+Articolul 5 Elaborarea și punerea în aplicare a politicii și a dreptului Uniunii

Articolul 5 Elaborarea și punerea în aplicare a politicii și a dreptului Uniunii

Articolul 5

Elaborarea și punerea în aplicare a politicii și a dreptului Uniunii

ENISA contribuie la elaborarea și punerea în aplicare a politicii și a dreptului Uniunii:

1. 

acordând asistență și consiliere cu privire la elaborarea și revizuirea politicii și a dreptului Uniunii în domeniul securității cibernetice, precum și cu privire la inițiative politice și legislative sectoriale în cazul în care sunt implicate aspecte legate de securitatea cibernetică, în special prin furnizarea de avize independente și analize și prin desfășurarea de lucrări pregătitoare;

2. 

acordând asistență statelor membre pentru punerea în aplicare cu coerență a politicii și dreptului Uniunii privind securitatea cibernetică, mai ales în ceea ce privește Directiva (UE) 2016/1148, inclusiv prin intermediul emiterii avizelor, orientărilor, consilierii și bunelor practici referitoare la teme precum gestionarea riscurilor, raportarea incidentelor și schimbul de informații, precum și facilitând schimbul de bune practici între autoritățile competente în această privință;

3. 

acordând asistență statelor membre și instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii la elaborarea și promovarea unor politici în materie de securitate cibernetică legate de susținerea disponibilității sau a integrității generale a nucleului public al internetului deschis;

4. 

contribuind la activitatea grupului de cooperare instituit în temeiul articolului 11 din Directiva (UE) 2016/1148, prin furnizarea de expertiză și de asistență;

5. 

sprijinind:

(a) 

elaborarea și punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul identității electronice și al serviciilor de încredere, în special furnizând consiliere și orientări tehnice, precum și prin facilitarea schimbului de bune practici între autoritățile competente;

(b) 

promovarea unui nivel sporit de securitate a comunicațiilor electronice, inclusiv prin furnizarea de consiliere și de expertiză, precum și prin facilitarea schimbului de bune practici între autoritățile competente;

(c) 

statele membre în punerea în aplicare a aspectelor specifice legate de securitatea cibernetică cuprinse în politica și dreptul Uniunii referitoare la protecția datelor și a vieții private, inclusiv prin consilierea Comitetului european pentru protecția datelor, la cerea acestuia.

6. 

sprijinind revizuirea periodică a activităților legate de politica Uniunii prin elaborarea unui raport anual privind stadiul punerii în aplicare a cadrului juridic aplicabil în ceea ce privește:

(a) 

informările privind notificările incidentelor transmise de statele membre prin punctele unice de contact grupului de cooperare în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/1148;

(b) 

rezumatul notificărilor privind încălcarea securității sau pierderea integrității primite de la prestatorii de servicii de încredere, transmise ENISA de organismele de supraveghere în temeiul articolului 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 );

(c) 

notificările privind incidentele de securitate transmise de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau servicii de comunicații electronice destinate publicului, transmise ENISA de autoritățile competente în temeiul articolului 40 din Directiva (UE) 2018/1972.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 04.02.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32019R0881
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.