Articolul 3 Desemnarea autorităților de rezoluție și a ministerelor competente

(1)   Fiecare stat membru desemnează una sau, în mod excepțional, mai multe autorități de rezoluție care sunt abilitate să aplice instrumentele de rezoluție și să exercite competențele de rezoluție.

(2)   Pot fi autorități de rezoluție băncile centrale naționale, ministerele competente, autoritățile publice administrative sau autoritățile învestite cu competențe de administrație publică.

(3)   În cazul în care o autoritate de rezoluție este învestită cu alte funcții, inclusiv funcții de supraveghere, se instituie mecanisme structurale adecvate pentru a se evita conflictele de interese între funcțiile încredințate autorității de rezoluție în temeiul prezentei directive și funcțiile de supraveghere sau de altă natură, fără a se aduce atingere obligațiilor de schimb de informații și de cooperare prevăzute la alineatul (6).

Statele membre se asigură că aceste mecanisme garantează independența operațională efectivă – inclusiv personal, linii de raportare și procese decizionale separate ale autorității de rezoluție respective – față de orice funcție de supraveghere sau de altă natură a autorității de rezoluție respective.

(4)   Cerințele prevăzute la alineatul (3) nu exclud posibilitatea ca:

(5)   Autoritățile de rezoluție adoptă și publică norme interne menite să prevină conflictele de interese, în conformitate cu cerințele stabilite la alineatele (3) și (4), inclusiv norme referitoare la secretul profesional și la schimburile de informații dintre diferitele domenii funcționale.

(6)   Statele membre prevăd cerința ca autoritățile care exercită funcții de supraveghere și de rezoluție și persoanele care exercită aceste funcții în numele autorităților respective să coopereze strâns la pregătirea, planificarea și aplicarea deciziilor de rezoluție, atât în cazul în care autoritatea de rezoluție și autoritatea de supraveghere sunt entități separate, cât și în cazul în care funcțiile sunt exercitate în cadrul aceleiași entități.

(7)   Fiecare stat membru desemnează un singur minister drept ministerul competent în temeiul prezentei directive. După caz, statele membre se asigură că se instituie un mecanism adecvat de coordonare cu alte ministere implicate.

(8)   În cazul în care nu este ministerul competent, autoritatea de rezoluție dintr-un stat membru informează ministerul competent, fără întârzieri nejustificate, cu privire la deciziile luate în temeiul prezentei directive și, dacă dreptul intern nu prevede altfel, nu pune în aplicare nicio decizie cu impact bugetar direct înainte de a fi obținut aprobarea respectivului minister competent.

(9)   În cazul în care desemnează mai multe autorități de rezoluție, un stat membru transmite Comisiei și EIOPA o notificare explicând toate motivele pentru această desemnare și repartizează cu claritate funcțiile și responsabilitățile între respectivele autorități, asigură coordonarea corespunzătoare dintre acestea și desemnează o singură autoritate drept autoritate de contact în sensul cooperării și coordonării cu autoritățile relevante din alte state membre.

(10)   Statele membre informează EIOPA în legătură cu autoritatea sau autoritățile naționale desemnate drept autorități de rezoluție și, dacă este cazul, în legătură cu autoritatea de contact, precum și în legătură cu funcțiile și responsabilitățile specifice ale acestora. EIOPA publică lista respectivelor autorități de rezoluție și autorități de contact.

(11)   Fără a aduce atingere articolului 67, statele membre pot limita răspunderea autorității de rezoluție, a autorității de supraveghere și a personalului respectiv al acestora în conformitate cu dreptul intern în ceea ce privește actele și omisiunile săvârșite în cursul exercitării funcțiilor lor în temeiul prezentei directive.