Articolul 22
Colaborare și coordonare
(1) Atunci când se conformează obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, statele membre depun toate eforturile pentru a asigura o coordonare strânsă cu toate statele membre în cauză și, atunci când este fezabil și oportun, utilizează structurile existente care decurg din acordurile regionale sau internaționale. În mod special, statele membre în cauză depun eforturi pentru a asigura coordonarea cu alte state membre cu care împart:
(a) aceleași subregiuni marine în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2008/56/CE, în ceea ce privește speciile marine;
(b) aceeași regiune biogeografică în conformitate cu articolul 1 litera (c) punctul (iii) din Directiva 92/43/CEE, în ceea ce privește speciile non-marine;
(d) același bazin hidrografic în conformitate cu articolul 2 punctul 13 din Directiva 2000/60/CE, în ceea ce privește speciile de apă dulce; sau
(e) orice alt interes comun.
La cererea statelor membre implicate, Comisia intervine pentru a facilita coordonarea.
(2) Atunci când se conformează obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, statele membre depun toate eforturile pentru a coopera cu țări terțe, după caz, inclusiv prin utilizarea structurilor existente care decurg din acordurile regionale sau internaționale, în scopul îndeplinirii obiectivelor prezentului regulament.
(3) De asemenea, statele membre pot aplica dispoziții precum cele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol pentru a asigura coordonarea și cooperarea cu alte state membre relevante în ceea ce privește speciile alogene invazive de interes pentru statul membru identificate în listele naționale adoptate în conformitate cu articolul 12 alineatul (1). De asemenea, statele membre pot institui mecanisme de cooperare la nivelul adecvat pentru aceste specii alogene invazive. Aceste mecanisme pot include schimbul de informații și date, planuri de acțiune privind căile de introducere și schimbul de bune practici privind gestionarea, controlul și eradicarea speciilor alogene invazive, sisteme de alertă rapidă și programe legate de sensibilizarea publicului sau de educație.