+Articolul 37 7

Articolul 37 7

(7)   Statele membre se asigură că supraveghetorii financiari și supraveghetorii responsabili cu furnizorii de servicii de jocuri de noroc au competențe suplimentare față de cele menționate la alineatul (6), inclusiv competența de a inspecta sediile comerciale ale entității obligate, fără înștiințare prealabilă, în cazul în care buna desfășurare și eficiența unei inspecții impun acest lucru, precum și că aceștia dispun de toate mijloacele necesare pentru a efectua o astfel de inspecție.

În sensul primului paragraf, supraveghetorii trebuie să poată, cel puțin:

(a)

să examineze registrele și evidențele entității obligate și să ridice copii sau extrase ale acestor registre și evidențe;

(b)

să obțină acces la software-ul, bazele de date, instrumentele informatice sau alte mijloace electronice de înregistrare a informațiilor utilizate de entitatea obligată;

(c)

să obțină informații scrise sau orale de la orice persoană responsabilă de politicile, procedurile și controalele interne în materie de CSB/CFT sau de la reprezentanții sau membrii personalului acesteia, precum și de la orice reprezentant sau membru al personalului entităților cărora entitatea obligată le-a externalizat sarcini în temeiul articolului 18 din Regulamentul (UE) 2024/1624, și să intervieveze orice altă persoană care consimte să fie intervievată în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei investigații.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 19.06.2024 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024L1640
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.