|
+Articolul 2 Definiții |
Articolul 2 DefinițiiArticolul 2 Definiții În sensul prezentului regulament:
(a)
„comitet” înseamnă Comitetul pentru comerțul cu faună și floră sălbatice, instituit în temeiul articolului 18;
(b)
„convenție” înseamnă Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES);
(c)
„țara de origine” înseamnă țara în care a fost capturată o specie sau a fost luată din mediul său natural, crescută în captivitate sau reprodusă artificial;
(d)
„notificarea de import” înseamnă notificarea făcută de importator, de agentul sau reprezentantul acestuia, în momentul introducerii în Comunitate a unui exemplar dintr-o specie inclusă la anexele C sau D, pe un formular stabilit de Comisie, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18;
(e)
„introducerea de proveniență marină” înseamnă introducerea în Comunitate a oricărui exemplar care a fost prelevat din mediul marin, care nu se află sub jurisdicția vreunui stat, inclusiv spațiul aerian situat deasupra mării, precum și fundul și subsolul mării;
(f)
„eliberarea” înseamnă executarea tuturor procedurilor necesare pentru pregăturea și validarea unui permis sau a unui certificat, precum și înmânarea acestuia solicitantului;
(g)
„organ de gestionare” înseamnă o autoritate administrativă națională desemnată, în cazul unui stat membru, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (a) sau, în cazul unui stat terț parte în convenție, în conformitate cu articolul IX din convenție;
(h)
„statul membru de destinație” înseamnă statul membru destinatar menționat în documentul utilizat pentru a exporta sau reexporta un exemplar; în cazul introducerii din mediul marin, înseamnă statul membru în care se află locul de destinație al exemplarului;
(i)
„punerea în vânzare” înseamnă punerea în vânzare și orice acțiune care poate fi rezonabil interpretată ca atare, inclusiv publicitatea directă sau indirectă în vederea vânzării, precum și invitația de a face oferte;
(j)
„efecte personale sau domestice” înseamnă exemplare moarte, părți din exemplare și produse derivate aparținând unei persoane particulare și care face parte sau trebuie să facă parte din bunurile și efectele sale obișnuite;
(k)
„locul de destinație” înseamnă locul în care este prevăzut ca exemplarele să fie în mod normal conservate, în momentul introducerii în Comunitate; în cazul exemplarelor vii, acesta este primul loc în care exemplarele trebuie adăpostite după o eventuală carantină sau o altă perioadă de izolare în scopul analizelor și controalelor sanitar-veterinare;
(l)
„populația” înseamnă ansamblul de indivizi, diferiți din punct de vedere biologic sau geografic;
(m)
„scopuri comerciale inițiale” înseamnă orice scop în care aspectele necomerciale nu sunt în mod evident predominante;
(n)
„reexport în afara Comunității” înseamnă exportul în afara Comunității al oricărui exemplar care a fost introdus anterior;
(o)
„reintroducerea în Comunitate” înseamnă introducerea oricărui exemplar care a fost în prealabil exportat sau reexportat;
(p)
„vânzare” înseamnă orice formă de vânzare. În sensul prezentului regulament, închirierea, barterul sau schimbul sunt asimilate vânzării; expresiile înrudite sunt interpretate în același sens;
(q)
„autoritate științifică” înseamnă o autoritate științifică desemnată, în cazul unui stat membru, în conformitate cu dispozițiile articolului 13 alineatul (1) litera (b) sau, în cazul unui stat terț parte în convenție, în conformitate cu articolul IX din convenție;
(r)
„Grupul de analiză științifică” înseamnă organul consultativ constituit în temeiul articolului 17;
(s)
„specie” înseamnă o specie, subspecie sau una din populațiile acestora;
(t)
„exemplar” înseamnă orice animal sau plantă, vie sau moartă, din speciile prevăzute la anexele A - D, sau orice parte sau produs obținut din acestea, inclus sau nu în alte mărfuri, precum și orice alte mărfuri, în cazul în care rezultă dintr-un document justificativ, ambalaj, marcă sau etichetă, sau din orice alt element, fie că este vorba despre părți sau produse din animalele sau plantele acestor specii, cu excepția cazului în care aceste părți sau produse sunt exceptate în mod specific de la aplicarea dispozițiilor prezentului regulament sau a dispozițiilor referitoare la anexa la care specia în cauză este inclusă, pe baza unei indicații în acest sens în anexele respective. Un exemplar este considerat ca aparținând unei specii înscrise la anexele A-D, în cazul în care este vorba de un animal sau plantă, sau de o parte sau un produs obținut din acestea, cu cel puțin unul dintre „părinți” aparținând uneia dintre speciile incluse. Atunci când „părinții” unui astfel de animal sau plantă aparțin speciilor care intră sub incidența unor anexe diferite sau unor specii din care una singură este inclusă, se aplică dispozițiile din anexa cea mai restrictivă. Cu toate acestea, în cazul exemplarelor din plante hibride, în cazul în care unul dintre „părinți” aparține uneia dintre speciile incluse la anexa A, se aplică dispozițiile din anexa cea mai restrictivă numai în cazul în care o indicație în acest sens figurează la anexa pentru specia respectivă;
(u)
„comerț” înseamnă introducerea în Comunitate, inclusiv introducerea de proveniență marină, exportul și reexportul în afara Comunității, precum și utilizarea, circulația și cesiunea în interiorul Comunității, inclusiv în cadrul unui stat membru, a exemplarelor care intră sub incidența dispozițiilor prezentului regulament;
(v)
„tranzit” înseamnă transportul exemplarelor expediate spre un anumit destinatar prin traversarea teritoriului Comunității, între două puncte situate în afara Comunității, singurele întreruperi ale circulației fiind acelea legate de aranjamentele necesare în această formă de transport;
(w)
„exemplare prelucrate, dobândite în urmă cu peste cincizeci ani” înseamnă exemplare a căror stare naturală brută a fost modificată în mod considerabil pentru a face bijuterii, obiecte decorative, artistice, utilitare sau instrumente muzicale, cu peste cincizeci ani înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament și care au fost achiziționate în aceste condiții, lucru acceptat de organul de gestionare din statul membru în cauză. Aceste exemplare se consideră ca fiind prelucrate numai în cazul în care aparțin în mod clar uneia din categoriile menționate anterior și pot fi utilizate fără a fi sculptate, prelucrate sau transformate.
(x)
„verificări în momentul introducerii, exportului, reexportului și tranzitului” înseamnă controlul documentelor privind certificatele, permisele și notificările prevăzute de prezentul regulament și - în cazul în care dispozițiile comunitare prevăd astfel sau în alte cazuri, printr-un sondaj reprezentativ al loturilor – examinarea exemplarelor, însoțite eventual de o eșantionare în scopul unei analize sau al unui control aprofundat. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|