+CAPITOLUL II PREVENIREA ACCIDENTELOR MAJORE LEGATE DE OPERAȚIUNILE PETROLIERE ȘI GAZIERE OFFSHORE
---+Articolul 3 Principii generale de gestionare a riscurilor privind operațiunile petroliere și gaziere offshore
------+Article 3 1.
------+Article 3 2.
------+Article 3 3.
------+Article 3 4.
---+Articolul 4 Considerente privind siguranța și mediul cu privire la autorizații
------+Article 4 1.
------+Article 4 2.
------+Article 4 3.
------+Article 4 4.
------+Article 4 5.
------+Article 4 6.
---+Articolul 5 Participarea publicului cu privire la efectele operațiunilor petroliere și gaziere offshore planificate de explorare asupra mediului
------+Article 5 1.
------+Article 5 2.
------+Article 5 3.
---+Articolul 6 Operațiuni petroliere și gaziere offshore în zonele autorizate
------+Article 6 1.
------+Article 6 2.
------+Article 6 3.
------+Article 6 4.
------+Article 6 5.
------+Article 6 6.
------+Article 6 7.
------+Article 6 8.
---+Articolul 7 Răspunderea pentru daunele cauzate mediului
---+Articolul 8 Numirea autorității competente
------+Article 8 1.
------+Article 8 2.
------+Article 8 3.
------+Article 8 4.
------+Article 8 5.
------+Article 8 6.
------+Article 8 7.
------+Article 8 8.
------+Article 8 9.
---+Articolul 9 Funcționarea autorității competente
---+Articolul 10 Atribuțiile Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă
------+Article 10 1.
------+Article 10 2.
------+Article 10 3.

CAPITOLUL II PREVENIREA ACCIDENTELOR MAJORE LEGATE DE OPERAȚIUNILE PETROLIERE ȘI GAZIERE OFFSHORE

CAPITOLUL II PREVENIREA ACCIDENTELOR MAJORE LEGATE DE OPERAȚIUNILE PETROLIERE ȘI GAZIERE OFFSHORE

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 3 Principii generale de gestionare a riscurilor privind operațiunile petroliere și gaziere offshore

Articolul 3

Principii generale de gestionare a riscurilor privind operațiunile petroliere și gaziere offshore

(1)  Statele membre solicită operatorilor să se asigure că sunt luate toate măsurile adecvate pentru prevenirea accidentelor majore din cadrul operațiunilor petroliere și gaziere offshore.

(2)  Statele membre se asigură că operatorii nu sunt degrevați de atribuțiile lor în conformitate cu prezenta directivă în virtutea faptului că acțiunile sau omisiunile care conduc sau contribuie la accidente majore au fost desfășurate de contractanți.

(3)  În cazul în care totuși se produce un accident major, statele membre se asigură că operatorii iau toate măsurile adecvate pentru a limita consecințele acestuia asupra sănătății umane și asupra mediului.

(4)  Statele membre solicită operatorilor să se asigure că operațiunile petroliere și gaziere offshore sunt efectuate în baza unei gestionări sistematice a riscurilor, astfel încât să fie acceptabile riscurile reziduale de accidente majore în cazul persoanelor, mediului și instalațiilor offshore.

Articolul 4 Considerente privind siguranța și mediul cu privire la autorizații

Articolul 4

Considerente privind siguranța și mediul cu privire la autorizații

(1)  Statele membre se asigură că deciziile privind acordarea sau transferul autorizațiilor pentru operațiuni petroliere sau gaziere offshore țin seama de capacitatea solicitantului de a respecta cerințele pentru operațiuni în cadrul autorizației, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile relevante din dreptul Uniunii, în special din prezenta directivă.

(2)  În special, la evaluarea capacității tehnice și financiare a solicitantului unei autorizații, se ține cont în mod corespunzător de următoarele:

(a) 

riscurile, pericolele și orice alte informații legate de zona autorizată în cauză, inclusiv, după caz, costul degradării mediului marin menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/56/CE;

(b) 

etapa specifică a operațiunilor petroliere și gaziere offshore;

(c) 

capacitățile financiare ale solicitantului, inclusiv orice garanție financiară, de a acoperi răspunderea pentru daunele care pot rezulta din operațiunile petroliere și gaziere offshore în cauză, inclusiv răspunderea pentru daunele economice potențiale, atunci când acest tip de răspundere este prevăzut în dreptul intern;

(d) 

informațiile disponibile referitoare la siguranță și la performanța în materie de mediu, inclusiv cu privire la accidentele majore, după cum ar fi adecvat pentru operațiunile pentru care a fost solicitată autorizația.

Înainte de acordarea sau de transferul unei autorizații pentru operațiuni petroliere și gaziere offshore, autoritatea care eliberează autorizațiile se consultă, în cazurile în care este necesar, cu autoritatea competentă.

(3)  Statele membre se asigură că autoritățile care eliberează autorizațiile nu acordă o autorizație decât dacă sunt mulțumite de măsura în care solicitantul a dovedit că dispozițiile adecvate au fost adoptate sau vor fi adoptate, pe baza modalităților care vor fi hotărâte de statele membre, pentru a acoperi răspunderea care poate decurge din operațiunile sale petroliere și gaziere offshore. Aceste dispoziții sunt valabile și efective de la demararea operațiunilor petroliere și gaziere offshore. Statul membru impune solicitanților să furnizeze de o manieră adecvată dovada capacității lor tehnice și financiare, precum și orice alte informații relevante referitoare la zona la care se referă autorizația și la etapa specifică a operațiunilor petroliere și gaziere offshore.

Statele membre evaluează gradul de adecvare a dispozițiilor menționate în primul paragraf pentru a stabili dacă solicitantul dispune de suficiente resurse financiare pentru lansarea imediată și continuarea neîntreruptă a tuturor măsurilor necesare pentru intervenția eficace de urgență și remedierea ulterioară.

Statele membre facilitează mobilizarea unor instrumente financiare durabile și a altor măsuri prin care solicitanții de autorizații să fie sprijiniți pentru demonstrarea capacității lor financiare în temeiul primului paragraf.

Statele membre stabilesc cel puțin proceduri care să asigure tratarea promptă și adecvată a cererilor de despăgubire, inclusiv în raport cu plățile compensatorii pentru incidente transfrontaliere.

Statele membre solicită entității autorizate să mențină o capacitate suficientă pentru a-și îndeplini obligațiile financiare rezultate din răspunderea pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore.

(4)  Autoritatea care eliberează autorizațiile sau entitatea autorizată numește operatorul. Atunci când operatorul este numit de entitatea autorizată, autoritatea care eliberează autorizații este înștiințată în prealabil în legătură cu numirea. În aceste cazuri, autoritatea care eliberează autorizații, dacă este cazul în consultare cu autoritatea competentă, poate obiecta la numirea operatorului. În cazul unei obiecții, statul membru solicită entității autorizate să numească un alt operator adecvat sau să își asume responsabilitățile operatorului în temeiul prezentei directive.

(5)  Procedura de acordare a autorizației pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore legate de o anumită zonă autorizată se organizează astfel încât informațiile culese în urma explorării să poată fi luate în considerare de statul membru înainte de începerea producției.

(6)  La evaluarea capacităților tehnice și financiare ale unui solicitant de autorizație, se acordă o atenție deosebită tuturor mediilor marine și costiere sensibile din punct de vedere ecologic, în special ecosistemelor care au un rol important pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, cum ar fi mlaștinile sărăturate și solul submarin de iarbă de mare, și zonelor marine protejate, precum zonele speciale de conservare în sensul Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică ( 3 ), zonele speciale de protecție în sensul Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice ( 4 ) și zonele marine protejate, astfel cum au fost stabilite de către Uniune sau de către statele membre în cauză în cadrul acordurilor regionale sau internaționale la care sunt parte.

Articolul 5 Participarea publicului cu privire la efectele operațiunilor petroliere și gaziere offshore planificate de explorare asupra mediului

Articolul 5

Participarea publicului cu privire la efectele operațiunilor petroliere și gaziere offshore planificate de explorare asupra mediului

(1)  Forajul unei sonde în scopul explorării într-o instalație neproductivă nu va începe până când autoritățile relevante din statul membru nu s-au asigurat de desfășurarea timpurie și efectivă a participării publicului cu privire la efectele posibile ale operațiunilor petroliere și gaziere offshore planificate asupra mediului, în temeiul actelor juridice ale Uniunii, în special Directiva 2001/42/CE sau Directiva 2011/92/UE, după caz.

(2)  În cazul în care participarea publicului nu a fost organizată în temeiul alineatului (1), statele membre se asigură că se iau următoarele măsuri:

(a) 

publicul este informat, fie prin anunțuri publice, fie prin alte mijloace adecvate, cum ar fi pe cale electronică, unde este planificată permiterea operațiunilor de explorare;

(b) 

publicul interesat este identificat, inclusiv publicul afectat sau care ar putea fi afectat sau care este interesat de decizia de a permite operațiuni de explorare, inclusiv organizații neguvernamentale relevante, precum cele care promovează protecția mediului, sau alte organizații relevante;

(c) 

informațiile relevante privind aceste operațiuni planificate sunt puse la dispoziția publicului, inclusiv, între altele, informațiile privind dreptul de participare la luarea deciziilor și privind autoritatea căreia îi pot fi prezentate observații sau întrebări;

(d) 

publicul are dreptul de a-și exprima observațiile și opiniile atunci când toate opțiunile sunt posibile, înainte de adoptarea deciziilor privind permiterea explorării;

(e) 

rezultatele participării publicului sunt luate în considerare în mod corespunzător la adoptarea deciziilor menționate la litera (d); și

(f) 

după examinarea observațiilor și a opiniilor exprimate de către public, statul membru în cauză informează cu promptitudine publicul cu privire la deciziile adoptate și la motivele și considerentele pe care se bazează acestea, incluzând informații privind procesul de participare a publicului.

Se stabilesc termene rezonabile care oferă suficient timp pentru fiecare etapă distinctă a participării publicului.

(3)  Prezentul articol nu se aplică în ceea ce privește zonele autorizate înainte de 18 iulie 2013.

Articolul 6 Operațiuni petroliere și gaziere offshore în zonele autorizate

Articolul 6

Operațiuni petroliere și gaziere offshore în zonele autorizate

(1)  Statele membre se asigură că instalațiile de producție și infrastructura conectată sunt operate doar în zonele autorizate și numai de către operatori numiți în acest scop în temeiul articolului 4 alineatul (4).

(2)  Statele membre solicită entității autorizate să se asigure că orice operator are capacitatea de a respecta cerințele pentru operațiunile specifice din cadrul autorizației.

(3)  Pe întreaga durată a operațiunilor petroliere și gaziere offshore, statele membre solicită entității autorizate să ia toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că operatorul respectă cerințele și își îndeplinește funcțiile și îndatoririle în temeiul prezentei directive.

(4)  În cazul în care autoritatea competentă stabilește că operatorul nu mai are capacitatea de a respecta cerințele relevante în conformitate cu prezenta directivă, este informată autoritatea care eliberează autorizațiile. Ulterior, autoritatea care eliberează autorizațiile notifică această informație entității autorizate și aceasta din urmă își asumă responsabilitatea pentru îndeplinirea îndatoririlor în cauză și propune de îndată autorității care eliberează autorizațiile un operator înlocuitor.

(5)  Statele membre se asigură că operațiunile legate de instalațiile de producție și neproductive nu încep sau nu continuă înainte ca raportul privind pericolele majore să fi fost acceptat de către autoritatea competentă în conformitate cu prezenta directivă.

(6)  Statele membre se asigură că operațiunile la sondă sau operațiunile combinate nu încep sau nu continuă înainte ca raportul privind pericolele majore pentru instalațiile implicate să fi fost acceptat în conformitate cu prezenta directivă. Mai mult, aceste operațiuni nu încep sau nu continuă dacă o notificare privind operațiuni la sondă sau o notificare privind operațiuni combinate nu a fost prezentată autorității competente în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (h) sau (i), sau dacă autoritatea competentă formulează obiecții cu privire la conținutul unei notificări.

(7)  Statele membre se asigură că este stabilită o zonă de siguranță în jurul unei instalații și că navele au interdicția de a intra sau de a rămâne în respectiva zonă de siguranță.

Totuși, respectiva interdicție nu se aplică unei nave care intră sau rămâne în zona de siguranță:

(a) 

în legătură cu punerea, inspectarea, testarea, repararea, întreținerea, alterarea, reînnoirea sau scoaterea oricărui cablu sau conductă submarină din zona de siguranță sau din proximitatea sa;

(b) 

pentru a furniza servicii pentru orice instalații din zona de siguranță sau a transporta persoane sau bunuri înspre și dinspre acestea;

(c) 

pentru a inspecta orice instalații sau infrastructuri conectate din acea zonă de siguranță sub autoritatea statului membru;

(d) 

în legătură cu salvarea sau cu tentativa de salvare de vieți sau bunuri;

(e) 

din cauza intemperiilor; sau

(f) 

atunci când se află în dificultate; sau

(g) 

în cazul în care operatorul, proprietarul sau statul membru în care se află zona de siguranță și-a dat consimțământul.

(8)  Statele membre stabilesc un mecanism pentru participarea efectivă la consultările tripartite între autoritatea competentă, operatori, proprietari și reprezentanții lucrătorilor privind formularea standardelor și politicilor care se ocupă de prevenirea accidentelor majore.

Articolul 7 Răspunderea pentru daunele cauzate mediului

Articolul 7

Răspunderea pentru daunele cauzate mediului

Fără a aduce atingere domeniului de aplicare a răspunderii pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, existent în temeiul Directivei 2004/35/CE, statele membre se asigură că entitatea autorizată este răspunzătoare financiar pentru prevenirea și repararea daunelor aduse mediului, astfel cum sunt definite în respectiva directivă, cauzate de operațiunile petroliere și gaziere offshore desfășurate de entitatea autorizată sau de operator, sau în numele acestora.

Articolul 8 Numirea autorității competente

Articolul 8

Numirea autorității competente

(1)  Statele membre numesc o autoritate competentă responsabilă cu următoarele funcții de reglementare:

(a) 

evaluarea și aprobarea rapoartelor privind pericolele majore, evaluarea notificărilor privind proiectarea și evaluarea notificărilor privind operațiunile la sondă sau operațiunile combinate și a altor astfel de documente care îi sunt prezentate;

(b) 

supravegherea respectării prezentei directive de către operatori și proprietari, inclusiv inspecții, investigări și acțiuni de punere în aplicare;

(c) 

consilierea altor autorități sau organisme, inclusiv a autorității de eliberare a autorizațiilor;

(d) 

elaborarea planurilor anuale în conformitate cu articolul 21;

(e) 

elaborarea de rapoarte;

(f) 

cooperarea cu autoritățile competente sau cu punctele de contact în temeiul articolului 27.

(2)  Statele membre garantează în permanență independența și obiectivitatea autorității competente în îndeplinirea funcțiilor sale de reglementare, în special cu privire la alineatul (1) literele (a), (b) și (c). În consecință, sunt prevenite conflictele de interese între funcțiile de reglementare ale autorității competente, pe de o parte, și, pe de altă parte, funcțiile de reglementare legate de dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore și autorizarea operațiunilor petroliere și gaziere offshore în cadrul statului membru și colectarea și gestionarea veniturilor din operațiunile respective.

(3)  În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite la alineatul (2), statele membre solicită ca funcțiile de reglementare ale autorității competente să fie îndeplinite în cadrul unei autorități care este independentă de oricare dintre funcțiile statelor membre referitoare la dezvoltarea economică a resurselor naturale offshore, de autorizarea operațiunilor petroliere și gaziere offshore din statele membre și de colectarea și gestionarea veniturilor din acele operațiuni.

Cu toate acestea, în cazul în care numărul total al instalațiilor offshore supravegheate în mod normal este sub șase, statele membre în cauză pot decide să nu aplice primul paragraf. O astfel de decizie nu aduce atingere obligațiilor statelor membre în temeiul alineatului (2).

(4)  Statele membre pun la dispoziția publicului o descriere a modului în care este organizată autoritatea competentă, inclusiv motivul pentru care aceasta a fost instituită într-un anumit mod, precum și felul în care au asigurat îndeplinirea funcțiilor de reglementare prevăzute la alineatul (1) și respectarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

(5)  Statele membre se asigură că autoritatea competentă dispune de resurse umane și financiare adecvate pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentei directive. Aceste resurse sunt proporționale cu amploarea operațiunilor petroliere și gaziere offshore ale statelor membre.

(6)  Statele membre pot încheia acorduri formale cu agenții competente ale Uniunii sau cu alte organisme adecvate, dacă acestea există, pentru furnizarea de cunoștințe de specialitate pentru sprijinirea autorității competente în îndeplinirea funcțiilor sale de reglementare. În sensul prezentului alineat, un organism nu este considerat adecvat în cazul în care obiectivitatea sa ar putea fi compromisă de conflicte de interese.

(7)  Statele membre pot institui mecanisme prin care costurile financiare ale autorității competente în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentei directive pot fi recuperate de la entitățile autorizate, de la operatori sau de la proprietari.

(8)  În cazul în care autoritatea competentă cuprinde mai multe organisme, statele membre depun toate eforturile pentru a evita dublarea funcțiilor de reglementare între organisme. Statele membre pot desemna unul dintre organismele constitutive ca organism principal responsabil de coordonarea funcțiilor de reglementare în conformitate cu prezenta directivă și de raportarea către Comisie.

(9)  Statele membre supraveghează activitățile autorității competente și iau toate măsurile necesare pentru îmbunătățirea eficienței acesteia în îndeplinirea funcțiilor de reglementare prevăzute la alineatul (1).

Articolul 9 Funcționarea autorității competente

Articolul 9

Funcționarea autorității competente

Statele membre se asigură că autoritatea competentă:

(a) 

acționează independent de politicile, de deciziile de reglementare sau de alte considerații care nu sunt legate de atribuțiile care îi revin în temeiul prezentei directive;

(b) 

clarifică nivelul responsabilităților proprii și al responsabilităților operatorului și al proprietarului privind controlul riscurilor de accidente majore în temeiul prezentei directive;

(c) 

instituie o politică, un proces și proceduri pentru o evaluare aprofundată a rapoartelor privind pericolele majore și a notificărilor prezentate în temeiul articolului 11, precum și pentru supravegherea conformității cu prezenta directivă în jurisdicția statului membru, inclusiv prin inspecții, investigații și măsuri de asigurare a respectării dispozițiilor prezentei directive;

(d) 

pune la dispoziția operatorilor și proprietarilor politica, procesul și procedurile în conformitate cu litera (c) și pune la dispoziția publicului rezumate ale acestora;

(e) 

după caz, pregătește și pune în aplicare proceduri coordonate sau comune cu alte autorități din statele membre pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în temeiul prezentei directive; și

(f) 

își fundamentează politica, procedurile de organizare și operaționale pe principiile stabilite în anexa III.

Articolul 10 Atribuțiile Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă

Articolul 10

Atribuțiile Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă

(1)  Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA, denumită în continuare „agenția”) furnizează statelor membre și Comisiei asistență tehnică și științifică în conformitate cu mandatul său în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1406/2002.

(2)  În cadrul mandatului său, agenția:

(a) 

asistă Comisia și statul membru, la cererea acestuia, în detectarea și monitorizarea amplorii unei scurgeri de petrol sau de gaze;

(b) 

asistă statele membre, la cererea acestora, în elaborarea și punerea în aplicare a planurilor externe de intervenție în caz de urgență, în special atunci când există un impact transfrontalier în interiorul apelor offshore ale statelor membre sau dincolo de acestea;

(c) 

pe baza planurilor externe și interne de intervenție în caz de urgență ale statelor membre, elaborează împreună cu statele membre și operatorii un catalog al echipamentelor și serviciilor de urgență disponibile.

(3)  La cerere, agenția poate:

(a) 

asista Comisia în evaluarea planurilor externe de intervenție în caz de urgență ale statelor membre, pentru a verifica dacă planurile respectă directiva;

(b) 

revizui exercițiile care se axează pe testarea mecanismelor de urgență transfrontaliere și ale Uniunii.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 01.01.2021 00:00:00 -Doknr: CELEX:32013L0030
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.