TITLUL VII MODIFICĂRI ADUSE ALTOR DIRECTIVE

Statele membre prevăd obligația întreprinderilor menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care au obținut deja o autorizație în temeiul titlului II din Directiva 2014/65/UE de a solicita o autorizație în conformitate cu articolul 8 cel târziu la data la care are loc oricare dintre următoarele evenimente:

Întreprinderile menționate la alineatul (1) din prezentul articol pot desfășura în continuare activitățile menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 până la obținerea autorizației menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.

Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, întreprinderile menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care la 24 decembrie 2019 desfășoară activități ca firme de investiții autorizate în temeiul Directivei 2014/65/UE, trebuie să solicite o autorizație în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă până la 27 decembrie 2020.

Atunci când, după primirea informațiilor în conformitate cu articolul 95a din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă stabilește că o întreprindere trebuie să fie autorizată ca instituție de credit în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă, aceasta informează întreprinderea și autoritatea competentă în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Directiva 2014/65/UE și preia responsabilitatea procedurii de autorizare de la data respectivei notificări.

În cazuri de reautorizare, autoritatea de autorizare competentă se asigură că procesul este cât mai raționalizat posibil și că informațiile din autorizațiile existente sunt luate în considerare.

ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

Se deleagă Comisiei competența de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf literele (a) și (b), în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 26 decembrie 2020.”

În sensul prezentului articol:

Autoritățile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita supraveghetorului consolidant, în cazul în care se aplică articolul 112 alineatul (1), sau autorităților competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituții de credit ca fiind semnificativă.”

Dispozițiile de la alineatul (1) nu împiedică autoritățile competente să facă schimb de informații sau să transmită informații către CERS, ABE și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, ESMA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului ( *9 ) în conformitate cu prezenta directivă, cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului ( *10 ), cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, cu articolele 31, 35 și 36 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și cu articolele 31 și 36 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, cu Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului ( *11 ) și cu alte directive aplicabile instituțiilor de credit. Informațiile respective fac obiectul alineatului (1).

Autoritățile competente se asigură că instituțiile dispun de planuri de redresare privind lichiditatea care stabilesc strategii adecvate și măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a rezolva problema eventualei lipse de lichidități, inclusiv în ceea ce privește sucursalele stabilite într-un alt stat membru. Autoritățile competente se asigură că planurile respective sunt testate de instituții cel puțin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menționate la alineatul (8), raportate conducerii superioare și aprobate de aceasta, astfel încât politicile și procesele interne să poată fi ajustate în consecință. Instituțiile iau măsurile operaționale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat. Printre aceste măsuri operaționale se numără asigurarea disponibilității imediate a garanțiilor pentru finanțare de la banca centrală. Aceasta include asigurarea disponibilității garanției în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unei țări terțe față de care instituția are expuneri și, dacă este necesar din punct de vedere operațional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unei țări terțe față de moneda căreia are expuneri.”

În cazul în care o întreprindere-mamă este o instituție de credit-mamă dintr-un stat membru sau o instituție de credit-mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă care supraveghează instituția de credit‐mamă respectivă în statul membru sau instituția de credit-mamă respectivă din UE pe bază individuală.

În cazul în care o întreprindere-mamă este o firmă de investiții-mamă dintr-un stat membru sau o firmă de investiții-mamă din UE și niciuna dintre filialele acesteia nu este o instituție de credit, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă care supraveghează respectiva firmă de investiții-mamă din statul membru sau respectiva firmă de investiții-mamă din UE pe bază individuală.

În cazul în care o întreprindere-mamă este o firmă de investiții-mamă dintr-un stat membru sau o firmă de investiții-mamă din UE și cel puțin una dintre filialele acesteia este o instituție de credit, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă a instituției de credit sau, în cazul în care există mai multe instituții de credit, de către autoritatea competentă a instituției de credit cu cel mai mare total al bilanțului.

În cazul în care instituția de credit sau firma de investiții are ca întreprindere-mamă o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din UE sau o societate financiară holding mixtă-mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă care supraveghează instituția de credit sau firma de investiții pe bază individuală.

Dacă două sau mai multe instituții de credit sau firme de investiții autorizate în Uniune au ca instituție-mamă aceeași societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, aceeași societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, aceeași societate financiară holding-mamă din UE sau aceeași societate financiară holding mixtă-mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către:

În cazul în care consolidarea este impusă în temeiul articolului 18 alineatul (3) sau (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă a instituției de credit cu cel mai mare total al bilanțului sau, în cazul în care grupul nu cuprinde nicio instituție de credit, de către autoritatea competentă a firmei de investiții cu cel mai mare total al bilanțului.

Prin derogare de la alineatul (1) al treilea paragraf, alineatul (3) litera (b) și alineatul (4), în cazul în care o autoritate competentă supraveghează pe bază individuală mai multe instituții de credit din cadrul unui grup, supraveghetorul consolidant este autoritatea competentă care supraveghează pe bază individuală una sau mai multe instituții de credit din cadrul grupului, în cazul în care suma totalurilor bilanțurilor instituțiilor de credit supravegheate respective este mai mare decât cea corespunzătoare instituțiilor de credit supravegheate pe bază individuală de orice altă autoritate competentă.

Prin derogare de la alineatul (3) litera (c), în cazul în care o autoritate competentă supraveghează pe bază individuală mai mult de o firmă de investiții din cadrul unui grup, supraveghetorul consolidant este autoritatea competentă care supraveghează pe bază individuală una sau mai multe firme de investiții din cadrul grupului cu cel mai mare total al bilanțului cumulat.

În cazuri speciale, autoritățile competente pot, de comun acord, să renunțe la aplicarea criteriilor menționate la alineatele (1), (3) și (4) și să desemneze o altă autoritate competentă pentru a exercita supravegherea pe bază consolidată în cazul în care aplicarea acestora ar fi inadecvată, având în vedere instituțiile de credit sau firmele de investiții vizate și importanța relativă a activităților lor din statele membre relevante sau necesitatea de a asigura continuitatea supravegherii pe bază consolidată de către aceeași autoritate competentă. În astfel de cazuri, instituției-mamă din UE, societății financiare holding-mamă din UE, societății financiare holding mixte-mamă din UE sau instituției de credit sau firmei de investiții cu cel mai mare total al bilanțului, după caz, i se va acorda ocazia de a-și exprima opinia înainte de luarea deciziei de către autoritățile competente.

Autoritățile competente adresează fără întârziere o notificare Comisiei și ABE cu privire la orice acord care intră sub incidența alineatului (6).”

În cazul în care survine o situație de urgență, inclusiv o situație prezentată la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 sau o situație în care se manifestă evoluții negative ale piețelor, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieței și stabilitatea sistemului financiar din oricare dintre statele membre în care au fost autorizate entități ale unui grup sau în care s-au înființat sucursale semnificative în conformitate cu articolul 51, supraveghetorul consolidant avertizează cât mai curând posibil, cu respectarea titlul VII capitolul 1 secțiunea 2 din prezenta directivă și, după caz, a titlului IV capitolul 1 secțiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034, ABE și autoritățile menționate la articolul 58 alineatul (4) și articolul 59 și comunică toate informațiile esențiale pentru îndeplinirea atribuțiilor acestora. Obligațiile respective se aplică tuturor autorităților competente.”

Informațiile primite în cadrul supravegherii pe bază consolidată și, în special, orice schimburi de informații între autoritățile competente prevăzute în prezenta directivă fac obiectul unor cerințe privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 53 alineatul (1) din prezenta directivă, în cazul instituțiilor de credit, sau la articolul 15 din Directiva (UE) 2019/2034.”

În conformitate cu articolul 65 din Regulamentul (UE) 2019/2033, trimiterile la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 din prezenta directivă în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii pe bază individuală ale firmelor de investiții menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă și care nu sunt firme de investiții menționate la articolul 1 alineatul (2) sau (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează astfel:

▼B

În conformitate cu articolul 65 din Directiva (UE) 2019/2034, trimiterile din prezenta directivă la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE referitoare la cerințele de fonduri proprii suplimentare pentru firmele de investiții menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă și care nu sunt firmele de investiții menționate la articolul 1 alineatul (2) sau alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează ca trimiteri la articolul 40 din Directiva 2019/2034.”

Autoritatea competentă a statului membru în care societatea dintr-o țară terță și-a înființat sau intenționează să își înființeze sucursala acordă autorizația numai în cazul în care constată că:

Autoritatea competentă informează societatea dintr-o țară terță, în termen de șase luni de la data depunerii unei cereri complete, dacă i s-a acordat sau nu autorizația.

Sucursala societății dintr-o țară terță autorizate în conformitate cu alineatul (1) respectă obligațiile stabilite la articolele 16-20, 23, 24, 25 și 27, la articolul 28 alineatul (1) și la articolele 30, 31 și 32 din prezenta directivă și la articolele 3-26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, precum și măsurile adoptate în conformitate cu aceste dispoziții și face obiectul supravegherii de către autoritatea competentă din statul membru unde a fost acordată autorizația.

Statele membre nu impun obligații suplimentare în ceea ce privește organizarea și funcționarea sucursalei pentru aspectele reglementate de prezenta directivă și nu oferă sucursalelor societăților din țări terțe un tratament mai favorabil decât societăților din Uniune.

Statele membre se asigură că autoritățile competente notifică anual ESMA lista sucursalelor societăților din țări terțe care își desfășoară activitatea pe teritoriul lor.

ESMA publică anual o listă a sucursalelor din țări terțe care își desfășoară activitatea în Uniune, inclusiv numele societății dintr-o țară terță din care face parte sucursala.

Sucursala societății dintr-o țară terță care este autorizată în conformitate cu alineatul (1) raportează anual autorității competente menționate la alineatul (2) următoarele informații:

La cerere, autoritățile competente comunică ESMA următoarele informații:

Autoritățile competente menționate la alineatul (2) din prezentul articol, autoritățile competente ale entităților care fac parte din același grup ca sucursalele societăților din țări terțe autorizate în conformitate cu alineatul (1), ESMA și ABE cooperează îndeaproape pentru a se asigura că toate activitățile grupului respectiv în Uniune sunt supuse unei supravegheri cuprinzătoare, coerente și eficace, în conformitate cu prezenta directivă, cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014, cu Regulamentul (UE) 2019/2033, cu Directiva 2013/36/UE și cu Directiva (UE) 2019/2034.

ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza formatul în care trebuie raportate informațiile menționate la alineatele (3) și (4).

ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 26 septembrie 2020.

Se conferă Comisiei competența de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”

Statele membre se asigură că, în cazul în care un client de retail sau un client profesional în sensul secțiunii II din anexa II, stabilit sau situat pe teritoriul Uniunii, inițiază la inițiativa sa exclusivă furnizarea unui serviciu sau exercitarea unei activități de investiții de către o societate dintr-o țară terță, cerința privind autorizația prevăzută la articolul 39 nu se aplică furnizării serviciului sau exercitării activității respective de către societatea din țara terță pentru persoana în cauză, inclusiv unei relații legate în mod specific de furnizarea serviciului sau exercitarea activității respective.

Fără a aduce atingere relațiilor intragrup, în cazul în care o societate dintr-o țară terță, inclusiv prin intermediul unei entități care acționează în numele acesteia sau care are legături strânse cu o astfel de societate dintr-o țară terță sau cu orice altă persoană care acționează în numele unei astfel de entități, contactează clienți sau clienți potențiali din Uniune, aceasta nu se consideră a fi un serviciu furnizat la inițiativa exclusivă a clientului.

O inițiativă a unui client astfel cum se menționează la alineatul (1) nu îndreptățește societatea dintr-o țară terță să comercializeze noi categorii de produse de investiții sau de servicii de investiții către respectivul client în alt mod decât prin sucursală, în cazul în care înființarea acesteia este necesară în conformitate cu dreptul intern.”

Statele membre impun piețelor reglementate să adopte regimuri de pasuri de cotare în ceea ce privește acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare, precum și în cazul oricărui alt instrument financiar pentru care sunt elaborate standarde tehnice de reglementare în conformitate cu alineatul (4). Aplicarea de pasuri de cotare nu împiedică piețele reglementate să coreleze ordinele de dimensiuni mari la punctul de mijloc între prețul actual de cumpărare și cel de vânzare.”