ANEXA V
Întrucât sistemul pieței duble a schimburilor valutare, astfel cum este practicat de Regatul Belgiei și de Marele Ducat al Luxemburgului, nu a avut ca efect restricționarea mișcărilor de capital, dar, cu toate acestea, constituie o anomalie în cadrul sistemului monetar european și în interesul aplicării efective a prezentei directive și în vederea întăririi sistemului monetar european acest sistem trebuie să înceteze, cele două state membre se angajează să îl elimine până la 31 decembrie 1992. Ele se angajează, de asemenea, ca până în momentul eliminării sale să administreze sistemul conform unor proceduri care să asigure, de facto, libera circulație a capitalului, astfel încât cursurile de schimb aplicate pe cele două piețe să nu prezinte diferențe semnificative și de durată.