(1) Fără a aduce atingere articolului 19 din Regulamentul (UE) 2019/1020, în cazul în care autoritățile de supraveghere a pieței dintr-un stat membru au motive suficiente să considere că ambalajele care fac obiectul prezentului regulament prezintă un risc pentru mediu sau pentru sănătatea umană, acestea efectuează fără întârzieri nejustificate o evaluare cu privire la ambalajul în cauză, acoperind toate cerințele prevăzute în prezentul regulament care sunt relevante pentru riscul respectiv. Operatorii economici relevanți cooperează cu autoritățile de supraveghere a pieței de câte ori este necesar.
În sensul primului paragraf, autoritățile responsabile cu asigurarea respectării prezentului regulament monitorizează plângerile și rapoartele referitoare la orice presupusă neconformitate a ambalajelor cu prezentul regulament și verifică dacă au fost luate măsurile corective adecvate.
În cazul în care, pe parcursul evaluării efectuate în temeiul primului paragraf, autoritățile de supraveghere a pieței constată că ambalajul nu este conform cu cerințele prevăzute în prezentul regulament, acestea solicită fără întârziere operatorului economic relevant să ia măsuri corective adecvate și proporționale, într-un termen stabilit de autoritățile de supraveghere a pieței, care este rezonabil și proporțional cu natura și, după caz, cu gradul neconformității, pentru a aduce ambalajul în conformitate cu cerințele respective.