(1) Autoritățile de rezoluție sau autoritățile competente publică pe site-ul lor web oficial eventualele sancțiuni administrative sau măsuri administrative impuse de acestea pentru încălcarea prezentului regulament, în cazul în care astfel de sancțiuni sau măsuri nu au făcut obiectul unei căi de atac sau în cazul în care căile de atac au fost epuizate. Această publicare are loc fără întârzieri nejustificate după ce persoana fizică sau juridică este informată cu privire la sancțiunea sau măsura respectivă și include informații privind tipul și natura încălcării, precum și identitatea persoanei fizice sau juridice căreia i se aplică sancțiunea sau măsura.
În cazul în care statele membre permit publicarea sancțiunilor administrative sau a altor măsuri administrative împotriva cărora există o cale de atac, autoritățile de rezoluție și autoritățile competente publică, fără întârzieri nejustificate, pe site-urile lor internet oficiale, informații privind situația căii de atac și rezultatul acesteia.