|
+Articolul 46 |
Articolul 46Articolul 46 (1) Statele pot impune sau autoriza ca investițiile din poziția C a activului să fie evaluate pe baza valorii lor actuale, calculată în conformitate cu articolele 48 și 49. (2) Investițiile de la poziția D a activului se evaluează la valoarea lor actuală. (3) În cazul în care investițiile au fost evaluate la valoarea lor de achiziție, valoarea lor actuală se indică în notele explicative la situațiile financiare. Cu toate acestea, statele membre în care, în momentul notificării prezentei directive, investițiile sunt evaluate la valoarea lor de achiziție, pot acorda întreprinderilor de asigurare posibilitatea de a indica în notele explicative la situațiile financiare, pentru prima oară, valoarea actuală a investițiilor de la poziția C I a activului cel mai târziu la cinci ani de la data prevăzută la articolul 70 alineatul (1) și valoarea actuală a celorlalte investiții cel mai târziu la trei ani de la aceeași dată. (4) În cazul în care investițiile sunt evaluate la valoarea lor actuală, valoarea de achiziție se indică în notele explicative la situațiile financiare. (5) Aceeași metodă de evaluare este aplicată pentru toate investițiile înscrise la o poziție precedată de o cifră arabă sau la poziția C I a activului. ►M1 Statele membre pot admite derogări de la această cerință. ◄ (6) Metoda sau metodele aplicate pentru fiecare poziție a plasamentelor se precizează în anexă, împreună cu sumele obținute. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|