(3) Furnizorii de servicii intermediare precizează în informațiile menționate la alineatul (2) limba sau limbile oficiale ale statelor membre care, în plus față de o limbă înțeleasă la scară largă de un număr cât mai mare de cetățeni ai Uniunii, pot fi utilizate pentru a comunica cu punctele lor de contact și care includ cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru în care furnizorul de servicii intermediare își are locul principal de stabilire sau în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al acestuia.