+Articolul 4 3

Articolul 4 3

(3)   Până la 30 mai 2021, statele membre se asigură că orice cerință de localizare a datelor existentă, care este prevăzută într-un act cu putere de lege sau dispoziție act administrativ cu caracter general și care nu respectă alineatul (1) de la prezentul articol este eliminată.

Până la 30 mai 2021, dacă un stat membru consideră că o măsură existentă care conține o cerință de localizare a datelor respectă alineatul (1) de la prezentul articol și poate, prin urmare, să rămână în vigoare, acesta comunică Comisiei măsura respectivă, împreună cu o justificare pentru menținerea sa în vigoare. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 258 din TFUE, Comisia, în termen de șase luni de la data primirii unei astfel de comunicări, examinează conformitatea măsurii respective cu alineatul (1) de la prezentul articol și, dacă este cazul, trimite observații statului membru în cauză, inclusiv, dacă este necesar, recomandând modificarea sau abrogarea măsurii respective.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 28.11.2018 00:00:00 -Doknr: CELEX:32018R1807
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.