+ANEXA IV

ANEXA IV

ANEXA IV

Lista orientativă de caracteristici de luat în considerare la stabilirea obiectivelor de mediu

[menționată la articolul 10 alineatul (1) și articolul 24]

1. Acoperirea adecvată a elementelor care caracterizează apele marine aflate sub suveranitatea sau jurisdicția statelor membre într-o regiune sau subregiune marină.

2. Necesitatea de a fixa (a) obiective stabilind condițiile cerute potrivit definiției stării ecologice bune; (b) obiective măsurabile și indicatorii aferenți permițând asigurarea monitorizării și evaluării; și (c) obiective operaționale asociate unor măsuri de punere în aplicare concrete în vederea facilitării realizării acestora.

3. Determinarea stării ecologice care trebuie atinsă sau conservată și formularea acestei stări în termeni de proprietăți măsurabile ale elementelor care caracterizează apele marine ale unui stat membru, într-o regiune sau subregiune marină.

4. Coerența setului de obiective și absența conflictelor dintre ele.

5. Indicarea de resurse necesare la realizarea obiectivelor.

6. Formularea obiectivelor, inclusiv eventualelor obiective intermediare, asociate unui termen de realizare.

7. Specificarea indicatorilor prevăzuți pentru a monitoriza progresele și a orienta deciziile de gestiune în vederea atingerii obiectivelor.

8. Dacă este cazul, specificarea punctelor de referință (puncte de referință limită și țintă).

9. Luarea în considerare corespunzătoare a preocupărilor sociale și economice în stabilirea obiectivelor.

10. Examinarea setului de obiective de mediu, a indicatorilor aferenți și a punctelor de referință limită și țintă determinate în funcție de obiectivele generale stabilite la articolul 1, cu scopul de a determina dacă realizarea obiectivelor de mediu va avea drept consecință faptul că starea apelor marine aflate sub suveranitatea sau jurisdicția statelor membre într-o regiune marină să fie conformă acestor obiective.

11. Compatibilitatea obiectivelor de mediu cu obiectivele pe care Comunitatea și statele membre s-au angajat să le atingă în virtutea acordurilor internaționale și regionale aplicabile, reținându-le pe cele mai pertinente pentru regiunea sau subregiunea marină în cauză, în vederea atingerii obiectivelor stabilite la articolul 1.

12. Odată întrunit setul de obiective de mediu și indicatorii aferenți, toate acestea trebuie examinate în ansamblu în lumina obiectivelor stabilite la articolul 1, cu scopul de a determina dacă realizarea obiectivelor de mediu va avea drept consecință faptul că starea mediului marin să fie conformă acestor obiective.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 07.06.2017 00:00:00 -Doknr: CELEX:32008L0056
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.