|
+ANEXA II |
ANEXA II
ANEXA II Condiții pentru evaluarea unei exceptări de la limita expunerilor mari, în conformitate cu articolul 400 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și articolul 9 alineatul (4) din prezentul regulament 1. Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare următoarele criterii atunci când evaluează dacă o expunere menționată la articolul 400 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 îndeplinește condițiile pentru o exceptare de la limita expunerilor mari, în conformitate cu articolul 400 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(a)
În scopul evaluării măsurii în care natura specifică a expunerii, a organului regional sau central sau a relației dintre instituția de credit și organul regional sau central elimină sau reduce riscul expunerii, astfel cum se prevede la articolul 400 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare dacă:
(i)
există orice obstacole majore de natură juridică sau practică actuale sau anticipate care ar împiedica rambursarea în termen de către contraparte a expunerii către instituția de credit, altfel decât în cazul unei situații de redresare sau rezoluție, atunci când trebuie puse în aplicare restricțiile stabilite în Directiva 2014/59/UE;
(ii)
expunerile propuse corespund activităților comerciale obișnuite și modelului de afaceri al instituției de credit sau sunt justificate de structura de finanțare a rețelei;
(iii)
procesul prin care se ia o decizie de aprobare a unei expuneri față de organul central al instituției de credit și procesul de monitorizare și reexaminare aplicabil acestor expuneri, la nivel individual și la nivel consolidat, acolo unde este cazul, sunt similare celor aplicate creditelor către terți;
(iv)
procedurile de gestionare a riscurilor, sistemul informatic și raportarea internă ale instituției de credit îi permit acesteia să verifice în mod permanent și să se asigure că expunerile mari față de organul său regional sau central sunt compatibile cu strategia sa de risc.
(b)
În scopul evaluării măsurii în care orice risc de concentrare rezidual poate fi rezolvat prin alte mijloace la fel de eficace, cum ar fi cadrul de administrare, procesele și mecanismele prevăzute la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE, astfel cum se prevede la articolul 400 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare dacă:
(i)
instituția de credit deține procese, proceduri și mecanisme de control robuste pentru a se asigura că utilizarea exceptării nu va duce la un risc de concentrare care se situează în afara strategiei sale de risc;
(ii)
instituția de credit a luat în considerare în mod oficial riscul de concentrare care decurge din expunerile față de organul său regional sau central ca parte a cadrului său general de evaluare a riscurilor;
(iii)
instituția de credit are un cadru de control al riscurilor care monitorizează în mod adecvat expunerile propuse;
(iv)
riscul de concentrare rezultat a fost sau va fi identificat în mod clar în procesul de evaluare a adecvării capitalului intern (ICAAP) al instituției de credit și va fi gestionat în mod activ. Cadrul de administrare, procesele și mecanismele de gestionare a riscului de concentrare vor fi evaluate în procesul de supraveghere și evaluare. 2. În plus față de condițiile stabilite la alineatul (1), instituțiile de credit trebuie să ia în considerare, în scopul evaluării măsurii în care organul regional sau central cu care este asociată într-o rețea instituția de credit este responsabil de operațiunile de compensare în numerar, astfel cum se prevede la articolul 400 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă statutul sau actul de constituire al organului central sau regional conține în mod explicit astfel de responsabilități, inclusiv următoarele, fără a se limita la acestea:
(a)
finanțare de piață pentru întreaga rețea;
(b)
compensarea lichidității în cadrul rețelei, în cadrul sferei de aplicare a articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(c)
furnizarea de lichiditate către instituțiile de credit afiliate;
(d)
absorbția excesului de lichiditate al instituțiilor de credit afiliate. 3. În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2), Banca Centrală Europeană poate solicita instituțiilor de credit să depună următoarea documentație.
(a)
O scrisoare semnată de reprezentantul legal al instituției de credit, cu aprobarea organului de conducere, potrivit căreia instituția de credit îndeplinește toate condițiile stabilite la articolul 400 alineatul (2) litera (d) și articolul 400 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru acordarea unei exceptări.
(b)
O opinie juridică, emisă fie de un terț extern independent, fie de un departament juridic intern, și aprobată de organul de conducere, care demonstrează că nu există obstacole care ar împiedica rambursarea în termen de către un organ regional sau central a expunerilor către instituția de credit, care decurg fie din reglementările aplicabile, inclusiv reglementările fiscale, fie din acorduri obligatorii din punct de vedere juridic.
(c)
O declarație semnată de reprezentantul legal și aprobată de organul de conducere care precizează că:
(i)
nu există obstacole practice pentru rambursarea în termen de către un organ regional sau central a expunerilor către instituția de credit;
(ii)
expunerile organului regional sau central sunt justificate de structura de finanțare a rețelei;
(iii)
procesul prin care se ia o decizie de aprobare a unei expuneri față un organ regional sau central și procesul de monitorizare și reexaminare aplicabil acestor expuneri, la nivel de entitate juridică și la nivel consolidat, sunt similare celor aplicate creditelor către terți;
(iv)
riscul de concentrare care decurge din expunerile față de organul regional sau central a fost luat în considerare ca parte a cadrului general de evaluare a riscurilor al instituției de credit.
(d)
Documentație semnată de reprezentantul legal și aprobată de organul de conducere care atestă că procedurile de evaluare, măsurare și control al riscurilor ale instituției de credit sunt aceleași ca ale organului regional sau central și că procedurile de gestionare a riscurilor, sistemul informatic și raportarea internă ale instituției de credit permit organului de conducere al instituției de credit să monitorizeze în mod permanent nivelul expunerii mari și compatibilitatea acesteia cu strategia de risc a instituției de credit la nivel de entitate juridică și la nivel consolidat, după caz, și cu principiile bunei administrări interne a lichidității în cadrul rețelei.
(e)
Documentație care arată că ICAAP identifică în mod clar riscul de concentrare care decurge din expunerile mari față de organul regional sau central și că acest risc este gestionat în mod activ.
(f)
Documentație care arată că gestionarea riscului de concentrare corespunde planului de redresare al rețelei. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|