+Articolul 83 Cooperarea dintre FIU și OLAF
---+Articolul 83 1
---+Articolul 83 2
---+Articolul 83 3

Articolul 83 Cooperarea dintre FIU și OLAF

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 83 1

(1)   În temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (48), fiecare FIU transmite către OLAF, fără întârziere, rezultatele analizelor sale și orice informație suplimentară relevantă în cazul în care există motive întemeiate pentru a suspecta că sunt sau au fost săvârșite acte de fraudă, acte de corupție și orice altă activitate ilegală care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în legătură cu care OLAF și-ar putea exercita competența în conformitate cu articolul 8 din regulamentul respectiv.

Articolul 83 2

(2)   FIU răspund în timp util solicitărilor de informații formulate de OLAF cu privire la acte de fraudă, acte de corupție sau orice alte activități ilegale, astfel cum sunt menționate la alineatul (1).

Articolul 83 3

(3)   FIU și OLAF își pot comunica reciproc rezultatele analizelor strategice, inclusiv tipologiile și indicatorii de risc, în cazul în care aceste analize se referă la acte de fraudă, acte de corupție sau orice alte activități ilegale, astfel cum sunt menționate la alineatul (1).

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință