(1) Operatorul SIPS prevede în regulile și procedurile SIPS o definiție a situației de neîndeplinire a obligațiilor de către un participant care include, cel puțin, neîndeplinirea de către un participant a obligațiilor sale financiare la scadență ca urmare, printre altele, a unor cauze operaționale, încălcări ale acordurilor sau deschiderii procedurilor de insolvență împotriva unui asemenea participant. Operatorul SIPS distinge între situații automate și discreționare de neîndeplinire a obligațiilor. În cazul situației discreționare de neîndeplinire a obligațiilor, operatorul SIPS precizează entitatea care exercită această putere discreționară. Acesta reexaminează respectiva definiție cel puțin anual.