+Articolul 54 (3)

Articolul 54 (3)

În cazul în care autoritatea competentă, în urma unei evaluări de la caz la caz, consideră că publicarea identității, în cazul persoanelor juridice, sau a identității și a datelor cu caracter personal, în cazul persoanelor fizice, ar fi disproporționată, comportând riscuri cu privire la protecția datelor cu caracter personal, ar pune în pericol stabilitatea piețelor financiare sau desfășurarea unei anchete penale în curs sau ar cauza, în măsura în care acestea pot fi determinate, prejudicii disproporționate persoanei implicate, aceasta adoptă una dintre următoarele soluții în ceea ce privește decizia de impunere a unei sancțiuni administrative:

(a) 

amână publicarea sa până când toate motivele pentru nepublicare încetează;

(b) 

publică decizia menținând anonimatul persoanei în cauză, în conformitate cu dreptul intern; sau

(c) 

se abține de la publicarea acesteia, în cazul în care opțiunile prevăzute la literele (a) și (b) sunt considerate insuficiente pentru a garanta lipsa oricărui pericol pentru stabilitatea piețelor financiare sau în cazul în care o astfel de publicare nu ar fi proporțională cu clemența sancțiunii impuse.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință