+Articolul 10 Raportarea și reexaminarea

Articolul 10 Raportarea și reexaminarea

Articolul 10

Raportarea și reexaminarea

Până la 31 decembrie 2013 și ulterior din trei în trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament. În raportul respectiv se evaluează în special calitatea datelor transmise, metodele de colectare a datelor, sarcina administrativă a statelor membre și a unităților de respondenți, precum și fezabilitatea și eficacitatea statisticilor respective.

După caz, ținând seama de rezultatele menționate la articolul 4 alineatul (2), raportul este însoțit de propuneri:

▼M3

— 
de introducere de noi module pentru conturile economice de mediu, cum ar fi conturile pentru apă (cantitative și calitative), conturile de cheltuieli legate de gestionarea resurselor, subvenții sau măsuri de sprijin potențial dăunătoare pentru mediu și conturile referitoare la deșeuri

▼B

— 
menite să conducă la îmbunătățirea în continuare a calității datelor și a metodelor de colectare a datelor, îmbunătățind astfel sfera de acoperire a datelor și comparabilitatea acestora și reducând sarcina administrativă care le revine întreprinderilor și administrației.

▼M3

Până la 31 decembrie 2024 și, ulterior, cel puțin la fiecare doi ani, Comisia (Eurostat) elaborează o publicație digitală care conține date și statistici privind atenuarea schimbărilor climatice, inclusiv investiții, compilate pe baza datelor relevante disponibile din modulele conturilor economice de mediu și, dacă este cazul, din alte surse de date.

Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 9 pentru a modifica, după caz, secțiunea 3 din anexa V astfel încât să includă caracteristici privind alte investiții în atenuarea schimbărilor climatice. Datele incluse în publicația digitală menționată la al treilea paragraf al prezentului articol furnizează o defalcare a datelor pe stat membru, inclusiv în ceea ce privește investițiile, și acoperă toate sectoarele și activitățile economice.

Până la 27 decembrie 2026, Comisia evaluează calitatea datelor disponibile referitoare la subvențiile pentru energie, inclusiv subvențiile pentru combustibilii fosili, la adaptarea la schimbările climatice și la apă și, dacă este cazul, prezintă Parlamentului European și Consiliului o propunere legislativă privind introducerea de noi module pentru conturile economice de mediu pentru subvenții pentru energie, inclusiv subvenții pentru combustibili fosili, adaptarea la schimbările climatice, inclusiv cheltuielile pentru aceasta și pentru conturile privind apa.

▼B

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 01.01.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32011R0691
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.