+Articolul 65 Obligații procedurale ale autorităților de rezoluție
---+Articolul 65 1
---+Articolul 65 2
---+Articolul 65 3
---+Articolul 65 4

Articolul 65 Obligații procedurale ale autorităților de rezoluție

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 65 1

(1)   Statele membre se asigură că, după ce au luat o măsură de rezoluție, autoritățile de rezoluție se conformează, de îndată ce acest lucru este în mod rezonabil posibil, cerințelor prevăzute la alineatele (2) și (3).

Articolul 65 2

(2)   Autoritățile de rezoluție notifică măsura de rezoluție menționată la alineatul (1) întreprinderii aflate în rezoluție și următoarelor autorități, dacă sunt diferite:

(a)

autoritatea de supraveghere a întreprinderii aflate în rezoluție;

(b)

autoritatea de supraveghere a unei eventuale sucursale a întreprinderii aflate în rezoluție;

(c)

banca centrală a statului membru în care este stabilită întreprinderea aflată în rezoluție;

(d)

când este cazul, sistemul de garantare a asigurărilor la care este afiliată întreprinderea aflată în rezoluție;

(e)

când este cazul, autoritatea de rezoluție de la nivelul grupului;

(f)

ministerul competent;

(g)

când este cazul, autoritatea de supraveghere a grupului;

(h)

Comitetul european pentru risc sistemic și autoritatea națională macroprudențială desemnată;

(i)

Comisia, Banca Centrală Europeană, EIOPA, ESMA și ABE;

(j)

în cazul în care întreprinderea aflată în rezoluție este o instituție definită la articolul 2 litera (b) din Directiva 98/26/CE, operatorii sistemelor din care face parte respectiva întreprindere;

(k)

în cazul în care întreprinderea aflată în rezoluție face parte dintr-un conglomerat financiar, autoritatea de rezoluție relevantă desemnată în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2014/59/UE și autoritatea competentă relevantă în sensul Directivei 2013/36/UE și al Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

Articolul 65 3

(3)   Autoritatea de rezoluție publică sau asigură că se publică o copie a ordinului sau a instrumentului prin intermediul căruia este luată măsura de rezoluție sau un aviz în care sunt rezumate efectele măsurii de rezoluție, inclusiv efectele asupra deținătorilor de polițe și, dacă este cazul, condițiile și perioada de suspendare sau limitare menționată la articolele 49, 50 și 51, prin următoarele mijloace:

(a)

pe site-ul său oficial;

(b)

pe site-ul autorității de supraveghere, dacă este diferită de autoritatea de rezoluție, și pe site-ul EIOPA;

(c)

pe site-ul întreprinderii aflate în rezoluție;

(d)

în cazurile în care acțiunile, alte instrumente de proprietate sau instrumentele de datorie ale întreprinderii aflate în rezoluție sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, prin același mijloc precum cel utilizat pentru publicarea informațiilor reglementate referitoare la întreprinderea aflată în rezoluție, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului (25).

Articolul 65 4

(4)   În cazul în care acțiunile, instrumentele de proprietate sau instrumentele de datorie nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, autoritatea de rezoluție se asigură că documentele care atestă existența instrumentelor menționate la alineatul (3) sunt trimise acționarilor și creditorilor întreprinderii aflate în rezoluție care sunt cunoscuți din registrele sau bazele de date ale întreprinderii aflate în rezoluție care sunt la dispoziția autorității de rezoluție.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 08.01.2025 00:00:00 -Doknr: CELEX:32025L0001
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.