(5) Administratorul de rețea își execută sarcinile în mod imparțial și eficient din punctul de vedere al costurilor, face obiectul unei guvernanțe adecvate și este independent. În cazul în care organismul competent numit drept administrator de rețea îndeplinește și funcții de reglementare, se asigură separarea organizațională a acestor funcții. La executarea sarcinilor care îi revin, administratorul de rețea ia în considerare necesitățile întregii rețele ATM, protejând în același timp capabilitățile de apărare, și implică pe deplin toate părțile operaționale interesate.