+ANEXA V
|
ANEXA V
ANEXA V
Cerințe esențiale aplicabile operațiunilor aeriene
1. DISPOZIȚII GENERALE
|
1.1.
|
Nu se poate efectua un zbor dacă membrii echipajului și, după caz, toți ceilalți membri ai personalului operațional implicați în pregătirea și executarea zborului nu cunosc legile, reglementările și procedurile aplicabile, care sunt pertinente pentru îndeplinirea atribuțiilor lor și care au fost stabilite pentru zonele ce urmează să fie traversate, pentru aerodromurile a căror folosire este prevăzută și pentru mijloacele de navigație aeriană aferente.
|
|
1.2.
|
Un zbor trebuie efectuat astfel încât să fie urmate procedurile operaționale indicate în manualul de zbor sau, după caz, în manualul de operațiuni, în vederea pregătirii și executării zborului.
|
|
1.3.
|
Înainte de fiecare zbor, trebuie definite rolurile și atribuțiile fiecărui membru al echipajului. Pilotul comandant trebuie să răspundă de operarea și de siguranța aeronavei, precum și de siguranța tuturor membrilor echipajului, a pasagerilor și a încărcăturii aflate la bord.
|
|
1.4.
|
Articolele sau substanțele care pot prezenta un risc semnificativ pentru sănătate, siguranță, bunuri sau mediu, cum ar fi bunurile periculoase, armele și munițiile, nu trebuie transportate de nicio aeronavă, cu excepția cazului în care se aplică proceduri și instrucțiuni de siguranță specifice în vederea diminuării riscurilor asociate.
|
|
1.5.
|
Toate datele, documentele, înregistrările și informațiile necesare pentru a se ține evidența respectării condițiilor indicate la punctul 5.3 trebuie păstrate pentru fiecare zbor în parte și trebuie să rămână disponibile și protejate împotriva modificărilor neautorizate pentru o perioadă de timp minimă, compatibilă cu tipul de operațiune.
|
2. PREGĂTIREA ZBORULUI
Un zbor nu poate fi început înainte de a se fi demonstrat, prin mijloacele rezonabile disponibile, că se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
(a)
Facilitățile adecvate necesare în mod direct pentru zbor și pentru operarea în condiții de siguranță a aeronavei, inclusiv mijloacele de comunicare și de navigație, sunt disponibile pentru efectuarea zborului, ținând seama de documentația disponibilă a serviciilor de informare aeronautică;
(b)
Echipajul trebuie să cunoască, iar pasagerii trebuie să fie informați cu privire la amplasarea și la folosirea echipamentelor de urgență relevante. Echipajului și pasagerilor trebuie să li se pună la dispoziție informații suficiente legate de operațiune și specifice echipamentelor instalate, privind procedurile de urgență și folosirea echipamentului de siguranță din cabină;
(c)
Pilotul comandant trebuie să se asigure că:
(i)
aeronava îndeplinește condițiile de navigabilitate, în conformitate cu punctul 6;
(ii)
dacă este necesar, aeronava este înmatriculată corespunzător, iar certificatele doveditoare corespunzătoare se află la bordul aeronavei;
(iii)
instrumentele și echipamentele specificate la punctul 5, necesare pentru efectuarea zborului, sunt instalate în aeronavă și sunt operaționale, cu excepția cazului în care în MEL sau într-un document echivalent se prevede o derogare de la această cerință;
(iv)
masa aeronavei și poziția centrului său de greutate permit efectuarea zborului în limitele prevăzute în documentația de navigabilitate;
(v)
toate bagajele transportate în cabină și în cală, precum și mărfurile au fost încărcate și fixate corespunzător; și
(vi)
limitările de operare ale aeronavei, prevăzute la punctul 4, nu vor fi depășite în niciun moment al zborului.
(d)
Echipajul de zbor trebuie să dispună de informații privind condițiile meteorologice pentru aerodromurile de plecare, de destinație și, dacă este cazul, de rezervă, precum și privind condițiile de pe rută. Trebuie să se acorde o atenție deosebită condițiilor atmosferice potențial periculoase.
(e)
Trebuie să fie instituite măsuri adecvate de diminuare a riscurilor sau planuri de urgență pentru a face față condițiilor atmosferice potențial periculoase preconizate a fi întâlnite în timpul zborului.
(f)
În cazul unui zbor efectuat în conformitate cu regulile de zbor la vedere, condițiile meteorologice de-a lungul rutei de zbor prevăzute trebuie să permită respectarea respectivelor reguli de zbor. În cazul unui zbor efectuat în conformitate cu regulile de zbor instrumental, trebuie selectate un aerodrom de destinație și, dacă este cazul, un aerodrom (aerodromuri) de rezervă unde aeronava poate ateriza, ținând seama, în special, de prognozele meteorologice, de disponibilitatea serviciilor de navigație aeriană, de disponibilitatea facilităților de la sol și de procedurile de zbor instrumental aprobate de statul pe teritoriul căruia se află aerodromul de destinație și/sau de rezervă.
(g)
Cantitatea de combustibil/energie pentru propulsie și de consumabile de la bord trebuie să fie suficientă pentru efectuarea în condiții de siguranță a zborului avut în vedere, ținând seama de condițiile meteorologice, de orice element care poate influența funcționarea aeronavei și de orice întârzieri preconizate în timpul zborului. În plus, trebuie transportată o rezervă de combustibil/energie pentru situații neprevăzute. Atunci când este cazul, trebuie stabilite proceduri pentru gestionarea combustibilului/energiei în timpul zborului.
3. OPERAȚIUNI DE ZBOR
În ceea ce privește operațiunile de zbor, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
(a)
dacă este relevant pentru tipul de aeronavă, în timpul decolării și al aterizării, precum și ori de câte ori pilotul comandant consideră că este necesar din motive de siguranță, fiecare membru al echipajului trebuie să fie așezat la postul său și să folosească sistemele de fixare prevăzute;
(b)
dacă este relevant pentru tipul de aeronavă, toți membrii echipajului de zbor care trebuie să fie prezenți în cabina de pilotaj trebuie să se afle și să rămână la posturile lor, cu centurile fixate, cu excepția deplasărilor pentru satisfacerea necesităților fiziologice sau pentru soluționarea celor operaționale;
(c)
dacă este relevant pentru tipul de aeronavă și pentru tipul de operațiune, înainte de decolare și de aterizare, în timpul rulării pe pistă și în orice moment în care se consideră necesar din motive de siguranță, pilotul comandant trebuie să se asigure că fiecare pasager este așezat și are centura fixată în mod corespunzător;
(d)
un zbor trebuie efectuat astfel încât să se mențină separarea necesară față de alte aeronave și să se asigure o distanță corespunzătoare de trecere peste obstacole în toate fazele zborului. Distanța dintre aeronave trebuie să fie cel puțin egală cu cea impusă de regulile aerului aplicabile, în concordanță cu tipul de operațiune;
(e)
este interzisă continuarea zborului în cazul în care condițiile cunoscute nu mai sunt cel puțin echivalente cu cele de la punctul 2. De asemenea, în cazul unui zbor efectuat în conformitate cu regulile de zbor instrumental, este interzisă continuarea apropierii de un aerodrom sub anumite înălțimi specificate sau după atingerea unei anumite poziții, în cazul în care nu se îndeplinesc criteriile de vizibilitate prevăzute;
(f)
într-o situație de urgență, pilotul comandant trebuie să se asigure că toți pasagerii sunt instruiți cu privire la acțiunile de urgență adecvate circumstanțelor;
(g)
pilotul comandant trebuie să ia toate măsurile necesare în vederea reducerii la minimum a consecințelor pe care un comportament perturbator al pasagerilor le poate avea asupra zborului;
(h)
este interzisă rularea unei aeronave pe suprafața de mișcare a unui aerodrom sau punerea în funcțiune a rotorului acesteia dacă persoana aflată la comenzi nu deține calificările necesare;
(i)
atunci când este cazul, trebuie folosite procedurile aplicabile de gestionare a combustibilului/energiei în timpul zborului.
4. PERFORMANȚELE AERONAVEI ȘI LIMITĂRILE SALE DE OPERARE
|
4.1.
|
O aeronavă trebuie operată în conformitate cu documentația sa de navigabilitate și cu toate procedurile operaționale și limitările aferente, astfel cum sunt descrise în manualul de zbor aprobat sau în documentația echivalentă, după caz. Manualul de zbor sau documentația echivalentă trebuie să fie pusă la dispoziția echipajului și ținută la zi pentru fiecare aeronavă.
|
|
4.2.
|
În pofida punctului 4.1, în cazul operațiunilor cu elicoptere se poate permite un zbor momentan prin anvelopa limită de înălțime și de viteză, cu condiția să se asigure siguranța.
|
|
4.3.
|
Aeronava trebuie operată în conformitate cu documentația de mediu aplicabilă.
|
|
4.4.
|
Este interzisă începerea sau continuarea unui zbor dacă performanțele programate ale aeronavei, ținând seama de toți factorii care influențează în mod semnificativ nivelul său de performanță, nu permit executarea tuturor fazelor de zbor în limitele distanțelor/zonelor de zbor și ale distanțelor de trecere peste obstacole aplicabile pentru masa operațională prevăzută. Factorii de performanță care influențează în mod semnificativ decolarea, zborul pe rută și apropierea/aterizarea sunt, în special:
(a)
procedurile operaționale;
(b)
altitudinea barometrică a aerodromului;
(c)
condițiile meteorologice (temperatura, vântul, precipitațiile și raza vizuală);
(d)
dimensiunea, panta și starea suprafeței de decolare/aterizare; și
(e)
starea structurii aeronavei, a grupului motopropulsor sau a sistemelor, ținând seama de posibilele deteriorări.
|
|
4.5.
|
Astfel de factori trebuie luați în considerare fie în mod direct, ca parametri operaționali, fie în mod indirect, ca toleranțe sau marje, care pot fi prevăzute la programarea datelor de performanță, în concordanță cu tipul de operațiune.
|
5. INSTRUMENTE, DATE ȘI ECHIPAMENTE
|
5.1.
|
O aeronavă trebuie să fie echipată cu toate echipamentele de navigație, de comunicare și de altă natură necesare pentru zborul avut în vedere, ținând seama de reglementările de trafic aerian și de regulile aerului aplicabile în orice fază a zborului.
|
|
5.2.
|
Dacă este cazul, o aeronavă trebuie să fie echipată cu toate echipamentele de siguranță, medicale, de evacuare și de supraviețuire necesare, ținând seama de riscurile asociate zonelor de operare, rutelor de zbor prevăzute, altitudinii de zbor și duratei zborului.
|
|
5.3.
|
Toate datele necesare pentru efectuarea zborului de către echipaj trebuie să fie actualizate și să fie disponibile la bordul aeronavei, ținând seama de reglementările de trafic aerian aplicabile, de regulile aerului, de altitudinile de zbor și de zonele de operare.
|
6. CONTINUITATEA NAVIGABILITĂȚII ȘI COMPATIBILITATEA CU MEDIUL A PRODUSELOR
|
6.1.
|
Aeronava poate fi operată doar dacă:
(a)
aeronava îndeplinește condițiile de navigabilitate și poate fi operată în condiții de siguranță și compatibilitate cu mediul;
(b)
echipamentele operaționale și echipamentele de salvare necesare pentru zborul avut în vedere sunt în stare de funcționare;
(c)
documentul care atestă navigabilitatea și, dacă este cazul, certificatul de zgomot al aeronavei sunt valabile; și
(d)
întreținerea aeronavei este efectuată în conformitate cu cerințele aplicabile.
|
|
6.2.
|
Înaintea fiecărui zbor sau a unei serii de zboruri consecutive, aeronava trebuie inspectată, prin intermediul unei verificări premergătoare zborului, pentru a determina dacă este aptă pentru zborul avut în vedere.
|
|
6.3.
|
Aeronava poate fi operată doar dacă, după întreținere, este pusă în serviciu de persoane sau de organizații calificate în acest sens. Documentul semnat de punere în serviciu trebuie să conțină, în special, detaliile principale ale lucrărilor de întreținere efectuate.
|
|
6.4.
|
Înregistrările necesare pentru a demonstra starea de navigabilitate și de compatibilitate cu mediul a aeronavei trebuie păstrate, și protejate împotriva modificării neautorizate, o perioadă de timp corespunzătoare cerințelor aplicabile în materie de continuitate a navigabilității, până când informațiile pe care le cuprind sunt înlocuite de informații noi, echivalente ca arie de acoperire și nivel de detaliere, dar în orice caz nu mai puțin de 24 de luni.
|
|
6.5.
|
Toate modificările și reparațiile trebuie să respecte cerințele esențiale privind navigabilitatea și, dacă este cazul, compatibilitatea cu mediul a produselor. Trebuie păstrate și protejate împotriva modificării neautorizate datele justificative care demonstrează respectarea cerințelor de navigabilitate și a cerințelor privind compatibilitatea cu mediul a produselor.
|
|
6.6.
|
Operatorului de aeronave îi revine responsabilitatea de a se asigura că o parte terță care efectuează întreținerea respectă cerințele de siguranță și de securitate ale operatorului.
|
7. MEMBRII ECHIPAJULUI
|
7.1.
|
Numărul membrilor și componența echipajului trebuie stabilite ținând seama de:
(a)
limitările de certificare ale aeronavei, inclusiv, dacă este cazul, de demonstrarea evacuării de urgență relevantă;
(b)
configurația aeronavei; și
(c)
tipul și durata operațiunilor.
|
|
7.2.
|
Pilotul comandant trebuie să dețină autoritatea de a da toate comenzile și de lua toate măsurile necesare în scopul de a asigura operarea și siguranța aeronavei și a persoanelor și/sau a bunurilor transportate de aceasta.
|
|
7.3.
|
Într-o situație de urgență care pune în pericol operarea sau siguranța aeronavei și/sau a persoanelor aflate la bord, pilotul comandant trebuie să ia toate măsurile pe care le consideră necesare în interesul siguranței. Atunci când aceste măsuri presupun încălcarea reglementărilor sau a procedurilor locale, pilotul comandant trebuie să fie responsabil de informarea fără întârziere a autorității locale competente.
|
|
7.4.
|
Fără a aduce atingere punctului 8.12, atunci când alte persoane sunt transportate la bord, situațiile de urgență sau anormale pot fi simulate doar în cazul în care, înainte de îmbarcarea pentru zbor, aceste persoane au fost informate în mod corespunzător și sunt conștiente de riscurile asociate.
|
|
7.5.
|
Niciun membru al echipajului nu trebuie să permită deteriorarea capacității sale de a-și îndeplini atribuțiile sau de a lua decizii până la punctul de a pune în pericol siguranța zborului din cauza efectelor oboselii, ținând seama, printre altele, de oboseala acumulată, de privarea de somn, de numărul de sectoare parcurse, de turele de noapte sau de schimbările de fus orar. Perioadele de odihnă trebuie să ofere timp suficient pentru ca membrii echipajului să își revină după efectele turelor anterioare și să fie odihniți la începutul următoarei perioade de serviciu pentru zbor.
|
|
7.6.
|
Membrilor echipajului li se interzice îndeplinirea atribuțiilor la bordul aeronavei dacă se află sub influența unor substanțe psihoactive sau a alcoolului sau dacă sunt inapți din cauza unei vătămări corporale, a oboselii, a unor medicamente, a unei boli sau din alte cauze similare.
|
8. CERINȚE SUPLIMENTARE APLICABILE TRANSPORTULUI AERIAN COMERCIAL ȘI ALTOR OPERAȚIUNI CARE FAC OBIECTUL CERINȚEI DE CERTIFICARE SAU DE DECLARARE ȘI CARE SUNT EFECTUATE CU AVIOANE, ELICOPTERE SAU AERONAVE CU ROTOR BASCULANT
|
8.1.
|
Operațiunea nu trebuie întreprinsă decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a)
operatorul de aeronave trebuie să dețină, direct sau prin intermediul unor acorduri cu părți terțe, mijloacele necesare pentru amploarea și sfera operațiunilor. Respectivele mijloace includ, dar nu se limitează la: aeronave, facilități, structură de administrare, personal, echipamente, documentarea sarcinilor, a responsabilităților și a procedurilor, accesul la datele relevante și evidența documentelor;
(b)
operatorul de aeronave trebuie să folosească numai personal calificat și pregătit în mod corespunzător și să implementeze și să mențină programe de pregătire și de verificare pentru membrii echipajului și pentru alte categorii de personal relevante, necesare pentru asigurarea actualității certificatelor și calificărilor lor;
(c)
în concordanță cu tipul de activitate desfășurată și cu dimensiunea organizației, operatorul de aeronave trebuie să instituie și să mențină un sistem de management care să asigure respectarea cerințelor esențiale prevăzute în prezenta anexă, să gestioneze riscurile în materie de siguranță și să urmărească îmbunătățirea continuă a acestui sistem;
(d)
operatorul de aeronave instituie un sistem de raportare a evenimentelor în cadrul sistemului de management menționat la litera (c), pentru a contribui la atingerea obiectivului de îmbunătățire continuă a siguranței. Sistemul de raportare a evenimentelor respectă cu dreptul aplicabil al Uniunii.
|
|
8.2.
|
Operațiunea trebuie efectuată doar în conformitate cu manualul de operațiuni al operatorului de aeronave. Acest manual trebuie să conțină toate instrucțiunile, informațiile și procedurile necesare pentru toate aeronavele operate și pentru ca personalul operațional să își îndeplinească atribuțiile. Trebuie specificate limitările aplicabile timpului de zbor, timpului de serviciu pentru zbor și timpilor de odihnă pentru membrii echipajului. Manualul de operațiuni și versiunile sale revizuite trebuie să fie conforme cu manualul de zbor aprobat și trebuie modificate ori de câte ori este necesar.
|
|
8.3.
|
Operatorul de aeronave instituie procedurile adecvate pentru a reduce la minimum consecințele pe care un comportament perturbator al pasagerilor le poate avea asupra operațiunilor de zbor în condiții de siguranță.
|
|
8.4.
|
Operatorul de aeronave trebuie să elaboreze și să mențină programe de securitate adaptate aeronavei și tipului de operațiune, care să includă în special:
(a)
securitatea compartimentului echipajului de zbor;
(b)
o listă de verificare pentru procedura de cercetare a aeronavei;
(c)
programe de pregătire; și
(d)
protejarea sistemelor electronice și computerizate pentru a preveni interferențele și deteriorările intenționate și neintenționate la nivelul sistemelor.
|
|
8.5.
|
În cazul în care măsurile de securitate ar putea afecta în mod negativ siguranța operațiunilor, trebuie evaluate riscurile și trebuie elaborate proceduri adecvate pentru a diminua riscurile în materie de siguranță; în acest sens, ar putea fi necesară folosirea unui echipament specializat.
|
|
8.6.
|
Operatorul de aeronave trebuie să desemneze un pilot din cadrul echipajului de zbor în calitate de pilot comandant.
|
|
8.7.
|
Prevenirea oboselii trebuie gestionată cu ajutorul unui sistem de gestionare a oboselii. Pentru un zbor sau o serie de zboruri, un astfel de sistem trebuie să abordeze timpul de zbor, timpii de serviciu pentru zbor, timpii de serviciu și timpii de odihnă adaptați. Limitările stabilite în cadrul sistemului de gestionare a oboselii trebuie să țină seama de toți factorii relevanți care contribuie la starea de oboseală cum ar fi, în special, numărul de sectoare parcurse, schimbarea fusului orar, privarea de somn, perturbarea ritmurilor circadiene, turele de noapte, poziționarea, timpul de serviciu cumulat într-o anumită perioadă, împărțirea atribuțiilor primite între membrii echipajului, precum și punerea la dispoziție a unui echipaj mai numeros.
|
|
8.8.
|
Operatorul de aeronave trebuie să se asigure că atribuțiile specificate la punctul 6.1 și cele descrise la punctele 6.4 și 6.5 sunt controlate de o organizație responsabilă cu managementul continuității navigabilității, care trebuie să îndeplinească cerințele din anexa II punctul 3.1 și din anexa III punctele 7 și 8.
|
|
8.9.
|
Operatorul de aeronave trebuie să se asigure că documentul de punere în serviciu prevăzut la punctul 6.3 este eliberat de o organizație calificată pentru întreținerea produselor, a pieselor și a echipamentelor neinstalate. Respectiva organizație îndeplinește cerințele din anexa II punctul 3.1.
|
|
8.10.
|
Organizația menționată la punctul 8.8 întocmește un manual al organizației care să ofere, pentru uzul și îndrumarea personalului implicat, o descriere a tuturor procedurilor de continuitate a navigabilității ale organizației.
|
|
8.11.
|
Membrii echipajului trebuie să aibă la dispoziție un sistem de liste de verificare pe care să îl poată folosi, după caz, în toate fazele operării aeronavei în condiții și situații normale, anormale și de urgență. Trebuie stabilite proceduri pentru orice situație de urgență care poate fi în mod obișnuit prevăzută.
|
|
8.12.
|
Se interzice simularea situațiilor de urgență sau anormale atunci când aeronava transportă pasageri sau mărfuri.
|
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- Builddate: 02.08.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32018R1139
- EULAW -
EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.
DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.
|