările anticipate;
12.
informațiile relevante în sensul altor cerințe din prezenta directivă, obținute în temeiul cerințelor de prevenire a accidentelor majore din Directiva 92/91/CEE;
13.
în ceea ce privește operațiunile la sondă care urmează să fie derulate, orice informație relevantă pentru alte cerințe din cadrul prezentei directive, obținută în conformitate cu Directiva 2011/92/UE, privind prevenirea accidentelor majore care ar putea cauza daune semnificative sau grave mediului. 5. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE CU PRIVIRE LA SISTEMUL DE VERIFICARE Descrierile care se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (d) în legătură cu sistemele independente de verificare care se instituie în temeiul articolului 17 alineatul (1) includ:
(a)
o declarație din partea operatorului sau a proprietarului, după examinarea raportului organismului independent de verificare, conform căreia evidența elementelor critice de siguranță și sistemul de întreținere a acestora menționat în raportul privind pericolele majore sunt sau vor fi adecvate;
(b)
o descriere a sistemului de verificare, inclusiv a selecției organismelor independente de verificare, a mijloacelor de verificare a modului în care elementele critice de siguranță și de mediu și orice utilaj specificat din sistem sunt reparate corespunzător și într-o stare bună;
(c)
o descriere a mijloacelor de verificare menționate la litera (b), care include detalii privind principiile care vor fi aplicate pentru a îndeplini funcțiile în cadrul sistemului, precum și pentru a face revizuirea sistemului de-a lungul ciclului de viață a instalației, inclusiv:
(i)
examinarea și testarea privind elementele critice de siguranță și de mediu de către organisme independente de verificare competente;
(ii)
verificarea privind proiectarea, standardele, certificarea sau alt sistem de conformitate a elementelor critice de siguranță și de mediu;
(iii)
examinarea progresului lucrărilor;
(iv)
raportarea privind orice neconformități;
(v)
măsuri de remediere luate de operator sau de proprietar. 6. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE CU PRIVIRE LA O MODIFICARE SUBSTANȚIALĂ A UNEI INSTALAȚII, INCLUSIV MUTAREA UNEI INSTALAȚII FIXE În cazul în care sunt aduse modificări substanțiale unei instalații, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (5) și la articolul 13 alineatul (4), raportul modificat privind pericolele majore, care cuprinde modificările substanțiale și care se transmite în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (f), include cel puțin următoarele informații:
1.
numele și adresa operatorului sau a proprietarului;
2.
un rezumat privind modul de implicare a oricărui lucrător în pregătirea raportului revizuit privind pericolele majore;
3.
detalii suficiente pentru a actualiza complet raportul anterior privind pericolele majore și planul intern de intervenție în caz de urgență aferent referitor la instalație și pentru a demonstra că riscurile de pericole majore sunt reduse la un nivel acceptabil;
4.
în cazul în care o instalație fixă de producție este scoasă din uz:
(a)
modalitățile de izolare a tuturor substanțelor periculoase, iar în cazul sondelor conectate la instalație, izolarea definitivă a sondelor de instalație și de mediu;
(b)
o descriere a riscurilor de pericole majore asociate cu dezafectarea instalației pentru lucrători și mediu, cu populația totală expusă și cu măsurile de control al riscului;
(c)
modalitățile de intervenție în caz de urgență pentru a asigura evacuarea și salvarea personalului în condiții de siguranță și pentru a menține în funcțiune sistemele de control cu scopul de a preveni un accident major pentru mediul înconjurător. 7. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE ÎNTR-O NOTIFICARE PRIVIND OPERAȚIUNILE COMBINATE Notificarea privind operațiunile combinate, pregătită în temeiul articolului 16 și care se transmite în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (i), include cel puțin următoarele informații:
1.
numele și adresa operatorului care prezintă notificarea;
2.
în cazul în care alți operatori sau proprietari sunt implicați în operațiunile combinate, numele și adresele acestora, inclusiv o confirmare conform căreia sunt de acord cu conținutului notificării;
3.
o descriere, sub forma unui document de sinteză autorizat de toate părțile care contribuie la acesta, a modului în care sistemele de gestionare pentru instalațiile implicate în operațiunea combinată vor fi coordonate, astfel încât riscul de producere a unui accident major să fie redus la un nivel acceptabil;
4.
o descriere a oricărui echipament care trebuie utilizat în cazul operațiunii combinate, dar care nu este descris în raportul actual privind pericolele majore referitor la oricare dintre instalațiile implicate în operațiunile combinate;
5.
un rezumat al evaluării riscurilor realizată de toți operatorii și proprietarii implicați în operațiunile combinate, care include:
(a)
o descriere a oricărei operațiuni desfășurate în timpul operațiunii combinate care poate comporta pericole susceptibile de a cauza un accident major pe o instalație sau în legătură cu o instalație;
(b)
o descriere a oricăror măsuri de control al riscurilor puse în aplicare ca urmare a evaluării riscului;
6.
o descriere a operațiunii combinate și a programului de lucru. 8. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE CU PRIVIRE LA POLITICA GENERALĂ DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR MAJORE Politica generală de prevenire a accidentelor majore, pregătită în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) și care se transmite în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (a), include următoarele informații, fără a se limita însă la acestea:
1.
responsabilitatea la nivelul consiliului de conducere al societăților pentru garantarea continuă a faptului că politica generală de prevenire a accidentelor majore este adecvată, pusă în aplicare și funcționează după plan;
2.
măsuri pentru instituirea și menținerea unei culturi puternice a siguranței, cu o probabilitate ridicată de funcționare continuă în condiții de siguranță;
3.
anvergura și intensitatea auditului procesului;
4.
măsuri de recompensare și recunoaștere a comportamentelor dorite;
5.
evaluarea capacităților și a obiectivelor societății;
6.
măsuri pentru menținerea standardelor de siguranță și de protecție a mediului, ca valoare fundamentală a societății;
7.
sisteme formale de comandă și de control care includ membrii consiliului de conducere și conducerea superioară a societății;
8.
abordarea privind competența la toate nivelurile societății;
9.
măsura în care punctele 1-8 se aplică operațiunilor petroliere și gaziere offshore ale societății, desfășurate în afara Uniunii. 9. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE CU PRIVIRE LA UN SISTEM DE GESTIONARE A SIGURANȚEI ȘI A MEDIULUI Sistemul de gestionare a siguranței și a mediului, pregătit în temeiul articolului 19 alineatul (3) și care se transmite în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (b), include următoarele informații, fără a se limita însă la acestea:
1.
structura organizațională și rolurile și responsabilitățile personalului;
2.
identificarea și evaluarea pericolelor majore, precum și probabilitatea și consecințele potențiale ale acestora;
3.
integrarea impactului asupra mediului în cadrul evaluărilor riscurilor majore din raportul privind pericolele majore;
4.
controalele pericolelor majore pe durata operațiunilor normale;
5.
gestionarea schimbărilor;
6.
planificarea și intervenția în caz de urgență;
7.
limitarea daunelor aduse mediului;
8.
monitorizarea performanței;
9.
sistemele de audit și de revizuire; precum și
10.
măsurile instituite pentru participarea la consultări tripartite și modul de punere în aplicare a acțiunilor rezultate în urma consultărilor respective. 10. INFORMAȚII CARE TREBUIE FURNIZATE ÎNTR-UN PLAN INTERN DE INTERVENȚIE ÎN CAZ DE URGENȚĂ Planurile interne de intervenție în caz de urgență, pregătite în temeiul articolului 14 și care se transmit în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (g), includ următoarele informații, fără a se limita însă la acestea:
1.
numele și funcțiile persoanelor autorizate să inițieze proceduri de urgență și ale persoanei care conduce intervenția internă în caz de urgență;
2.
numele sau funcția persoanelor care au responsabilitatea de a coopera cu autoritatea sau autoritățile responsabile de planul extern de intervenție în caz de urgență;
3.
o descriere a tuturor condițiilor sau evenimentelor previzibile care ar putea produce un accident major, astfel cum sunt descrise în raportul privind pericolele majore la care este anexat planul;
4.
o descriere a acțiunilor care vor fi întreprinse cu scopul de a controla condițiile sau evenimentele care ar putea cauza un accident major și de a limita consecințele acestora;
5.
o descriere a echipamentelor și resurselor disponibile, inclusiv pentru limitarea eventualelor scurgeri;
6.
modalitățile de limitare a riscurilor pentru persoanele care se află pe instalație și pentru mediu, inclusiv modul în care sunt transmise alertele și măsurile care trebuie luate de persoane la primirea alertei;
7.
în cazul unei operațiuni combinate, modalitățile de coordonare a sistemelor de evacuare și de salvare între instalațiile în cauză pentru a asigura o șansă ridicată de supraviețuire persoanelor care se află pe instalații în timpul unui accident major;
8.
o estimare a eficienței intervenției în cazul unei scurgeri de petrol. Condițiile de mediu care trebuie avute în vedere în acest calcul al intervenției includ:
(i)
vremea, inclusiv vântul, vizibilitatea, precipitațiile și temperatura;
(ii)
stările mării, mareele și curenții;
(iii)
prezența gheții și a resturilor;
(iv)
orele de lumină naturală; precum și
(v)
alte condiții de mediu cunoscute care ar putea influența eficiența echipamentelor de intervenție sau eficacitatea generală a unei acțiuni de intervenție;
9.
sistemele care oferă o alertă timpurie cu privire la un accident major autorității sau autorităților responsabile cu inițierea planului extern de intervenție în caz de urgență, tipul de informații care ar trebui incluse într-o alertă inițială și sistemele de furnizare a informațiilor mai amănunțite pe măsură ce acestea devin disponibile;
10.
sistemele care vizează formarea personalului în ceea ce privește obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească și, în cazul în care este necesar, coordonarea acestora cu serviciile externe de urgență;
11.
sistemele care vizează coordonarea intervențiilor interne și externe de urgență;
12.
dovada privind evaluările anterioare cu privire la substanțele chimice utilizate ca agent de dispersie, care au fost efectuate pentru a reduce la minimum implicațiile asupra sănătății publice și daunele suplimentare aduse mediului. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|