(1) Când o autoritate de rezoluție de la nivelul grupului decide că o întreprindere-mamă de cel mai înalt rang pentru care este responsabilă îndeplinește condițiile menționate la articolul 19 alineatul (1) sau la articolul 20 alineatul (3), autoritatea respectivă transmite fără întârziere informațiile menționate la articolul 73 alineatul (2) supraveghetorului grupului și celorlalți membri ai colegiului de rezoluție pentru grupul în cauză.
Măsurile de rezoluție sau de insolvență menționate la articolul 73 alineatul (2) litera (c) pot să includă punerea în aplicare a unei scheme de rezoluție a grupului elaborate în conformitate cu articolul 73 alineatul (7) în oricare dintre următoarele circumstanțe:
|
(a)
|
când există probabilitatea ca măsurile de rezoluție sau alte măsuri de la nivelul entității-mamă, notificate în conformitate cu articolul 73 alineatul (2) litera (c), să ducă la îndeplinirea condițiilor stabilite la articolul 19 alineatul (1) sau la articolul 20 alineatul (3) în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru;
|
|
(b)
|
când măsurile de rezoluție sau alte măsuri prevăzute numai la nivelul entității-mamă nu sunt suficiente pentru stabilizarea situației sau când este improbabil ca ele să asigure un rezultat optim;
|
|
(c)
|
când autoritățile de rezoluție au stabilit că una sau mai multe filiale pentru care sunt responsabile îndeplinesc condițiile menționate la articolul 19 alineatul (1) sau la articolul 20 alineatul (3);
|
|
(d)
|
când măsurile de rezoluție sau alte măsuri de la nivelul grupului avantajează filialele din grup în așa fel încât o schemă de rezoluție a grupului devine adecvată.
|