+Articolul 36 Revizuire și raportare

Articolul 36 Revizuire și raportare

Articolul 36

Revizuire și raportare

▼M2 —————

▼B

(2)  

►M2  Până la 26 iulie 2031 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive, precum și privind eficacitatea și eficiența acesteia în a-și atinge obiectivele, în special în a aborda impacturile negative. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă. Primul raport evaluează, printre altele, următoarele aspecte: ◄

(a) 

impactul prezentei directive asupra IMM-urilor, alături de o evaluare a eficacității diferitelor măsuri și instrumente de sprijin puse la dispoziția IMM-urilor de Comisie și de statele membre;

(b) 

domeniul de aplicare al prezentei directive în ceea ce privește întreprinderile vizate, dacă acesta asigură eficacitatea prezentei directive prin prisma obiectivelor sale, condiții de concurență echitabile între entitățile vizate și faptul că întreprinderile nu pot eluda aplicarea prezentei directive, inclusiv:

— 
dacă trebuie să fie revizuit articolul 3 alineatul (1) litera (a) astfel încât prezenta directivă să reglementeze și entități constituite sub forme juridice diferite de cele enumerate în anexa I sau anexa II la Directiva 2013/34/UE;
— 
dacă este nevoie să se includă în domeniul de aplicare al prezentei directive și alte modele de afaceri sau forme de cooperare economică cu întreprinderi terțe, altele decât cele care intră sub incidența articolului 2;

▼M2

— 
dacă pragurile privind cifra de afaceri relevantă și, pentru întreprinderile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, numărul de angajați, prevăzute la articolul 2, trebuie să fie revizuite și dacă este necesară introducerea unei abordări specifice în sectoarele cu risc ridicat și, în special, dacă întreprinderile cu o cifră de afaceri relevantă de peste 450 000 000  EUR și, pentru întreprinderile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru, peste 1 000 de angajați în medie în cursul exercițiului financiar și, în plus, întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectoare cu risc ridicat ar trebui să intre sub incidența prezentei directive;

▼B

— 
dacă trebuie să fie revizuit criteriul cifrei de afaceri nete generate în Uniune prevăzut la articolul 2 alineatul (2);
(c) 

dacă trebuie să fie revizuită definiția termenului „lanț de activități”;

(d) 

dacă anexa la prezenta directivă trebuie să fie modificată, inclusiv prin prisma evoluțiilor internaționale, și dacă aceasta ar trebui extinsă pentru a acoperi impacturi negative suplimentare, în special impacturi negative asupra bunei guvernanțe;

▼M2 —————

▼M2

(f) 

eficacitatea mecanismelor de asigurare a respectării instituite la nivel național, inclusiv efectele lor de protecție asupra titularilor de drepturi;

▼B

(g) 

dacă sunt necesare modificări ale nivelului de armonizare prevăzut în prezenta directivă pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi pe piața internă, inclusiv convergența și divergența dintre dispozițiile de drept intern de transpunere a prezentei directive.

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 18.03.2026 00:00:00 -Doknr: CELEX:32024L1760
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.