+Articolul 6 Cerințe suplimentare privind consumul de energie cu emisii zero la dană
---+Articolul 6 1
---+Articolul 6 2
---+Articolul 6 3
---+Articolul 6 4
---+Articolul 6 5
---+Articolul 6 6
---+Articolul 6 7
---+Articolul 6 8
---+Articolul 6 9
---+Articolul 6 10
---+Articolul 6 11

Articolul 6 Cerințe suplimentare privind consumul de energie cu emisii zero la dană

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 6 1

(1)   Începând cu 1 ianuarie 2030, navele amarate la cheu într-un port de escală care intră sub incidența articolului 9 din Regulamentul (UE) 2023/1804 și care se află sub jurisdicția unui stat membru se racordează la OPS și le utilizează pentru întregul lor necesar de energie electrică la dană.

Articolul 6 2

(2)   Începând cu 1 ianuarie 2035, navele amarate la cheu într-un port de escală care nu intră sub incidența articolului 9 din Regulamentul (UE) 2023/1804, care se află sub jurisdicția unui stat membru, iar cheul este echipat cu OPS disponibile se racordează la OPS respective și le utilizează pentru întregul lor necesar de energie electrică la dană.

Articolul 6 3

(3)   De la 1 ianuarie 2030 și până la 31 decembrie 2034 și după consultarea părților interesate relevante, inclusiv, după caz, a organului de administrare al portului, un stat membru poate decide ca navele amarate la cheu într-un port de escală aflat sub jurisdicția sa care nu intră sub incidența articolului 9 din Regulamentul (UE) 2023/1804 sau în anumite părți ale unui astfel de port să se racordeze la OPS și să le utilizeze pentru întregul lor necesar de energie electrică la dană. Statul membru notifică Comisiei decizia sa de impunere a unei astfel de cerințe cu un an înainte de aplicarea acesteia. O astfel de decizie trebuie să se aplice de la începutul perioadei de raportare. Comisia publică informațiile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pune la dispoziția publicului o listă actualizată a porturilor în cauză. Această listă trebuie să fie ușor accesibilă.

Articolul 6 4

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) se aplică:

(a)

navelor portcontainer;

(b)

navelor de pasageri.

Articolul 6 5

(5)   Alineatele (1), (2) și (3) nu se aplică navelor care:

(a)

sunt amarate la cheu pentru mai puțin de două ore, perioadă calculată pe baza orei de sosire și a orei de plecare, monitorizate și înregistrate în conformitate cu articolul 15;

(b)

utilizează tehnologii cu emisii zero care respectă cerințele generale pentru astfel de tehnologii prevăzute în anexa III și sunt enumerate și specificate în actele delegate și în actele de punere în aplicare adoptate în conformitate cu alineatele (6) și (7) de la prezentul articol, pentru întregul lor necesar de energie electrică la dană, în timp ce sunt amarate la cheu;

(c)

din cauza unor circumstanțe neprevăzute independente de controlul navei, trebuie să efectueze o escală neprogramată în port, care nu este efectuată în mod sistematic, din motive de siguranță sau de salvare de vieți omenești pe mare, altele decât cele deja excluse în temeiul articolului 3 punctul 10;

(d)

nu pot să se racordeze la OPS din cauza indisponibilității punctelor de racordare într-un port;

(e)

nu pot să se racordeze la OPS deoarece, în mod excepțional, stabilitatea rețelei electrice este pusă în pericol din cauză că energia electrică disponibilă la mal este insuficientă pentru a satisface necesarul de energie electrică al navei la dană;

(f)

nu pot să se racordeze la OPS deoarece instalația terestră din port nu este compatibilă cu echipamentul de alimentare cu energie electrică de la bord, cu condiția ca instalația prevăzută la bordul navei pentru alimentarea cu energie electrică de la mal să fie certificată în conformitate cu specificațiile tehnice din anexa II la Regulamentul (UE) 2023/1804 pentru sistemele de alimentare cu energie electrică de la mal ale navelor maritime;

(g)

pentru o perioadă limitată, sunt nevoite să utilizeze generatorul de la bord, în situații de urgență care prezintă un risc imediat pentru viață, pentru navă sau pentru mediu ori din alte motive de forță majoră;

(h)

deși rămân racordate la OPS, pentru o perioadă limitată la strictul necesar, necesită utilizarea generării de energie la bord pentru teste de întreținere sau pentru teste de funcționare efectuate la cererea unui inspector al unei autorități competente sau a reprezentantului unei organizații recunoscute care efectuează un control sau o inspecție.

Articolul 6 6

(6)   Comisia este împuternicită să adopte și să actualizeze periodic acte delegate în conformitate cu articolul 28 pentru a modifica tabelul neexhaustiv prevăzut în anexa III prin adăugarea unor alte tehnologii cu emisii zero, în sensul articolului 3 punctul 7.

Articolul 6 7

(7)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili criteriile detaliate de acceptare, inclusiv definirea limitelor sistemului și a cerințelor de certificare, care trebuie considerate ca îndeplinind cerințele generale pentru tehnologiile cu emisii zero prevăzute în anexa III, inclusiv actualizările sale viitoare.

Pentru lista de tehnologii existente prevăzute în anexa III, respectivele acte de punere în aplicare se adoptă, după caz, până la 30 iunie 2024. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă fără întârzieri nejustificate pentru orice noi tehnologii care devin disponibile, astfel cum sunt menționate în anexa III.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 29 alineatul (3).

Articolul 6 8

(8)   Înainte de intrarea în porturi, navele informează în prealabil autoritatea competentă a statului membru al portului de escală sau orice entitate autorizată în mod corespunzător cu privire la intenția lor de a se racorda la OPS sau de a utiliza o tehnologie cu emisii zero în aplicarea alineatului (5) litera (b). Navele care intenționează să se racordeze la OPS trebuie să indice, de asemenea, cantitatea de energie de care se așteaptă să aibă nevoie în timpul escalei în port.

La primirea informațiilor de la o navă privind conectarea la OPS menționate la primul paragraf, autoritatea competentă a statului membru al portului de escală sau orice entitate autorizată în mod corespunzător le confirmă navelor dacă este disponibilă racordarea la OPS.

Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care precizează informațiile care trebuie furnizate în conformitate cu primul și al doilea paragraf, precum și procedura pentru furnizarea informațiilor respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 29 alineatul (3).

Articolul 6 9

(9)   Autoritatea competentă a statului membru al portului de escală sau orice entitate autorizată în mod corespunzător, în urma consultării organului de administrare al portului, după caz, stabilește și înregistrează fără întârziere în baza de date FuelEU următoarele informații:

(a)

aplicarea unei excepții prevăzute la alineatul (5);

(b)

nerespectarea de către o navă a cerințelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), în cazul în care nu se aplică niciuna dintre excepțiile prevăzute la alineatul (5).

Articolul 6 10

(10)   Începând cu 1 ianuarie 2035, în porturile care intră sub incidența cerințelor de la articolul 9 din Regulamentul (UE) 2023/1804, excepțiile prevăzute la alineatul (5) literele (d), (e) și (f) nu se pot aplica decât unui număr maxim de escale în port care corespunde unui procent de 10 % din numărul total de escale în port ale unei nave care au avut loc pe parcursul unei perioade de raportare, rotunjit în sus la cel mai apropiat număr întreg, după caz, sau unui număr maxim de 10 escale în port în cursul perioadei de raportare relevante, luându-se în considerare valoarea cea mai mică.

O escală în port nu este luată în considerare în scopul respectării prezentei dispoziții în cazul în care societatea demonstrează, pe baza schimbului de informații prevăzut la alineatul (8), că nu ar fi putut ști, în mod rezonabil, că nava nu va putea fi racordată la OPS din oricare dintre motivele menționate la alineatul (5) literele (d), (e) sau (f).

Articolul 6 11

(11)   Un stat membru poate decide ca, într-un port sau în anumite părți ale unui port aflat sub jurisdicția sa, navele portcontainer sau navele de pasageri ancorate să facă obiectul acelorași obligații stabilite în prezentul regulament ca acelea aplicabile navelor amarate la cheu. Statul membru notifică Comisiei decizia sa de impunere a unei astfel de cerințe cu un an înainte de aplicarea acesteia. O astfel de decizie trebuie să se aplice de la începutul perioadei de raportare. Comisia publică informațiile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pune la dispoziția publicului o listă actualizată a porturilor în cauză. Această listă trebuie să fie ușor accesibilă.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 22.09.2023 00:00:00 -Doknr: CELEX:32023R1805
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.