|
+Articolul 6 Natura autorizării ---+Article 6 1. ---+Article 6 2. ---+Article 6 3. ---+Article 6 4. ---+Article 6 5. ---+Article 6 6. |
Articolul 6 Natura autorizăriiArticolul 6 Natura autorizării (1) Autorizațiile sunt eliberate pe numele operatorului de transport și nu sunt transmisibile. Cu toate acestea, un operator de transport care a primit o autorizație poate, cu aprobarea autorității competente din statul membru pe teritoriul căruia se află punctul de plecare, denumită în continuare „autoritatea de autorizare”, să presteze serviciul prin intermediul unui subcontractant. În acest caz, autorizația indică numele subcontractantului și rolul acestuia. Subcontractantul îndeplinește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (1). În sensul prezentului alineat, punctul de plecare înseamnă „unul dintre punctele terminus ale serviciului”. În cazul întreprinderilor asociate în scopul operării unor servicii regulate, autorizația se emite în numele tuturor întreprinderilor și indică numele tuturor operatorilor. Aceasta este acordată întreprinderii care conduce operațiunea, urmând ca celorlalte întreprinderi să le fie distribuite copii ale acestei autorizații. (2) Perioada de valabilitate maximă a autorizației este de cinci ani. Aceasta poate fi stabilită la o perioadă mai scurtă, fie la cererea solicitantului, fie prin acordul reciproc al autorităților competente ale statelor membre pe teritoriul cărora sunt îmbarcate sau debarcate persoanele. (3) Autorizația precizează următoarele: (a) tipul serviciului; (b) traseul serviciului, menționând în special punctul de plecare și punctul de destinație; (c) perioada de valabilitate a autorizației; (d) opririle și orarul. (4) Comisia stabilește formatul autorizațiilor. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 26 alineatul (2). (5) Autorizațiile îndreptățesc titularul (titularii) să presteze servicii regulate pe teritoriile tuturor statelor membre pe care le traversează rutele serviciilor. (6) Operatorul unui serviciu regulat poate utiliza vehicule suplimentare pentru rezolvarea situațiilor excepționale sau temporare. Astfel de vehicule suplimentare pot fi utilizate numai în aceleași condiții ca cele specificate în autorizația menționată la alineatul (3). În acest caz, operatorul de transport asigură existența următoarelor documente la bordul vehiculului: (a) o copie a autorizației serviciului regulat; (b) o copie a contractului dintre operatorul serviciului regulat și întreprinderea care furnizează vehiculele suplimentare sau un document echivalent; (c) o copie conformă cu licența comunitară eliberată operatorului care furnizează vehiculele suplimentare pentru serviciu. 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|