(6) Un furnizor de servicii CNS, AIS, ADS, MET sau de servicii de trafic aerian pentru controlul de aerodrom sau pentru controlul de apropiere poate fi selectat și, dacă este cazul, desemnat pentru a furniza servicii într-un stat membru numai ca urmare a unei achiziții efectuate în temeiul alineatelor (1), (2) sau (3), cu condiția să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
|
(a)
|
deține un certificat în temeiul articolului 41 din Regulamentul (UE) 2018/1139 sau o declarație valabilă în temeiul articolului 41 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1139, fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (4) din prezentul regulament;
|
|
(b)
|
sediul său principal de activitate este situat pe teritoriul unui stat membru;
|
|
(c)
|
este deținut în proporție de peste 50 % și controlat efectiv, direct sau indirect, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi intermediare, de către state membre sau resortisanți ai statelor membre, cu excepția dispozițiilor contrare ale unui acord cu o țară terță la care Uniunea este parte; și
|
|
(d)
|
respectă cerințele naționale în materie de securitate și de apărare.
|
Prin derogare de la prezentul alineat, un furnizor de servicii globale prin satelit căruia i s-a acordat un certificat în temeiul articolului 41 din Regulamentul (UE) 2018/1139 pentru a furniza servicii în Uniune înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament poate fi selectat pentru a furniza servicii în Uniune, chiar dacă acesta nu respectă condițiile prevăzute la literele (b) și (c).