17 Cadrul de administrare a riscurilor

În c adrul de control intern general, instituțiile trebuie să aibă un cadru holistic de administrare a riscurilor la nivelul instituției, care să cuprindă toate liniile sale de activitate și unitățile sale operaționale, inclusiv funcțiile de control intern, cu recunoașterea deplină a semnificației economice a tuturor expunerilor sale la risc. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să permită instituției să adopte decizii în cunoștință de cauză cu privire la asumarea riscurilor. Cadrul de administrare a risc urilor trebuie să cuprindă riscurile bilanțiere și extrabilanțiere, precum și riscurile efective și viitoare la care ar putea fi expusă instituția. Riscurile trebuie să fie evaluate printr - o abordare ascendentă și una descendentă, în cadrul liniilor de act ivitate și între acestea, folosind o terminologie consecventă și metodologii compatibile în cadrul instituției la nivel consolidat și subconsolidat. În cadrul de administrare a riscurilor trebuie să fie cuprinse toate riscurile relevante, ținându -se cont în mod corespunzător de riscurile financiare și de cele nefinanciare, inclusiv de riscul de credit, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul de concentrare, riscul operațional, riscul asociat IT, riscul reputațional, riscul juridic, riscul asociat conduitei, riscul asociat conformității cu cerințele privind combaterea spălării bani lor și combaterea finanțării terorismului și alte infracțiuni financiare, MSG și riscul strategic.

Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții trebuie să includă p olitici, proceduri, limite de risc și mecanisme de control al riscurilor care să asigure identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea, administrare, diminuarea și raportarea în mod adecvat, prompt și permanent a riscurilor la nivelul liniilor de a ctivitate și ale instituției, precum și la nivel consolidat sau subconsolidat.

Cadrul de administrare a riscurilor al unei instituții trebuie să asigure orientări specifice privind punerea în aplicare a strategiilor sale. Aceste orientări trebuie, după caz, să stabilească și să mențină limite interne în concordanță cu apetitul pentru risc al instituției și să fie proporționale cu buna sa funcționare, soliditatea sa financiară, baza sa de capital și obiectivele sale strategice. Profilul de risc al unei instituții trebuie să fie menținut în limitele stabilite respective. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să asigure faptul că, ori de câte ori se depășesc limitele de risc, există un proces determinat pentru soluționarea și abordarea acestora, cu o proc edură de monitorizare corespunzătoare.

Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să facă obiectul unei revizuiri interne independente efectuate, de exemplu, de către funcția de audit intern, și să fie reevaluat periodic în raport cu apetitul pentru risc al instituției, ținând cont de informațiile furnizate de funcția de administrare a riscurilor și, după caz, de comitetul de administrare a riscurilor. Între factorii care trebuie luați în considerare se numără evoluțiile interne și externe, inclusiv bilanțul și variațiile veniturilor, orice creștere a complexității activității instituției, a profilului de risc și a structurii operaționale, extinderea geografică, fuziunile și achizițiile și introducerea de produse sau linii de activitate noi.

Atunci când identifică și cuantifică sau evaluează riscuri, o instituție trebuie să elaboreze metodologii adecvate care să includă atât instrumente anticipative, cât și instrumente retrospective. Metodologiile trebuie să permită agregarea expunerilor la riscuri între liniile de activitate și să sprijine identificarea concentrărilor de riscuri. Instrumentele trebuie să includă evaluarea profilului de risc efectiv în raport cu apetitul pentru risc al instituției, precum și identificarea și evaluarea expunerilor la risc potențiale și în situații de criză într -o serie de circumstanțe adverse presupuse în raport cu capacitatea de risc a instituției. Instrumentele trebuie să ofere informații cu privire la orice ajustare a profilului de risc care ar putea fi necesară. Instituțiile trebuie să emită ipoteze conservatoar e în mod adecvat atunci când elaborează scenarii de criză.

Instituțiile trebuie să aibă în vedere faptul că rezultatele metodologiilor de evaluare cantitativă, inclusiv simulările de criză, depind în mare măsură de limitele și ipotezele modelelor (inclusiv severitatea și durata șocului și a riscurilor aferente). De exemplu, modelele care arată o rentabilitate foarte mare a capitalului economic pot indica un astfel de rezultat dintr- o deficiență a modelelor (de exemplu, excluderea unor riscuri relevante) mai degrabă decât datorită unei strategii superioare sau executării excelente a unei strategii de către instituție. Prin urmare, stabilirea nivelului de risc asumat nu trebuie să fie bazată exclusiv pe informații cantitative sau realizări model; aceasta trebuie să cuprindă, de asemenea, o abordare calitativă (inclusiv opinii ale experților și analize critice). Tendințele și datele relevante cu privire la mediul macroeconomic trebuie să fie vizate în mod explicit, pentru a identifica eventualul impact al acestora asupra expunerilor și portofoliilor.

Responsabilitatea finală pentru evaluarea riscurilor revine exclusiv instituției, care, în consecință, trebuie să își analizeze riscurile în mod critic, și nu trebuie să se bazeze doar pe evaluări externe. De exemplu, o instituție trebuie să valideze un model de risc achiziționat și să îl calibreze în funcție de circumstanțele sale individuale pentru a se asigura că modelul reflectă și analizează riscul în mod precis și cuprinzător.

Instituțiile trebuie să cunoască pe deplin limitele modelelor și ale indicatorilor și să recurgă nu doar la instrumente de evaluare a riscurilor cantitative, ci și la instrumente calitative (inclusiv opinii ale experților și analiza critică).

În plus față de propriile evaluări ale instituțiilor, acestea ar putea recurge la evaluările externe ale riscurilor (inclusiv ratinguri de credit externe sau modele de risc cumpărate din exterior). Instituțiile trebuie să cunoască pe deplin domeniul exact de aplicare a unor astfel de evaluări și limităr ile acestora.

Este necesară instituirea unor mecanisme de raportare periodică și transparentă, astfel încât organul de conducere, comitetul său de administrare a riscurilor, dacă a fost înființat, și toate unitățile relevante ale unei instituții să benefic ieze de rapoarte emise la timp, precise, concise, inteligibile și semnificative și să poată asigura partajarea de informații relevante despre identificarea, măsurarea sau evaluarea, monitorizarea și administrarea riscurilor. Cadrul de raportare trebuie să fie bine definit și documentat.

O comunicare eficace și conștientizarea cu privire la riscuri și la strategia privind administrarea riscurilor sunt esențiale pentru întregul proces de administrare a riscurilor, inclusiv procesul de analiză și cel decizional, și previn luarea unor decizii care ar putea crește riscurile în mod neprevăzut. O raportare eficace a riscurilor presupune o analiză și o bună comunicare internă a strategiei privind administrarea riscurilor și a datelor relevante referitoare la riscuri (de exemplu, expuneri și indicatori principali de risc), atât la nivelul orizontal al instituției, cât și în sensul ascendent și descendent al lanțului de conducere.