(9) Repararea sau înlocuirea componentelor menționate la alineatul (8) are loc imediat după depistare. În cazul în care repararea nu poate fi efectuată imediat după depistare, se încearcă efectuarea acesteia cât mai curând posibil și nu mai târziu de 5 zile de la depistare; repararea se finalizează în termen de 30 de zile de la depistare.
În cazul în care un operator poate demonstra că repararea sau înlocuirea nu ar avea succes sau nu ar fi posibilă în termen de cinci zile pentru o primă încercare sau în cazul în care operatorul preconizează că o reparare completă nu ar fi posibilă în termen de 30 de zile din motive de siguranță, administrative sau tehnice, operatorul respectiv notifică acest lucru autorităților competente și le furnizează dovezi în acest sens, împreună cu calendarele privind repararea și monitorizarea care conțin cel puțin elementele prevăzute în anexa II, în termen de cel mult douăsprezece zile de la data depistării.
Calendarele respective privind repararea și monitorizarea includ toate dovezile necesare care justifică orice întârziere. Calendarele asigură reducerea la minimum a impactului asupra mediului, cu respectarea considerentelor relevante de siguranță, administrative și tehnice. Autoritățile competente pot solicita operatorului să modifice calendarele privind repararea și monitorizarea ținând seama de cerințele prezentului regulament. În orice caz, repararea sau înlocuirea se efectuează cât mai curând posibil.
Operatorii acordă prioritate eliminării scăpărilor de gaze de mai mare amploare.
Reparațiile sau înlocuirile menționate la prezentul alineat utilizează cele mai bune tehnologii disponibile pe piață, care oferă protecție pe termen lung împotriva scăpărilor viitoare.
Motivele de siguranță, administrative și tehnice menționate la prezentul alineat se limitează la:
|
(a)
|
siguranța personalului și a altor persoane aflate în proximitatea scăpărilor depistate;
|
|
(b)
|
orice impact negativ asupra mediului în cazul în care operatorul poate demonstra că acest impact ar fi mai mare decât beneficiile pentru mediu, de exemplu în cazul în care o reparație ar putea conduce la un nivel global al emisiilor de metan mai ridicat decât cel înregistrat în absența reparației;
|
|
(c)
|
accesibilitatea unei componente, inclusiv întreținerea programată, cerințele procesului de autorizare sau autorizația administrativă necesară;
|
|
(d)
|
indisponibilitatea pieselor de schimb necesare pentru repararea componentei sau a componentelor necesare pentru înlocuire; și
|
|
(e)
|
deteriorarea semnificativă a situației aprovizionării cu gaze care ar putea conduce la un nivel de criză, astfel cum se menționează la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1938 al Parlamentului European și al Consiliului (25).
|