|
+Articolul 18 4 |
Articolul 18 4(4) Statele membre notifică Comisiei până cel târziu la 31 ianuarie 2029, cazurile în care, în opinia lor, este aplicabil alineatul (1) primul paragraf litera (a) sau (b) și comunică foaia de parcurs privind calitatea aerului menționată la alineatul (1) și toate informațiile relevante necesare Comisiei pentru a evalua dacă motivul invocat pentru prorogare și condițiile prevăzute la alineatul respectiv sunt îndeplinite. Statele membre notifică Comisiei până cel târziu la 31 ianuarie 2034, cazurile în care, în opinia lor, nu se pot atinge obiectivele în termenul prorogat în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf și comunică foaia de parcurs privind calitatea aerului actualizată, menționată la alineatul (1) și toate informațiile relevante necesare Comisiei pentru a evalua dacă motivul invocat pentru o a doua și ultimă prorogare și condițiile prevăzute la alineatul respectiv sunt îndeplinite. În ceea ce privește prognozele furnizate ca motiv pentru prorogare, statele membre justifică metodele, precum și datele folosite pentru a obține prognozele respective. În cadrul evaluării pe care o efectuează, Comisia ține seama de prognozele privind calitatea aerului furnizate de statul membru în cauză, de efectele estimate asupra calității aerului înconjurător din respectivul stat membru ale măsurilor ce au fost luate de statul membru respectiv, precum și de efectele estimate asupra calității aerului înconjurător ale măsurilor Uniunii. Atunci când Comisia nu ridică obiecții în termen de nouă luni de la primirea notificării respective, se consideră că sunt îndeplinite condițiile relevante pentru aplicarea alineatului (1). În cazul în care se ridică obiecții, Comisia poate cere statului membru în cauză să modifice sau să furnizeze o nouă foaie de parcurs privind calitatea aerului pentru a îndeplini cerințele stabilite la alineatul (1). 1. Prezentare generală
1.1 Referințe1.2 Cerințe identificate1.3 Standarde asociate2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
|