+Articolul 67 7

Articolul 67 7

(7)   În cazul în care, la 10 iulie 2027, entitățile juridice create în afara Uniunii sau construcțiile juridice administrate în afara Uniunii sau a căror persoană care deține calitatea de trustee sau persoană care deține o poziție echivalentă într-o construcție juridică similară își are reședința sau este stabilită în afara Uniunii dețin, fie direct, fie prin intermediari, bunuri imobile, informațiile privind beneficiarii reali ai entităților juridice și construcțiilor juridice respective se transmit registrului central și sunt însoțite de o justificare a transmiterii respective până la 10 ianuarie 2028.

Cu toate acestea, primul paragraf nu se aplică entităților juridice sau construcțiilor juridice care au achiziționat bunuri imobile în Uniune înainte de 1 ianuarie 2014.

Statele membre pot decide, în funcție de risc, că se aplică o dată anterioară și notifică acest lucru Comisiei. Comisia comunică astfel de decizii celorlalte state membre.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință