(2) Fiecare stat membru desemnează sau înființează un punct unic de contact care să exercite o funcție de legătură pentru a asigura cooperarea transfrontalieră cu punctele unice de contact ale altor state membre și cu Grupul privind reziliența entităților critice menționat la articolul 19 (denumit în continuare „punctul unic de contact”). După caz, un stat membru desemnează punctul său unic de contact în cadrul unei autorități competente. După caz, un stat membru poate dispune ca punctul său unic de contact să exercite și o funcție de legătură cu Comisia și să asigure cooperarea cu țările terțe.