+25. Organul de conducere, așa cum se menționează în Ghidul ABE privind cadrul de administrare a …
|
25. Organul de conducere, așa cum se menționează în Ghidul ABE privind cadrul de administrare a …
Organul de conducere, așa cum se menționează în Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activității, în ceea ce privește acordarea creditelor, trebuie: - a. să aprobe strategia de risc de credit a instituției, în cadrul strategiei generale privind administrarea riscurilor și a strategiei de afaceri, să se asigure că acestea sunt în concordanță cu cadrul privind apetitul la risc al instituției, cu planificarea capitalului și a lichidității și în concordanță cu procesul de evaluare a adecvării capitalului intern (ICAAP) și cu procesul de evaluare a adecvării lichidității interne (ILAAP), dacă este cazul;
- b. să stabilească apetitul la riscul de credit în cadrul general privind apetitul la risc, inclusiv standardele de acordare a creditelor, declarațiile calitative, indicatorii și limitele cantitative, precum și pragurile de escaladare, fără erori sistematice legate de performanța activității;
- c. să aprobe cadrul pentru procesul de aprobare a creditelor, inclusiv, dacă este cazul, structurile interne de acordare și monitorizare a creditelor și să definească autoritățile decizionale delegate;
- d. să asigure o supraveghere eficientă a calității riscului de credit, în special la acordarea și provizionarea creditelor;
- e. să asigure procese corespunzătoare de aprobare, monitorizare și control ale creditelor în scopul administrării eficiente a riscului de credit;
- f. să se asigure că toți membrii personalului implicați în asumarea de riscuri de credit, precum și în administrarea, monitorizarea și controlul riscului de credit sunt calificate, dispun de resurse adecvate;
- g. să stabilească, să aprobe și să monitorizeze punerea în aplicare a culturii de risc, a valorilor fundamentale și a așteptărilor privind riscul de credit ale instituției;
- h. să se asigure de armonizarea în continuare a cadrului de remunerare, inclusiv a obiectivelor de performanță relevante, precum și a cadrului de evaluare a performanței aferent factorilor decizionali în materie de credite, care reprezintă personal identificat, cu riscul de credit și apetitului la riscul de credit.
4.1.2 Cultura privind riscul de credit
1. Prezentare generală
1.1 Referințe
1.2 Cerințe identificate
1.3 Standarde asociate
2. Cerințe identificate
3. Standarde asociate
- EBA - Published by the European Banking Authority at https://www.eba.europa.eu/
|