+Articolul 95 1

Articolul 95 1

(1)   În absența unei decizii comune, decizia referitoare la cerințele minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile la nivel consolidat și la nivelul întreprinderiimamă luată de autoritatea de rezoluție a grupului este comunicată în scris membrilor colegiului de rezoluție prin intermediul unui document care conține toate elementele următoare:

(a)

denumirea autorității de rezoluție a grupului;

(b)

denumirea întreprinderii-mamă din Uniune, precum și denumirilor altor entități din jurisdicția respectivă cărora li se aplică decizia comună;

(c)

trimiterile la legislația Uniunii și la legislația națională aplicabilă în legătură cu elaborarea, finalizarea și aplicarea deciziei, în special trimiteri la orice criterii suplimentare prevăzute de statul membru în care întreprinderea-mamă din Uniune este autorizată pe baza cărora se stabilește cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile;

(d)

data deciziei;

(e)

cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile la nivel consolidat, precum și un termen-limită pentru a ajunge la acest nivel, după caz, împreună cu o justificare adecvată pentru stabilirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile la nivelul respectiv, având în vedere criteriile de evaluare prevăzute la articolul 45 alineatul (6) literele (a)-(f) din Directiva 2014/59/UE;

(f)

cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune, cu excepția cazului în care au fost acordate derogări în conformitate cu articolul 45 alineatul (11), precum și un termen-limită pentru a ajunge la acest nivel, dacă este cazul, împreună cu o justificare adecvată pentru stabilirea cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile la nivelul respectiv, având în vedere criteriile de evaluare prevăzute la articolul 45 alineatul (6) litera (a)-(f) din Directiva 2014/59/UE;

(g)

numele membrilor colegiului de rezoluție și ale observatorilor implicați, în conformitate cu termenii și condițiile privind participarea observatorilor, în procesul de adoptare a deciziei comune, împreună cu un rezumat al opiniilor exprimate de autorități și informații privind aspectele care au condus la dezacorduri;

(h)

observații ale autorității de rezoluție a grupului cu privire la punctele de vedere exprimate de către membrii și observatorii colegiului de rezoluție, în special în ceea ce privește aspectele care au condus la dezacorduri;

(i)

în cazul în care decizia care se referă la cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile prevede că această cerință este respectată parțial la nivel consolidat sau individual pentru întreprinderea-mamă din Uniune prin instrumente contractuale de recapitalizare internă, decizia respectivă include, de asemenea, detalii din care să reiasă că autoritatea de rezoluție a filialei respective consideră că instrumentele se califică drept instrumente contractuale de recapitalizare internă, în conformitate cu criteriile stabilite la articolul 45 alineatul (14) din Directiva 2014/59/UE.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 08.07.2016 00:00:00 -Doknr: CELEX:32016R1075
  • EULAW_DA -

    EULAW_DA