+Preamble: 1

Preamble: 1

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 235,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Adunării parlamentare (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât dezvoltarea armonioasă a activităților economice și extinderea lor continuă și echilibrată la nivelul Comunității depind de instituirea și de buna funcționare a unei piețe comune care să ofere condiții similare celor de pe piața națională; întrucât, pentru realizarea pieței unice și pentru consolidarea unității sale, ar trebui creat, îndeosebi pentru persoane fizice, societăți comerciale sau alte entități juridice, un cadru juridic care să faciliteze adaptarea activităților lor la condițiile economice ale Comunității; întrucât, în acest scop, este necesar ca persoanele fizice, societățile comerciale sau alte entități juridice să poată coopera eficient la nivel transfrontalier;

întrucât cooperarea de această natură poate să întâmpine dificultăți de ordin juridic, fiscal sau psihologic; întrucât crearea unui instrument juridic corespunzător la nivel comunitar sub forma unui Grup European de Interes Economic ar contribui la realizarea obiectivelor menționate anterior și, în consecință, se dovedește a fi necesară;

întrucât tratatul nu conferă competențele necesare pentru crearea unui astfel de instrument juridic;

întrucât capacitatea unui grup de a se adapta la condițiile economice trebuie să fie garantată de libertatea substanțială a membrilor săi în cadrul relațiilor contractuale și al organizării interne a grupului;

întrucât un grup diferă de o societate comercială sau firmă în primul rând prin scopul său, care este doar acela de a facilita sau dezvolta activitățile economice ale membrilor săi pentru a-i sprijini să obțină rezultate mai bune; întrucât, dat fiind caracterul auxiliar, activitățile unui grup trebuie să fie legate de activitățile economice ale membrilor săi dar să nu le substituie astfel încât, în aceste limite, de exemplu, grupul nu poate să practice o profesiune liberală în relația sa cu terții, prin urmare conceptul de activități economice fiind interpretat în sensul cel mai larg;

întrucât accesul la forma de grup trebuie să fie cât mai larg posibil pentru persoane fizice, societăți comerciale și alte entități juridice, în conformitate cu obiectivele prezentului regulament; întrucât, cu toate acestea, prezentul regulament nu aduce atingere aplicării la nivel național a normelor juridice și/sau deontologice privind condițiile de exercitare ale unei activități sau ale unei profesii;

întrucât prezentul regulament nu conferă nici unei persoane dreptul de a fi parte la un grup, chiar dacă sunt întrunite condițiile pe care acesta le stabilește;

întrucât dreptul prevăzut prin prezentul regulament de a interzice sau de a restricționa participarea la grup, din motive de interes public nu aduce atingere legislațiilor statelor membre care reglementează exercitarea activităților și care poate dispune interdicții sau limitări suplimentare sau care poate controla ori supraveghea în alt mod participarea la un grup a oricărei persoane fizice, societăți sau altei entități juridice sau a altui segment din această categorie;

întrucât, pentru a permite unui grup să își îndeplinească obiectivul, grupul trebuie să fie învestit cu capacitate juridică și să se prevadă ca acesta să fie reprezentat, în relațiile cu terții, de către un organism independent din punct de vedere juridic de membrii săi;

întrucât protecția terților necesită o publicitate cât mai extinsă; întrucât membrii unui grup răspund solidar și nelimitat pentru datoriile grupului, inclusiv cele fiscale sau de asigurări sociale, fără ca acest principiu să afecteze libertatea de a exclude sau a restrânge răspunderea unuia din membrii grupului sau a mai multor membri pentru o datorie determinată rezultată dintr-un contract specific încheiat între grup și un terț;

întrucât aspectele referitoare la starea și capacitatea persoanelor fizice și la capacitatea persoanelor juridice sunt reglementate prin legislația internă;

întrucât motivele dizolvării, specifice grupului, trebuie să facă trimitere la legislația internă în vederea lichidării și încetării activității;

întrucât grupurile intră sub incidența dispozițiilor din legislația internă referitoare la insolvență și la încetarea de plăți; întrucât legislația poate să prevadă alte motive de dizolvare a grupurilor;

întrucât prezentul regulament prevede că rezultatul activităților unui grup se impozitează numai la nivelul membrilor; întrucât se înțelege că, pentru restul, se aplică legislația fiscală internă, în special în ceea ce privește distribuirea profitului, procedurile fiscale și orice alte obligații impuse de legislația fiscală internă;

întrucât, aspectelor care nu intră sub incidența prezentului regulament, li se aplică legislațiile statelor membre și legislația comunitară, de exemplu cu privire la:

—

dreptul muncii și dreptul securității sociale,

—

dreptul concurenței,

—

dreptul proprietății intelectuale;

întrucât activitatea grupului se supune dispozițiilor din legislațiile statelor membre privind exercitarea unei activități și controlul acesteia; întrucât, în cazul unui abuz sau de eludare a legislației unui stat membru de către un grup sau membrii acestuia, statul membru respectiv poate impune sancțiunile corespunzătoare;

întrucât statele membre sunt libere să aplice sau să adopte orice acte cu putere de lege și acte administrative care nu intră în conflict cu domeniul de aplicare și obiectivele prezentului regulament;

întrucât prezentul regulament trebuie să intre în vigoare imediat, în toate elementele sale; întrucât, cu toate acestea, este necesar ca aplicarea anumitor dispoziții să fie amânată pentru a permite statelor membre să stabilească mai întâi mecanismele necesare pentru înregistrarea grupurilor pe teritoriile lor și pentru a face publice documentele referitoare la acestea; întrucât, cu începere de la data aplicării prezentului regulament, grupurile constituite pot funcționa fără restricții teritoriale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință