+Articolul 53 11

Articolul 53 11

(11)   Deșeurile de ambalaje exportate din Uniune sunt luate în calcul ca fiind reciclate de către statul membru în care au fost colectate numai dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul (3) și dacă, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 sau cu Regulamentul (UE) 2024/1157, după caz, exportatorul oferă documente justificative care dovedesc că expedierea de deșeuri respectă cerințele regulamentului respectiv, inclusiv că tratarea deșeurilor de ambalaje într-o țară terță a avut loc în condiții care sunt echivalente cu cerințele prevăzute de dreptul relevant al Uniunii în materie de mediu.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 22.01.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32025R0040
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.