(6) Prin derogare de la alineatul (1), entitățile obligate nu pot externaliza sarcini care decurg din cerințele prevăzute în prezentul regulament către furnizori de servicii care își au reședința sau sunt stabiliți în țări terțe identificate în temeiul secțiunii 2 din capitolul III, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
|
(a)
|
entitatea obligată externalizează sarcini exclusiv către un furnizor de servicii care face parte din același grup;
|
|
(b)
|
grupul aplică politici și proceduri în materie de CSB/CFT, măsuri de precauție privind clientela și norme privind păstrarea evidențelor care sunt în deplină conformitate cu prezentul regulament sau cu norme echivalente în țări terțe;
|
|
(c)
|
punerea în aplicare efectivă a cerințelor menționate la litera (b) de la prezentul alineat este supravegheată la nivel de grup de către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine în conformitate cu capitolul IV din Directiva (UE) 2024/1640.
|