(1) În absența unei comunicări în termenul prevăzut la articolul 58 alineatul (5) sau în cazul unui dezacord al comitetului cu evaluarea sau măsurile luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sau în cazurile menționate la articolul 60 alineatul (3), comitetul poate sesiza Comisia, furnizând toate informațiile relevante. Informațiile respective includ cel puțin solicitarea sau recomandarea trimisă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, evaluarea efectuată de respectivul coordonator al serviciilor digitale, motivele dezacordului și orice informație suplimentară care justifică sesizarea.