(9) Un ordin de eliminare devine definitiv la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac prevăzut de dreptul intern aplicabil, atunci când nu a fost introdusă nicio cale de atac, ori atunci când ordinul este confirmat în urma exercitării unei căi de atac.
Atunci când ordinul de eliminare devine definitiv, autoritatea competentă care a emis ordinul de eliminare informează autoritatea competentă menționată la articolul 12 alineatul (1) litera (c) din statul membru în care furnizorul de servicii de găzduire își are sediul principal sau în care își are reședința sau sediul reprezentantul său legal.