|
+ANEXA III |
ANEXA III
ANEXA III Următoarele reprezintă o listă neexhaustivă a factorilor și tipurilor de dovezi cu privire la riscurile potențial mărite menționate la articolul 18 alineatul (3):
1.
Factori de risc privind clienții:
(a)
relația de afaceri se desfășoară în circumstanțe neobișnuite;
(b)
clienți care își au reședința în zone geografice cu risc ridicat, astfel cum se prevede la punctul 3;
(c)
persoane juridice sau construcții juridice cu rol de structuri de administrare a activelor personale;
(d)
societăți care au acționari mandatați sau acțiuni la purtător;
(e)
activități în care se rulează mult numerar;
(f)
situația în care structura acționariatului societății pare neobișnuit sau excesiv de complexă, având în vedere natura activității sale;
(g)
clientul este un resortisant al unei țări terțe care solicită drepturi de ședere sau cetățenie în statul membru în schimbul transferurilor de capital, al achiziționării de proprietăți sau de obligațiuni de stat sau al investițiilor în entități corporative în respectivul stat membru.
2.
Factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacțiile sau canalele de distribuție:
(a)
servicii bancare personalizate;
(b)
produse sau tranzacții care ar putea favoriza anonimatul;
(c)
relații de afaceri sau tranzacții la distanță, fără anumite măsuri de protecție, cum ar fi mijloacele de identificare electronică sau serviciile de încredere relevante definite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 sau orice alt proces de identificare sigur, la distanță sau electronice, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat de autoritățile naționale relevante;
(d)
plăți primite de la terți necunoscuți sau neasociați;
(e)
produse noi și practici comerciale noi, inclusiv mecanisme noi de distribuție și utilizarea unor tehnologii noi sau în curs de dezvoltare atât pentru produsele noi, cât și pentru produsele preexistente;
(f)
tranzacții cu petrol, arme, metale prețioase, produse din tutun, obiecte de artă și alte obiecte de importanță arheologică, istorică sau culturală, obiecte de cult sau obiecte rare cu valoare științifică, precum și fildeșul și speciile protejate.
3.
Factori de risc geografic:
(a)
fără a aduce atingere articolului 9, țări care, conform unor surse credibile, cum ar fi evaluările reciproce, rapoartele detaliate de evaluare sau rapoartele de monitorizare publicate, nu dispun de sisteme efective de combatere a spălării banilor/de combatere a finanțării terorismului;
(b)
țări care, conform unor surse credibile, au un nivel ridicat al corupției sau al altor activități infracționale;
(c)
țări supuse unor sancțiuni, embargouri sau măsuri similare instituite, de exemplu, de Uniune sau de Organizația Națiunilor Unite;
(d)
țări care acordă finanțare sau sprijin pentru activități teroriste sau pe teritoriul cărora operează organizații teroriste desemnate.
1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|