(2) Evaluarea riscurilor efectuată de entitatea critică ține seama de toate riscurile naturale și de cele provocate de om care ar putea provoca producerea unui incident, inclusiv cele intersectoriale sau transfrontaliere, accidentele, dezastrele naturale, situațiile de urgență din domeniul sănătății publice și amenințările hibride, precum și alte amenințări antagoniste, inclusiv infracțiunile de terorism prevăzute de Directiva (UE) 2017/541. Evaluarea riscurilor efectuată de entitatea critică ține seama de gradul de dependență al altor sectoare prevăzute în anexă față de serviciul esențial furnizat de entitatea critică și gradul de dependență al entității critice față de serviciile esențiale furnizate de alte entități în sectoarele respective inclusiv, după caz, în statele membre și țările terțe învecinate.
În cazul în care o entitate critică a efectuat alte evaluări ale riscurilor sau a întocmit documente în temeiul obligațiilor prevăzute în alte acte de drept care sunt relevante pentru evaluarea riscurilor efectuată de entitatea critică, aceasta poate utiliza evaluările și documentele respective pentru a îndeplini cerințele prevăzute la prezentul articol. Atunci când își exercită funcțiile de supraveghere, autoritatea competentă poate declara o evaluare existentă a riscurilor efectuată de o entitate critică care abordează riscurile și gradul de dependență menționate la primul paragraf de la prezentul alineat ca fiind conformă, integral sau parțial, cu obligațiile prevăzute la prezentul articol.