+Articolul 6 3

Articolul 6 3

(3)   De la 1 ianuarie 2030 și până la 31 decembrie 2034 și după consultarea părților interesate relevante, inclusiv, după caz, a organului de administrare al portului, un stat membru poate decide ca navele amarate la cheu într-un port de escală aflat sub jurisdicția sa care nu intră sub incidența articolului 9 din Regulamentul (UE) 2023/1804 sau în anumite părți ale unui astfel de port să se racordeze la OPS și să le utilizeze pentru întregul lor necesar de energie electrică la dană. Statul membru notifică Comisiei decizia sa de impunere a unei astfel de cerințe cu un an înainte de aplicarea acesteia. O astfel de decizie trebuie să se aplice de la începutul perioadei de raportare. Comisia publică informațiile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pune la dispoziția publicului o listă actualizată a porturilor în cauză. Această listă trebuie să fie ușor accesibilă.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 22.09.2023 00:00:00 -Doknr: CELEX:32023R1805
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.