+SECȚIUNEA 4 Dispoziții speciale privind anumite poziții de bilanț
---+Articolul 8
---+Articolul 9
---+Articolul 10
---+Articolul 11
---+Articolul 12
---+Articolul 13
---+Articolul 14
---+Articolul 15
---+Articolul 16
---+Articolul 17
---+Articolul 18
---+Articolul 19
---+Articolul 20
---+Articolul 21
---+Articolul 22
---+Articolul 23
---+Articolul 24
---+Articolul 25
---+Articolul 26
---+Articolul 27
---+Articolul 28
---+Articolul 29
---+Articolul 30
---+Articolul 31
---+Articolul 32

SECȚIUNEA 4 Dispoziții speciale privind anumite poziții de bilanț

SECȚIUNEA 4 Dispoziții speciale privind anumite poziții de bilanț

1. Prezentare generală

,
Titlu Reglementare
Articolul 8

Articolul 8

Articolul 15 alineatul (3) din Directiva 78/660/CEE se aplică numai pozițiilor B, C I și C II de activ, așa cum sunt definite la articolul 6 din prezenta directivă. Operațiunile de la aceste poziții trebuie să fie evidențiate pe baza valorii înscrise în bilanț la începutul exercițiului.

Articolul 9

Articolul 9

Active: poziția C III 2

Obligațiuni și alte titluri cu venit fix

(1)  Această poziție include obligațiuni și alte titluri cu venit fix ori titluri negociabile emise de instituțiile de credit, de alte întreprinderi sau de organisme publice, în măsura în care acestea nu sunt incluse la pozițiile C II 2 și C II 4.

(2)  Sunt asimilate obligațiunilor și celorlalte titluri cu venit fix titlurile cu venit variabil în funcție de factori specifici, de exemplu, rata dobânzii pe piața interbancară sau pe europiață.

Articolul 10

Articolul 10

Active: poziția C III 3

Titluri de participare în pooluri de investiții

Această poziție include titlurile de participare deținute de o întreprindere în investițiile comune constituite de mai multe întreprinderi sau fonduri de pensii, investiții a căror administrare a fost încredințată uneia din aceste întreprinderi sau unuia din aceste fonduri de pensii.

Articolul 11

Articolul 11

Active: poziția C III 4 și 5

Credite ipotecare și alte împrumuturi

Creditele acordate asiguraților garantate în principal prin contractul de asigurare trebuie înregistrate la poziția „alte credite”, iar valoarea lor trebuie indicată în nota la conturi. Creditele garantate prin ipoteci trebuie evidențiate ca atare chiar și în cazul în care sunt garantate și prin contracte de asigurare. În cazul în care valoarea totală a „altor credite” negarantate printr-un contract de asigurare este semnificativă, aceasta trebuie detaliată în notele explicative la situațiile financiare.

Articolul 12

Articolul 12

Active: poziția C III 6

Depozite la instituțiile de credit

Această poziție include sumele care nu pot fi retrase decât după un anumit termen. Sumele depuse fără nici o restricție privind termenul de retragere trebuie evidențiate la poziția F II chiar dacă sunt purtătoare de dobândă.

Articolul 13

Articolul 13

Active: poziția C III 7

Altele

Această poziție include investiții care nu sunt evidențiate la pozițiile C III de la 1 la 6. Dacă valoarea totală este semnificativă, acestea trebuie detaliate în notele explicative la situațiile financiare.

Articolul 14

Articolul 14

Active: poziția C IV

Depozite la întreprinderi cedente

În bilanțul unei societăți care acceptă reasigurarea, această poziție include creanțele asupra întreprinderilor cedente care corespund depozitelor de garanție efectuate la acestea sau la terți sau sumelor reținute de aceste întreprinderi.

Aceste creanțe nu pot fi cumulate cu alte creanțe ale reasigurătorului la asigurătorul cedent și nici nu pot fi compensate cu datoriile reasigurătorului către asigurătorul cedent.

Titlurile de valoare deținute la o întreprindere cedentă sau la terți și care rămân proprietatea întreprinderii care acceptă reasigurarea sunt contabilizate de aceasta din urmă ca investiții, la poziția corespunzătoare.

Articolul 15

Articolul 15

Active: poziția D

Investiții în contul contractanților de asigurare de viață al căror risc este suportat de aceștia

Această poziție include pentru asigurările de viață, pe de o parte, investițiile în funcție de valoarea cărora se determină valoarea sau randamentul contractelor legate de un fond de investiții și, pe de altă parte, investițiile destinate acoperirii obligațiilor care sunt determinate prin referirea la un indice. Include și investițiile deținute în contul membrilor unei asociații tontine și destinate repartizării între aceștia.

Articolul 16

Articolul 16

Active: poziția F IV

Altele

Această poziție include elementele de activ neevidențiate la pozițiile F I, II și III. În cazul în care aceste elemente sunt semnificative, acestea trebuie detaliate în notele explicative la situațiile financiare.

Articolul 17

Articolul 17

Active: poziția G I

Dobânzi și chirii încasate nescadente

Această poziție include sumele ce reprezintă dobânzile și chiriile încasate la data bilanțului dar care nu sunt încă exigibile.

Articolul 18

Articolul 18

Active: poziția G II

Cheltuieli de achiziție reportate

(1)  Cheltuielile de achiziție ale contractelor de asigurare trebuie să fie reportate în conformitate cu articolul 18 din Directiva 78/660/CEE, în măsura în care statele membre nu interzic o asemenea reportare.

(2)  Cu toate acestea, statele membre pot permite deducerea cheltuielilor de achiziție ale primelor neîncasate în activitățile de asigurare generală și deducerea lor după o metodă actuarială din provizioanele matematice în cazul asigurărilor de viață. În cazul în care se recurge la această metodă, sumele deduse din provizioane trebuie să fie indicate în notele explicative la situațiile financiare.

Articolul 19

Articolul 19

Pasive: poziția A I

Capital subscris sau fonduri similare

Această poziție include, oricare ar fi denumirea lor, toate sumele care, în conformitate cu legislația respectivului stat membru, trebuie considerate, ținând seama de forma juridică a unei întreprinderi de asigurare, drept părți subscrise de asociați sau de alți deținători la capitalul propriu.

Articolul 20

Articolul 20

Pasive: poziția A IV

Rezerve

Această poziție include toate tipurile de rezerve enumerate la articolul 9 din Directiva 78/660/CEE sub poziția A IV de pasiv, așa cum sunt definite de aceasta. Statele membre pot prevedea alte tipuri de rezerve în cazul în care acestea se dovedesc necesare pentru întreprinderile de asigurare cu o formă juridică care nu este menționată de Directiva 78/660/CEE.

Rezervele sunt evidențiate separat, ca subpoziții ale poziției A IV de pasiv, în bilanțul respectivelor întreprinderi de asigurare, cu excepția rezervei de reevaluare, care figurează la poziția A III de pasiv.

Articolul 21

Articolul 21

Pasive: poziția B

Pasive subordonate

Debite materializate sau nu într-un titlu care, potrivit unor clauze contractuale, sunt plătite în caz de lichidare sau de faliment după acoperirea creanțelor celorlalți creditori, trebuie evidențiate la această poziție.

Articolul 22

Articolul 22

În cazurile în care un stat membru permite ca bilanțul unei întreprinderi să cuprindă fonduri a căror repartizare, fie către asigurați, fie către acționari, nu a fost încă determinată în momentul încheierii exercițiului, aceste fonduri sunt contabilizate la pasivul bilanțului sub o poziție B bis„Fonduri pentru dotări viitoare”.

Această poziție este operată plecând de la poziția II 12 bis„Transferuri către sau prelevări din fondurile pentru dotări viitoare” din contul de profit și pierdere.

Articolul 23

Articolul 23

Pasive: poziția C

Provizioane tehnice

Articolul 20 din Directiva 78/660/CEE se aplică provizioanelor tehnice, ținându-se seama de articolele 24-30 din prezenta directivă.

Articolul 24

Articolul 24

Pasive: C 1b, 2b, 3b, 4b și 6b și Db

Sumele de reasigurare

(1)  Sumele de reasigurare cuprind sumele reale sau estimate care potrivit clauzelor contractelor de reasigurare se deduc din sumele brute ale provizioanelor tehnice.

(2)  În ceea ce privește provizioanele pentru prime neîncasate, sumele de reasigurare sunt calculate după metodele prevăzute la articolul 57 sau în conformitate cu clauzele contractului de reasigurare.

(3)  Statele membre pot prevedea sau permite evidențierea ca active a sumelor de reasigurare. În cazul în care se recurge la această posibilitate, sumele figurează la o poziție a activului D bis„Partea reasigurătorilor la provizioanele tehnice”, cuprinzând următoarele subdiviziuni:

1. Provizioane pentru prime neîncasate.

2. Provizioane pentru asigurări de viață.

3. Provizioane pentru daune.

4. Provizioane pentru participări la beneficii și risturne (cu condiția să nu fie evidențiate la poziția 2).

5. Alte provizioane tehnice.

6. Provizioane tehnice privitoare la asigurările de viață în cazul în care riscul de investiție este suportat de către contractantul de asigurare.

Prin derogare de la prevederile articolului 5, aceste poziții nu pot face obiectul unei regrupări.

Articolul 25

Articolul 25

Pasive: poziția C 1

Provizioane pentru prime neîncasate

Provizioanele pentru prime neîncasate cuprind suma reprezentând fracțiunea din primele brute care trebuie alocate exercițiului financiar următor sau exercițiilor ulterioare. În cazul asigurărilor de viață, până la o armonizare ulterioară, statele membre pot admite sau cere ca aceste provizioane să figureze la poziția C 2.

În cazul în care, în virtutea articolului 26, poziția C 1 include și valoarea provizioanelor de riscuri curente, titlul ei este „Provizioane pentru prime neîncasate și riscuri curente”. În cazul în care valoarea riscurilor curente este semnificativă, aceasta trebuie să fie detaliată separat, fie în bilanț, fie în notele explicative la situațiile financiare.

Articolul 26

Articolul 26

Pasive: poziția C 6

Alte provizioane tehnice

Această poziție include, între altele, provizioanele pentru riscuri curente, și anume suma destinată, în afară de primele neîncasate, acoperirii riscurilor asumate de întreprinderea de asigurare după sfârșitul exercițiului financiar, în așa fel încât să facă față tuturor cererilor de despăgubire și tuturor cheltuielilor legate de contractele de asigurare curente ce depășesc valoarea primelor neîncasate și a primelor exigibile corespunzătoare acestor contracte. Cu toate acestea, în cazul în care dispozițiile legislației interne prevăd astfel, valoarea provizioanelor pentru riscuri curente poate fi adăugată provizioanelor pentru prime neîncasate, așa cum îl definește articolul 25, și poate fi inclusă în valoarea figurând la poziția C 1.

În cazul în care valoarea riscurilor curente este semnificativă, aceasta trebuie să fie detaliată separat, fie în bilanț, fie în notele explicative la situațiile financiare.

În cazul în care nu se recurge la posibilitatea prevăzută la articolul 3 alineatul (2), această poziție include și provizioanele pentru înaintarea în vârstă.

Articolul 27

Articolul 27

Pasive: poziția C 2

Provizioane pentru asigurarea de viață

Provizioanele pentru asigurarea de viață cuprind valoarea actuarială estimată a datoriilor întreprinderii de asigurare, inclusiv participațiile la beneficii deja alocate, după deducerea valorii actuariale a primelor viitoare.

Articolul 28

Articolul 28

Pasive: poziția C 3

Provizioane pentru despăgubiri

Provizioanele pentru despăgubiri corespund costului total estimat pe care îl va reprezenta în final pentru întreprinderea de asigurare plata tuturor despăgubirilor solicitate până la sfârșitul exercițiului financiar, declarate sau nu, cu excepția sumelor deja plătite în contul acestor despăgubiri.

Articolul 29

Articolul 29

Pasive: poziția C 4

Provizioane pentru participații la beneficii și risturne

Provizioanele pentru participații la beneficii și risturne cuprind sumele sub formă de participații la beneficii și risturne destinate asiguraților sau beneficiarilor contractelor, așa cum sunt acestea definite la articolul 39, în măsura în care aceste sume nu au fost creditate în contul asiguraților sau incluse la poziția B bis („Fonduri pentru dotări viitoare”), așa cum a fost aceasta prevăzută la articolul 22 alineatul (1) sau la poziția C 2.

Articolul 30

Articolul 30

Pasive: poziția C 5

Provizioane pentru egalizare

(1)  Provizioanele pentru egalizare cuprind toate sumele destinate, în conformitate cu acte cu putere de lege sau măsuri administrative, egalizării fluctuațiilor ratelor la despăgubiri pentru anii următori sau acoperirea riscurilor speciale.

(2)  În cazul în care, în absența unor asemenea acte cu putere de lege sau măsuri administrative, s-au constituit în același scop rezerve în înțelesul articolului 20, acestea trebuie să fie menționate în nota la conturi.

Articolul 31

Articolul 31

Pasive: poziția D

Provizioane pentru asigurarea de viață în cazul în care riscul de investiție este suportat de către contractantul asigurării

Această poziție include provizioanele tehnice constituite pentru acoperirea obligațiilor legate de investiții în cadrul contractelor de asigurare de viață, a căror valoare sau al căror randament este determinat în funcție de investițiile cu risc suportat de contractantul asigurării sau în funcție de un indice.

Provizioanele tehnice adiționale care se constituie, după caz, pentru a acoperi riscurile de deces, cheltuielile de administrare sau alte riscuri (cum ar fi prestațiile garantate la scadență sau valorile de răscumpărare garantate) figurează la poziția C 2.

Poziția D include și provizioanele tehnice care reprezintă obligațiile organizatorului tontinei față de membrii asociației tontine.

Articolul 32

Articolul 32

Pasive: poziția F

Depozite primite de la reasigurători

În bilanțul unei întreprinderi care cedează reasigurări, această poziție include sumele depuse de sau reținute de la alte întreprinderi de asigurare în temeiul contractelor de reasigurare. Aceste sume nu pot fi compensate cu datorii sau creanțe la celelalte întreprinderi implicate.

În cazul în care întreprinderea care cedează reasigurarea a primit în depozit titluri care i-au fost transferate în proprietate, această poziție include suma datorată de întreprinderea cedentă în virtutea depozitului.

1.1 Referințe

1.2 Cerințe identificate

1.3 Standarde asociate

2. Cerințe identificate

Cerințe
Sursă Cerință

3. Standarde asociate

Standarde
Sursă Cerință
  • Builddate: 05.09.2006 00:00:00 -Doknr: CELEX:31991L0674
  • EULAW -

    EN: Legal acts of the European Union from EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © European Union. Re-use is authorised by Decision 2011/833/EU, provided the source is acknowledged; the consolidated texts are licensed under CC BY 4.0 (EUR-Lex legal notice). Divided into sections and converted into the GRCA format, the wording unchanged. Only the legislation published in the Official Journal of the European Union is deemed authentic.

    DE: Rechtsakte der Europäischen Union aus EUR-Lex, https://eur-lex.europa.eu/. © Europäische Union. Weiterverwendung nach Beschluss 2011/833/EU mit Quellenangabe gestattet; die konsolidierten Fassungen stehen unter CC BY 4.0 (Rechtlicher Hinweis von EUR-Lex). In Abschnitte aufgeteilt und in das GRCA-Format umgewandelt, der Wortlaut unverändert. Verbindlich sind allein die im Amtsblatt der Europäischen Union veröffentlichten Rechtsakte.