+ANEXA II VALORILE PRAG PENTRU POLUANȚII DIN APELE SUBTERANE ȘI INDICATORII POLUĂRII

ANEXA II VALORILE PRAG PENTRU POLUANȚII DIN APELE SUBTERANE ȘI INDICATORII POLUĂRII


ANEXA II

VALORILE PRAG PENTRU POLUANȚII DIN APELE SUBTERANE ȘI INDICATORII POLUĂRII

Partea A

Orientări referitoare la stabilirea valorilor prag de către statele membre în conformitate cu articolul 3

Statele membre stabilesc valori prag pentru toți poluanții și indicatorii poluării care, în temeiul caracterizării realizate în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2000/60/CE, caracterizează corpurile sau grupurile de corpuri de apă subterană ca prezentând riscul de a nu avea o stare chimică bună.

▼M2

În conformitate cu articolul 15 din Directiva 2000/60/CE, statele membre se asigură că autoritățile competente informează Comisia cu privire la valorile prag pentru poluanți și pentru indicatorii poluării.

▼B

Valorile prag se stabilesc astfel încât, în cazul în care rezultatele monitorizării obținute într-un punct de control reprezentativ depășesc pragurile, să indice riscul ca una sau mai multe condiții necesare pentru ca apele subterane să aibă o stare chimică bună, menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (c) punctele (ii), (iii) și (iv).

Atunci când stabilesc valorile prag, statele membre țin seama de următoarele orientări:

1. 

stabilirea valorilor prag ar trebui să se bazeze pe următoarele elemente:

(a) 

dimensiunea interacțiunilor dintre apele subterane și ecosistemele acvatice asociate și ecosistemele terestre dependente;

(b) 

interferența cu utilizările sau funcțiile legitime reale sau potențiale ale apelor subterane;

(c) 

toți poluanții care caracterizează corpurile de apă subterană ca fiind expuse riscului, ținându-se seama de lista minimală stabilită în partea B;

(d) 

caracteristicile hidrogeologice, inclusiv informațiile despre nivelurile de fond geochimic și echilibrul hidrologic;

2. 

stabilirea valorilor prag ar trebui să țină seama, de asemenea, de originile poluanților, de eventuala lor prezență în stare naturală, de toxicologia și de tendința de dispersie, de persistența și de potențialul de bioacumulare a acestor poluanți;

▼M1

3. 

de fiecare dată când se înregistrează niveluri de fond geochimic ridicate ale substanțelor sau ale ionilor sau ale indicatorilor acestora din motive hidrogeologice naturale, aceste niveluri de fond geochimic din corpul de apă subterană în cauză sunt luate în considerare atunci când se stabilesc valorile prag. La stabilirea nivelurilor de fond geochimic, următoarele principii ar trebui luate în considerare:

(a) 

stabilirea nivelurilor de fond geochimic ar trebui să se bazeze pe caracterizarea corpurilor de apă subterană în conformitate cu anexa II la Directiva 2000/60/CE, precum și pe rezultatele obținute în urma monitorizării apelor subterane, în conformitate cu anexa V la directiva respectivă. Strategia de monitorizare și interpretarea datelor ar trebui să țină seama de faptul că proprietățile chimice ale apelor subterane și condițiile de debit ale acestora variază pe direcție laterală și verticală;

(b) 

în cazul în care este disponibil un număr limitat de date de monitorizare a apelor subterane, ar trebui colectate mai multe date, iar între timp ar trebui să fie stabilite niveluri de fond geochimic pe baza acestor date de monitorizare limitate, acolo unde este cazul, printr-o abordare simplificată care utilizează un subset de eșantioane pentru care indicatorii nu arată nicio influență a activității umane. Informațiile privind transferurile și procese geochimice ar trebui, de asemenea, să fie luate în considerare, în cazul în care sunt disponibile;

(c) 

în cazurile în care nu există suficiente date de monitorizare a apelor subterane, iar informațiile privind transferurile și procesele geochimice sunt reduse, ar trebui colectate mai multe date și informații, iar între timp ar trebui să fie estimate niveluri de fond geochimic, acolo unde este cazul, pe baza rezultatelor statisticilor de referință pentru același tip de straturi acvifere din alte zone, care dispun de date de monitorizare suficiente.

▼B

4. 

stabilirea valorilor prag ar trebui să se sprijine pe un mecanism de control al datelor colectate, bazat pe evaluarea calității datelor, pe considerații analitice, precum și pe nivelurile de fond geochimic pentru substanțele care pot fi prezente totodată în stare naturală și ca urmare a activităților umane.

Partea B

Lista minimală a poluanților și a indicatorilor acestora pentru care statele membre trebuie să aibă în vedere stabilirea unor valori prag în conformitate cu articolul 3

1. Substanțe sau ioni sau indicatori care pot fi prezenți totodată în stare naturală și/sau ca urmare a activităților umane

Arsenic
Cadmiu
Plumb
Mercur
Amoniu
Clorură
Sulfat

▼M1

Nitriți
Fosfor (total)/Fosfați ( 12 )

▼M2

2.  Substanțe sintetice artificiale ( 13 )

Tricloretilenă
Tetraclorotilenă

▼B

(3) Parametrii care indică intruziunile saline sau de alt tip ( 14 )

Conductivitate

▼M1

Partea C

▼M2

Informații care trebuie furnizate de către statele membre cu privire la poluanții și indicatorii poluării pentru care s-au stabilit valori prag de către statele membre

▼M1

Statele membre includ, în planurile de gestionare a bazinului hidrografic care urmează să fie prezentate în conformitate cu articolul 13 din Directiva 2000/60/CE, informații privind modul în care s-a urmat procedura stabilită în partea A din prezenta anexă.

Statele membre comunică în special:

(a) 

informații despre fiecare dintre corpurile sau grupurile de corpuri de apă subterană caracterizate ca fiind expuse riscului, inclusiv următoarele:

(i) 

dimensiunea corpurilor;

(ii) 

fiecare poluant sau fiecare indicator al poluării care caracterizează corpuri de apă subterană ca fiind expuse riscului;

(iii) 

obiectivele de calitate a mediului de care este legat riscul, inclusiv utilizările sau funcțiile legitime reale sau potențiale ale corpului de apă subterană și relația dintre corpurile de apă subterană și apele de suprafață asociate și ecosistemele terestre direct dependente;

(iv) 

în cazul substanțelor prezente în stare naturală, nivelurile de fond geochimic naturale în corpurile de apă subterană;

(v) 

informații privind depășirile, atunci când valorile prag sunt depășite;

(b) 

valorile prag, fie că sunt aplicabile la nivel național, la nivelul districtului hidrografic sau în partea districtului hidrografic internațional situată pe teritoriul statului membru, sau la nivelul unui corp sau al unui grup de corpuri de apă subterană;

(c) 

relația dintre valorile prag și fiecare din categoriile următoare:

(i) 

nivelurile de fond geochimic, în cazul substanțelor prezente în stare naturală;

(ii) 

apele de suprafață asociate și ecosistemele terestre direct dependente;

(iii) 

obiectivele de calitate a mediului și alte standarde de protecție a apelor existente la nivel național, comunitar sau internațional;

(iv) 

orice informații relevante privind toxicologia, ecotoxicologia, persistența, potențialul de bioacumulare și tendința de dispersie a poluanților;

(d) 

metoda utilizată pentru stabilirea nivelurilor de fond geochimic pe baza principiilor stabilite în partea A punctul 3;

(e) 

motivele pentru care nu au fost stabilite valori prag pentru poluanții și indicatorii identificați în partea B;

(f) 

elementele esențiale ale evaluării stării chimice a apelor subterane, inclusiv nivelul, metoda și perioada de agregare a rezultatelor monitorizării, definiția măsurii acceptabile a depășirii, precum și metoda de calculare a acesteia, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (c) punctul (i) și cu punctul 3 din anexa III.

În cazul în care oricare dintre datele menționate la literele (a)-(f) nu sunt incluse în planurile de gestionare a bazinului hidrografic, statele membre motivează această absență în planurile respective.

▼M2

Partea D

Registrul cu valori prag armonizate pentru substanțele sintetice artificiale ( *1 ) din apele subterane care prezintă motive de îngrijorare la nivel național, regional sau local



(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

Nr. crt.

Denumirea substanței

Categoria de substanțe

Numărul CAS (1)

Numărul UE (2)

Valoarea prag

[μg/l, dacă nu se indică altfel]

 

Substanțe active farmaceutice individuale (3)

Produse farmaceutice

 

 

2,5  (4)

(1)   

CAS: serviciul de catalogare a substanțelor chimice (Chemical Abstract Service).

(2)   

Numărul UE: Inventarul european al substanțelor chimice existente introduse pe piață (EINECS) sau Lista europeană a substanțelor chimice notificate (ELINCS).

(3)   

Substanțe active farmaceutice, astfel cum sunt definite în Directiva 2001/83/CE și în Regulamentul (UE) 2019/6.

(4)   

Statele membre aplică această valoare prag, cu excepția cazului în care a fost stabilită în mod specific o valoare standard sau o valoare prag pentru substanța în cauză la nivelul Uniunii sau la nivel național, fie pentru apele de suprafață, fie pentru apele subterane. Atunci când este disponibilă o metodologie fiabilă, statele membre evaluează prezența ecosistemelor de apă subterană în corpurile de apă subterană ale căror caracteristici ar putea susține existența acestora și stabilesc, în cazul prezenței unor astfel de ecosisteme și în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b), o valoare prag mai strictă dacă aceasta este necesară pentru protejarea ecosistemelor respective.

▼B


1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 10.05.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32006L0118
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.