Articolul 4 Considerente privind siguranța și mediul cu privire la autorizații

Articolul 4

Considerente privind siguranța și mediul cu privire la autorizații

(1)  Statele membre se asigură că deciziile privind acordarea sau transferul autorizațiilor pentru operațiuni petroliere sau gaziere offshore țin seama de capacitatea solicitantului de a respecta cerințele pentru operațiuni în cadrul autorizației, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile relevante din dreptul Uniunii, în special din prezenta directivă.

(2)  În special, la evaluarea capacității tehnice și financiare a solicitantului unei autorizații, se ține cont în mod corespunzător de următoarele:

Înainte de acordarea sau de transferul unei autorizații pentru operațiuni petroliere și gaziere offshore, autoritatea care eliberează autorizațiile se consultă, în cazurile în care este necesar, cu autoritatea competentă.

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile care eliberează autorizațiile nu acordă o autorizație decât dacă sunt mulțumite de măsura în care solicitantul a dovedit că dispozițiile adecvate au fost adoptate sau vor fi adoptate, pe baza modalităților care vor fi hotărâte de statele membre, pentru a acoperi răspunderea care poate decurge din operațiunile sale petroliere și gaziere offshore. Aceste dispoziții sunt valabile și efective de la demararea operațiunilor petroliere și gaziere offshore. Statul membru impune solicitanților să furnizeze de o manieră adecvată dovada capacității lor tehnice și financiare, precum și orice alte informații relevante referitoare la zona la care se referă autorizația și la etapa specifică a operațiunilor petroliere și gaziere offshore.

Statele membre evaluează gradul de adecvare a dispozițiilor menționate în primul paragraf pentru a stabili dacă solicitantul dispune de suficiente resurse financiare pentru lansarea imediată și continuarea neîntreruptă a tuturor măsurilor necesare pentru intervenția eficace de urgență și remedierea ulterioară.

Statele membre facilitează mobilizarea unor instrumente financiare durabile și a altor măsuri prin care solicitanții de autorizații să fie sprijiniți pentru demonstrarea capacității lor financiare în temeiul primului paragraf.

Statele membre stabilesc cel puțin proceduri care să asigure tratarea promptă și adecvată a cererilor de despăgubire, inclusiv în raport cu plățile compensatorii pentru incidente transfrontaliere.

Statele membre solicită entității autorizate să mențină o capacitate suficientă pentru a-și îndeplini obligațiile financiare rezultate din răspunderea pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore.

(4)  Autoritatea care eliberează autorizațiile sau entitatea autorizată numește operatorul. Atunci când operatorul este numit de entitatea autorizată, autoritatea care eliberează autorizații este înștiințată în prealabil în legătură cu numirea. În aceste cazuri, autoritatea care eliberează autorizații, dacă este cazul în consultare cu autoritatea competentă, poate obiecta la numirea operatorului. În cazul unei obiecții, statul membru solicită entității autorizate să numească un alt operator adecvat sau să își asume responsabilitățile operatorului în temeiul prezentei directive.

(5)  Procedura de acordare a autorizației pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore legate de o anumită zonă autorizată se organizează astfel încât informațiile culese în urma explorării să poată fi luate în considerare de statul membru înainte de începerea producției.

(6)  La evaluarea capacităților tehnice și financiare ale unui solicitant de autorizație, se acordă o atenție deosebită tuturor mediilor marine și costiere sensibile din punct de vedere ecologic, în special ecosistemelor care au un rol important pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, cum ar fi mlaștinile sărăturate și solul submarin de iarbă de mare, și zonelor marine protejate, precum zonele speciale de conservare în sensul Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică ( 3 ), zonele speciale de protecție în sensul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice ( 4 ) și zonele marine protejate, astfel cum au fost stabilite de către Uniune sau de către statele membre în cauză în cadrul acordurilor regionale sau internaționale la care sunt parte.