Articolul 32 Instrumentul de întreprindere-punte

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile de rezoluție au competența de a transfera unei întreprinderi-punte:

(2)   Întreprinderea-punte este o persoană juridică care îndeplinește toate cerințele următoare:

(3)   Când aplică instrumentul de întreprindere-punte, autoritățile de rezoluție se asigură că valoarea totală a pasivelor transferate întreprinderii-punte nu depășește valoarea totală a drepturilor și activelor transferate de la întreprinderea aflată în rezoluție.

(4)   În urma aplicării instrumentului de întreprindere-punte, autoritățile de rezoluție pot, când circumstanțele o justifică, să inverseze transferurile executate, iar întreprinderea aflată în rezoluție sau proprietarii inițiali sunt obligați să primească înapoi orice activ, drept sau pasiv sau orice acțiune sau alt instrument de proprietate, când circumstanțele cazului respectiv o justifică, în oricare dintre următoarele situații:

Un transfer înapoi, astfel cum este menționat la primul paragraf, se poate efectua în orice termen și respectă orice altă condiție precizată în instrumentul prin care a fost efectuat transferul.

(5)   În urma aplicării instrumentului de întreprindere-punte, autoritățile de rezoluție pot transfera acțiuni sau alte instrumente de proprietate sau active, drepturi sau pasive de la întreprinderea-punte către un cumpărător terț.

(6)   O întreprindere-punte este considerată a fi o continuare a întreprinderii aflate în rezoluție și poate continua să exercite toate drepturile exercitate de întreprinderea aflată în rezoluție în privința activelor, drepturilor sau pasivelor transferate.

(7)   Obiectivele întreprinderii-punte nu implică vreo îndatorire sau responsabilitate față de acționarii sau creditorii întreprinderii aflate în rezoluție. Membrii organului administrativ, de conducere sau de control sau ai conducerii superioare a întreprinderii-punte nu au vreo răspundere față de acționarii sau creditorii respectivi pentru actele și omisiunile săvârșite în cursul exercitării atribuțiilor lor, cu excepția cazului în care astfel de acte sau omisiuni presupun neglijențe sau abateri grave, în temeiul dreptului intern, care au afectat în mod direct drepturile acționarilor sau ale creditorilor respectivi.

Statele membre pot limita și mai mult răspunderea unei întreprinderi-punte și a membrilor organului administrativ, de conducere sau de control sau ai conducerii superioare a acesteia, în conformitate cu dreptul intern, pentru actele și omisiunile săvârșite în cursul exercitării atribuțiilor lor.