(1) Prezentul regulament pune în aplicare domeniul de nivel superior tip cod de țară (ccTLD) .eu și variantele sale disponibile în alte alfabete, pentru a sprijini piața unică digitală, pentru a construi o identitate online a Uniunii și pentru a încuraja activitățile online transfrontaliere. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, condițiile de punere în aplicare a acestui ccTLD, inclusiv desemnarea și caracteristicile registrului. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, cadrul juridic și cadrul general de politică în care urmează să funcționeze registrul desemnat.