+Articolul 37
---+Article 37 1.
---+Article 37 2.

Articolul 37

Articolul 37

(1)  Articolul 39 din Directiva 78/660/CEE se aplică evaluării creanțelor, titlurilor de creanță, acțiunilor și altor titluri cu randament variabil deținute de instituțiile de credit care nu sunt deținute ca imobilizări financiare.

(2)  Până la o coordonare ulterioară, statele membre pot, cu toate acestea, să permită:

(a) prezentarea creanțelor asupra instituțiilor de credit și clienților (pozițiile 3 și 4 din activ) și a titlurilor de creanță, a acțiunilor și a altor titluri cu randament variabil incluse la pozițiile 5 și 6 din activ, care nu sunt deținute ca imobilizări financiare, conform definiției de la articolul 35 alineatul (2), nici nu sunt incluse într-un portofoliu comercial, la o valoare mai mică decât cea care ar rezulta prin aplicarea articolului 39 alineatul (1) din Directiva 78/660/CEE, în cazul în care acest lucru este impus de prudența dictată de riscurile speciale asociate operațiunilor bancare. Cu toate acestea, diferența dintre cele două valori nu trebuie să depășească 4 % din valoarea totală a activelor menționate anterior, după aplicarea articolului 39 în cauză;

(b) păstrarea valorii mai mici rezultate prin aplicarea literei (a), până când instituția de credit hotărăște ajustarea ei;

(c) ca, în cazul în care un stat membru utilizează opțiunea prevăzută la litera (a), să nu se aplice articolul 36 alineatul (1) din prezenta directivă și nici articolul 40 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Article 37 1.
Article 39 of Directive 78/660/EEC shall apply to the valuation of credit institutions' loans and advances, debt securities, shares and other variable-yield securities which are not held as financial fixed assets.
Article 37 2.

Pending subsequent coordination, however, the Member States may permit:

(a) 

loans and advances to credit institutions and customers (Assets items 3 and 4) and debt securities, shares and other variable-yield securities included in Assets items 5 and 6 which are neither held as financial fixed assets as defined in Article 35 (2) nor included in a trading portfolio to be shown at a value lower than that which would result from the application of Article 39 (1) of Directive 78/660/EEC, where that is required by the prudence dictated by the particular risks associated with banking. Nevertheless, the difference between the two values must not be more than 4 % of the total amount of the assets mentioned above after application of the aforementioned Article 39;

(b) 

that the lower value resulting from the application of subparagraph (a) be maintained until the credit institution decides to adjust it;

(c) 

where a Member State exercises the option provided for in subparagraph (a), neither Article 36 (1) of this Directive nor Article 40 (2) of Directive 78/660/EEC shall apply.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 05.09.2006 00:00:00 -Doknr: CELEX:31986L0635
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.